CSJ. Decizia nr. 668/2002. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.668
Dosar nr.2281/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor împotriva sentinţei nr.368/CA/2002-P din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominals-au prezentat recurentele pârâte Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea şi Direcţiei Generale a Vămilor, intimatele pârâte Vama Oradea şi Vama Episcopia Bihor, toate reprezentate de consilierul juridic M.S., precum şi intimata reclamantă SC „T.B.T." SRLreprezentată de avocat A.D.
Procedura completă.
Consilierul juridicM.S. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atcate şi în fond respingerea acţiunii reclamantei şi pe cale de consecinţă renţinerea în totalitate a deciziei nr.2299/17.11.1999 emise de Direcţia Generală a Vămilor ca legală şi temeinică.
AvocatA.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 iulie 1999, reclamanta Societatea Comercială „T.B.T." SRL a solicitat anularea actelor întocmite de pârâtele Vama Oradea, Vama Episcopia Bihor, Direcţia Regională Vamală Oradea şi Direcţia Generală a Vămilor pentru importurile afectuate în luna decembrie 1998 şi pentru care datora taxe vamale în sumă de 149.967.364 lei.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 490.881.522 lei, reprezentând diferenţa de taxe vamale la plata cărora a fost nelegal obligată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pentru importurile de bomboane efectuate prin Biorourile Vamale Oradea şi Episcopia Bihor, operaţiunea de vămuire a fost nelegală, calculându-se taxele vamale la o valoare în vamă superioară preţuluide tranzacţie. Reclamanta a susţinut că organele vamale nu au avut în vedere documentele de import care, confirmau valoarea înscrisă în facturi şi că, în lipsa unui preţ legal minim al mărfurilor importate, a fost arbitrar calculată diferenţa de taxe vamale în sumă de 490.881.522 lei, pentru care a fost obligată la constituirea de garanţii vamale.
Prin sentinţa nr.133/CA din 20 decembrie 1999, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea ca nefondată.
Sentinţa a fost atacată cu recurs.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr.3705 din 13 decembrie 2000 a admis acţiunea, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
In motivarea soluţiei date s-a reţinut, în esenţă, că se impune o verificare a tuturor documentelor de import. S-a formulat de asemenea recomandarea de a se stabili dacă a fost respectată regula din art.VII a Acordului Gatt conform căreia valoarea vamală se bazează pe valoarea reală a mărfurilor importate şi nu pe valori arbitrare, iar când aceasta nu este posibil valoarea vamală trebuie să se bazeze pe o echivalenţă verificabilă, cât mai aproape de valoarea reală.
După ce cauza a revenit instanţei de trimitere s-au administrat în aceastăfază procesuală succesiv două expertize contabile, cu precizări suplimentare ca urmare a obiecţiunilor formulate.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr.368 din 24 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr.2299/17.11.1999 a Direcţiei Generale a Vămilor, obligând pârâtele Vama Oradea, Direcţia Regională Vamală şi Direcţia Generală a Vămilor să plătească reclamantei suma de 481.989.083 lei, precum şi pârâtele Vama Episcopia Bihor, Direcţia Regională Vamală Oradea şi Direcţia Generală a Vămilor aceleaşi reclamante la 773.696.115 lei, ambele sume reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând taxe vamale nedatorate, reactualizate.
La pronunţarea sentinţei instanţa de fond a avut în vedere constatările şi propunerile făcute prin expertizele efectuate în cauză.
Impotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Vămilor.
Prin motivele de casare formulate în scris şi dezvoltate oral s-a susţinut că mărfurile, care au fost importate de Ungaria din Italia şi Polonia, au intrat la Vama din Ungaria cu valori declarate mult superioare calorilor cu care au fost reimportate acele mărfuri în România.
In corpul motivelor de recurs sunt prezentate 6 transporturi, privind următoarele mărfuri: turtă dulce şi napolitane, arahide, mazăre conserve, bomboane de ciocolată pentru pomul de Crăciun, la fiecare dintre aceste importuri, identificate prin numărul facturilor şi declaraţii vamale de import fiind precizate valoarea în vama ungară la importul din ţările terţe şi valoarea în vama română. Cu titlu de exemplu pot fi citate factura de la pct.1, în care l-a valoarea de intrare în vama ungară pentru marfă venită din Italia figurează suma de 41.200 DM iar valoarea aceleiaşi mărfi la intrarea în România este de numai 2573,52 DM, precum şi factura de la pct.2 în care valorile sunt 56.185 DM la vama ungară şi 10.0052 DM la vama română.
Această susţinere, punând în evidenţă diferenţe semnificative de valori declarate, pentru una şi aceeaşi marfă, nu a fost analizată de către experţi şi nu a făcut nici obiectul examinării de către pârâte.
Este de observat că cel în cazul a 4 importuri ţara de origine a producătorilor a fost fie Italia, fie Polonia, marfa fiind practic tranzitată prin Ungaria, cu atât mai mult cu cât uneori nici nu a fost descărcată din mijlocul de transport cu care fusese adusă din Ungaria.
In cauză s-a făcut o corectă trimitere atât în expertize cât şi în sentinţă ca sediu al materiei, la Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, subscris şi de România, în lumina căruia organele vamale importatoare au dreptul, atunci când există dubii rezonabile cu privire la valoarea de tranzacţie atestă prin documentele vamale să solicite prezentare de dovezi, ori să procedeze ea însăşi la culegerea de informaţii pentru determinarea valorii reale a mărfii.
Cu toate acestea, în afara unor relaţii solicitate vămii maghiare de la intrarea în România a importurilor şi de unele date culese de la un alt import român de bomboane de ciocolată nu s-a făcut nici o altă verificare, iar reclamanta nu a dat nici o explicaţie/justificare cu privire la discrepanţele cu care a fost importată marfa în Ungaria şi apoi exportată în România, fără a ignora faptul suplimentar al cheltuielilor de transport care, potrivit condiţiilor de livrare, trebuiau suportate de partea ungară.
In acest sens se impune o completare a materialului probator în vederea obţinerii informaţiilor necesare cu privire la valoarea reală a mărfurilor ce au făcut obiectul importurilor.
Se vor putea solicita relaţii chiar de la organele vamale ale ţărilor de origine a mărfurilor (Italia, Polonia) precum şi în măsura în care va fi posibil, de la firmele producătoare sau exportatoare din aceste două ţări. De asemenea, vor putea fi culese date de la alte puncte de vamă din România cu privire la importuri dede marfă în perioade similare (sărbători de iarnă) sau, dacă există cotaţii de la burse de mărfuri.
Numai după o suplimentare a probelor, inclusiv şi cu alte dovezi a căror utilitate şi pertinenţă ar reieşi cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va putea fi în măsură să ducă o soluţie temeinică, legală şi convingătoare.
Faţă de considerentele expuse recursul declarat se vădeşte fondat şi urmează a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi a se dispune trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor împotriva sentinţei nr.368/CA/2002-P din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 667/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 669/2002. Contencios → |
|---|
