CSJ. Decizia nr. 664/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.664
Dosar nr.2268/2002
Şedinţa publică din18 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 351/CA/2002-P din 17 iunie2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor,cât şi intimatul-reclamant P.G.
Procedura completă.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că, intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor, în temeiul dispoziţiilor art.242 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 9 mai 2002 la Curtea de Apel Oradea, reclamantul P.G. a solicitat anularea Hotărârii nr.936 din 9 aprilie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Bihor cu care i s-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor OGnr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, şi a OGnr.242/2000, aprobată cu Legea nr.367/2001, precum şi a Normelor de aplicare a primei ordonanţe prin HGnr.127/2002.
Reclamantul a arătat în motivarea acţiunii introductive că familia sa a fost expulzată din teritoriul vremelnic cedat al Ardealului de Nord în septembrie 1940 iar el s-a născut în noiembrie 1940.
Instanţa sesizată, prin sentinţa nr.351/CA/2002 din 17 iunie 2002 a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OGnr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
In motivarea soluţiei date prima instanţă a stabilit că acţiunea este fondată deoarece copiii născuţi în refugiu dobândesc statutul juridic al părinţilor şi anume, acela de refugiaţi.
Sentinţa a fost recurată de către pârâtă.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a susţinut căstrămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu este o modalitate de persecuţie etnică, cu condiţia ca persoana care o reclamă să existe la data strămutării, ceea ce nu este cazul în speţă, fătul conceput neavând capacitatea de folosinţă şi nici de domiciliu.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art.14 din Decretulnr.31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art.100 din codul familiei, copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art.101, 105, 107 ş.a. din codul familiei, texte aflate sub Titlul III privind "Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din Codul Familiei.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin codul familiei, care impun în mod imperativ o conduităjuridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinţii săi precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice şi bunelor moravuri ( art.5 din codul civil).
Argumentul dedus de recurentă din invocarea prevederilor art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 este străin pricinii.
Soluţia ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţare sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus expuse recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 351/CA/2002-P din 17 iunie2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 663/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 687/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
