CSJ. Decizia nr. 687/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.687
Dosar nr.2290/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominalnu s-au prezentat: recurenta reclamantăA.B.M. şi intimaţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători SA şi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.B.M. a declarat recurs, în temeiul art.82 din Legea nr.94/1992, împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 pronunţată de Curtea de Conturi – Secţia jurisdicţională.
În motivarea recursului arată că în anul 1995 numitaL.V., colega sa de serviciu, i-a sustras un număr de 2.200bilete de călătorie CFR, fiecare în valoare de 4.000 lei, pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, fiindtrimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Mai arată că prin sentinţa penală nr.451/1996 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus condamnarea numitei L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt, dar s-a reţinut că aceasta şi-a însuşit numai două din cele 2.200 bilete menţionate în rechizitoriul Parchetului, ceea ce nu este adevărat pentru că în realitate ea şi-a însuşit toate biletele lipsă.
Susţine că prin Decizia atacată cu prezentul recurs s-a reţinut că este vinovată pentru că nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile de serviciu, ceea ce nu este adevărat, deoarece prejudiciul s-a produs în urma furtului săvârşit de L.V., aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriul Parchetului.
Menţionează şi că nu erau create condiţii la locul de muncă pentru prevenirea unor sustrageri, că Regionala CF Iaşi a avut susţineri diferite cu privire la vinovăţie şi că Decizia deimputare a fost emisă tardiv, nu cuprinde temeiurile de drept şi de fapt avute în vedere la emiterea ei, cuprinde prevederi contrare susţinerilor sale şi nu au fost respectate condiţiile de fond şi de formă cerute de lege.
Analizând recursul de faţă, în raport de motivele invocate şi de probele administrate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Recurenta, prin cererea înregistrată la 2 august 1995 la Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Iaşi,a solicitat anularea deciziei nr.17 din 14 iulie 1995 emisă de Regionala Căi Ferate Iaşi, prin care i s-a imputat suma de 8.800.000 lei reprezentând contravaloarea a 2.200 bilete CFR constatate lipsă în gestiunea sa.
Prin sentinţa nr.36 din 16 octombrie 2001 s-a admis contestaţia, afost anulată Decizia de imputare şi s-a dispus obligarea pârâtei S.N.T.F. Călători SA Iaşi – Societateade Servicii de Management Feroviar Iaşi (fostă Regionala CFR Iaşi) să restituie contestatoarei orice sumă reţinută în baza deciziei şi să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine că L.V.este vinovată de producerea pagubei imputată nejustificat contestatoarei, chiar dacă instanţa penală a reţinut că L.V. a sustras numai două bilete, însă din probele administrate în cauză rezultă sustragerea decătre persoana respectivă a biletelor C.F.R. în discuţie, condamnată anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de delapidare, fals şi uz de fals.
Mai reţine că nici unitatea nu a asigurat condiţiile necesare pentru evitarea sustragerii biletelor şi că gestionara a înlăturat prezumţia de vinovăţie instituită de Legea nr.22/1969, iar dovada vinovăţiei sale trebuia făcută de unitate, ceea ce nu s-a realizat.
Recursul jurisdicţional declarat de Societatea de Servicii de Management Feroviar împotriva sentinţei, a fost admis prin Decizia nr.98 din 26 martie 2002 pronunţată de Curtea de Conturi –Secţiajurisdicţională, prin care s-a modificat sentinţa în sensul că a fost admisă în parte contestaţia, a fost anulată Decizia deimputare pentru suma de 8.000 lei şi menţinută pentru suma de 8.792.000 lei, s-au înlăturat dispoziţiile din sentinţă referitoare la restituirea către contestatoare a oricărei sume reţinuteîn baza deciziei deimputare şi s-au redus cheltuielile de judecată la 500.000 lei.
În motivarea deciziei se reţine că hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia şi că Decizia de imputare nu s-a emis tardiv pentru că a intervenit suspendarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii pe perioada efectuării cercetărilor penale.
Se mai reţine că recurenta nu a îndeplinit obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă şi anume nu a respectat instrucţiunile de casă la predarea-primirea gestiunii, nu a întocmit situaţiile de casă după fiecare tură, nu a efectuat corect defalcările la vânzarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere,nu a evidenţiat în conturi toate depozitele de bilete din gestiune, a procurat cu bani din gestiune bilete de la alte case fără proces verbal şi nu a asigurat valorile aflate în gestiunea sa.
Împotriva acestei decizii s-a promovat recursul de faţă, care va fi respins ca nefondat.
Curtea are în vedere că, în calitate de gestionar, recurenta avea obligaţia de a se îngriji de gestionarea corespunzătoare a bunurilor ce i s-au încredinţat şi să ia măsurile ce se impuneau pentru prevenirea sustragerii bunurilor aflate în gestiunea sa, răspunderea intervenind în baza prevederilor art.23-25 din Legea nr.22/1969 şi art.102 alin.1 din Codul muncii (în vigoare la acea dată).
Din probele aflate la dosar rezultă vina sa în gestionarea bunurilor încredinţate de unitate, vină ce constă în nerespectarea Instrucţiunilor de casă nr.60/1981 la predarea-primirea gestiunii, neîntocmirea situaţiilor de casă la încheierea turei,neefectuarea corectă a defalcărilor la vânzarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere, neevidenţierea în conturi a tuturor depozitelor de bilete aflate în gestiunea sa, procurarea cu bani din gestiunea saa unor bilete de la alte case fără proces verbal etc.
De asemenea, în calitate de gestionar nu a luat măsurile ce se impuneau pentru asigurarea corespunzătoare a bunurilor pe care le avea în gestiune.
Răspunderea sa intervine în special urmare neglijenţei de care a dat dovadă în manipularea şi păstrarea biletelor de călătorie CFR aflate în gestiunea sa.
În calitate de gestionar aceasta avea obligaţia de a răsturna prezumţia de vinovăţie instituită de lege, ceea ce nu a reuşit.
Susţinerea sa că biletele ce i s-au imputat au fost furate decătre colega sa L.V., nu are suport decât în ce priveşte două din cele 2.200 bilete, reţinute prin sentinţa penală nr.451 din 3 februarie 1998 pronunţată de Judecătoria Iaşi ca fiind însuşite de L.V., pentru care Curtea de Conturi –Secţia jurisdicţională a dispus anularea parţială a deciziei de imputare, pe care a redus-o cu suma de 8.000 lei reprezentând contravaloarea celor două bilete.
Din cuprinsul hotărârii penale nu rezultă că L.V. ar fi furat şi alte bilete din gestiunea recurentei, dar reiese că nu era o evidenţă clară privind gestiunea de bilete a casierelor, existând practica între casiere de a-şi vinde reciproc bilete CFR, dar exista şi posibilitatea de a nu se respecta ordinea de aşezare abiletelor în ternioane, sărindu-se pachete de bilete.
Din probe nu rezultă că recurenta ar fi sesizat conducerea unităţii de faptul că nu existau condiţii pentru asigurarea valorilor pe care le avea în gestiune împotriva furtului.
Nici susţinerea recurentei că Decizia de imputare s-a emis tardiv nu este întemeiată, unitatea încadrându-se în termenele prevăzute de art.108 din Codul muncii, ţinându-se cont că,după ceorganul abilitat să cunoască existenţa şi întinderea pagubei, au fost sesizate organele de poliţie şi pe perioada efectuării cercetărilor penale a operat suspendarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii.
Nu se reţine nici existenţa unor vicii de fond sau de formă în emiterea deciziei de imputare sau nemenţionarea temeiurilor de drept şi de fapt avute în vedere la emiterea deciziei, cum eronat susţine recurenta.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.84 din Legea nr.94/1992, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 664/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1864/2002. Contencios. Recurs refuz corectare... → |
|---|
