CSJ. Decizia nr. 688/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.688
Dosar nr.2291/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu împotriva deciziei nr.167 din 19 aprilie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu reprezentată de consilierul juridic L.D., lipsind intimaţii pârâţi B.D. şi Curtea de Conturi.
Procedura completă.
Consilierul juridicL.D. a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.69 din 14 decembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Sibiu a admis contestaţia formulată de B.D.şi a dispus anularea deciziei de imputare nr.136 din 17 mai 2001 emisă de Direcţia Generală aFinanţelor Publice Sibiu pentru suma de 70.185.360 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa Curţii de Conturi a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii materiale, prevăzute deart.102 şi 108 alin.4 Codul muncii.
Astfel, fapta contestatorului care, în calitate de director al Administraţiei Financiare Sibiu nu a dispusimputarea sumei în sarcina inspectorilor financiari care, în lipsa unor date sau acte noi, au solicitat reverificarea obligaţiilor bugetare ale unei societăţicomerciale, a fost apreciată ca neavând caracter ilicit.
De asemenea, instanţa a reţinut că nici prejudiciul nu este cert, cât timp prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice a fost admisă plângerea societăţii privind obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată stabilită prin act de control.
Prin Decizia nr.167 din 19 aprilie 2002, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, cumotivarea că instituţia era în termenul de recuperare a sumei de la societatea care o datora, nejustificându-se emiterea deciziei de imputare împotriva contestatorului care nu a luat măsuri derecuperare a prejudiciului de la inspectorii careau întocmit actul de control prin nerespectarea prevederilor art.19 din Ordonanţa Guvernului nr.70/1997.
Împotriva deciziei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a învederat că instanţele au dat o interpretare greşită dispoziţiilor art.19 din Ordonanţa Guvernului nr.70/1997 şi art.108 din Codul muncii.
Deoarece, organul de control nu deţinea date suplimentare pentru o nouă verificare a activităţii societăţii comerciale rezultă că Decizia de a permite reverificarea a fost eronată, directorului Administraţiei Financiare Sibiu revenindu-i obligaţia de aimputa prejudiciulnerecuperat de la persoanele vinovate, în termenul legal. Întrucâtcontestatorul nu a luat măsuri deimputare, Decizia emisă în sarcinasa este legală şi temeinică, prejudiciul de 70.185.360 lei nemai putând fi urmărit şi recuperat de lasocietatea în cauză.
Examinând motivele derecurs în raport de probele administrate, faţă de prevederile art.304 şi 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că, la data emiterii deciziei de imputare, 17 mai 2001 nu se făcuse dovada existenţei prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Recurenta a dispus imputarea sumei de 70.185.360 lei în sarcina fostului director al Administraţiei Financiare Sibiu, reţinând că bugetul destat a fost prejudiciat cu această valoare, contestatorul, deşi i s-a cerut în scris, neluând măsuri de recuperare de la persoanele vinovate de crearea pagubei.
În realitatenu existănici un înscris prin care să se fi stabilit acest prejudiciu. Prin Decizia nr.478 din 24 martie 2000 emisă de MinisterulFinanţelor Publice în soluţionarea plângerii SC „E.S.M.S." SRL Sibiu s-a dispusexonerareasocietăţii de plata sumei de 70.185.360 leireprezentând TVA cu motivarea că prin efectuarea unui alt controlfiscal, în lipsa unor date suplimentare, necunoscute anterior, nu se putea stabili acel debit pentru perioadele ce au mai fost verificate, fiind încălcate dispoziţiile exprese ale art.19 din Ordonanţa Guvernului nr.70/1997.
Ulterior, această decizie a fost contestată de societate doar parţial, referitor la impozitul pe venit şi majorările de întârziere aferente, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr.159 din 14 iunie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Aceste două înscrisurinu pot fi considerate probe ale existenţei prejudiciului de 70.185.360 lei adus bugetului de stat, nici Decizia ministerului şi nici sentinţa neanalizând temeinicia stabilirii acestui debit.
În consecinţă, instanţele Curţii de Conturi au reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru angajarea răspunderii materiale a contestatorului.
Având în vedere cele expusemai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu împotriva deciziei nr.167 din 19 aprilie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 996/2002. Contencios. Contestatie în anulare.... | CSJ. Decizia nr. 739/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
