CSJ. Decizia nr. 689/2002. Contencios. Anulare decizie M.F.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.689
Dosar nr.2312/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominals-au prezentat: recurenţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin, ambii reprezentaţi de consilierul juridic E.B., intimata reclamantă SC „T.T." SRLprin consilierul juridic I.V.G., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin procuror A.B.
Procedura completă.
Reprezentanta recurentuluiParchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a pus concluzii de admitere atât a recursului declarat de Parchet, cât şi a recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin pentru motivele de recurs, pe care le-a reiterat oral.
Consilierul juridic E.B. a solicitat admiterea recursului propriu, modificarea sentinţei atacate în sensulrespingerii acţiunii pentru motivele din recurs precum şi admiterea recursului Parchetului.
Consilierul juridic I.V.G. a solicitat respingerea recursurilor, menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală pentru motivele prezentate pe larg în concluziile ce au fost înmânate în şedinţă părţilor prezente (fila 21).
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 martie 2002, reclamanta Societatea comercială „T.T."SRL a solicitat anularea procesului verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emisă depârâtul Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanţie în baza convenţiei de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului şi că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietăţii imobilelor.
Prin sentinţa civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat pct.1 din Decizia nr.148 din 7 februarie 2002 şi procesul verbal nr.752 din 7 noiembrie 2001, în partea privind obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta nudatorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenţia încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare şi nu este un fapt generatoral exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin.
În recursul declarat de Parchetulde pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art.12din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum şi convenţia de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din preţul vânzării, pentru care avea obligaţia să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.
În recursul declarat de pârâţi au fost invocate motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8 şi 9 Cod procedură civilă şi s-a solicitat casarea hotărârii şi respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenţii pârâţi au susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului şi perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară şi de sublocaţie încheiat la 1 martie 2001, Societatea comercială „T.T." SRL, în calitate de promitent-vânzător şi firma N.H., în calitate depromitent-cumpărător, au consimţit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului industrial în suprafaţa de 2.134 mp., situat în Reşiţa, Calea Timişorii nr.2 şi aflat la acea dată în proprietatea Societăţii Comerciale „C" SA. Preţul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanţie bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligaţii asumate şi restituirii preţului.
În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.
Deşi a calificat corect convenţia părţilor ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile legale care au constituit temeiulactelor de control şi al obligaţiei intimatei de a plăti TVA colectată aferentă avansului primit.
În art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor şi a datoriei vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului sau pentru efectuarea de plăţi în contul clientului.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupraimobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietăţii, ca fapt generator al obligaţiei de plată.
Apărarea intimatei că avansulprimit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente pentru că estedestinat efectuării de plăţi în contul clientului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu afost dovedită o asemenea convenţie, iar achiziţionarea imobilului şi înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligaţiile pe care intimata şi le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată şi de temeiul plăţii afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.
De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanţie şi nu un avans din preţul stabilit.
Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă că pentru garantarea executării obligaţiei asumate, şi anume aceea de atransmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanţie în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiţie pentru achitarea preţului. În consecinţă, suma primită de intimată nu a reprezentat un preţ al promisiunii de vânzare la care s-a obligat şi nici o garanţie pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligaţii.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de Societatea comercială „T.T." SRLmenţinând ca legale procesul-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 şi Decizia nr.148 din 7 februarie 2002, cu privire la obligaţia de plată a TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de SC „T.T." SRL.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 735/2002. Contencios. Anulare ordin O.C.S.P.S.... | CSJ. Decizia nr. 696/2002. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
