CSJ. Decizia nr. 996/2002. Contencios. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.996
Dosar nr.2642/2002
Şedinţa publică din 12 martie 2003
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de SC „P" SA Curtea de Argeş împotriva deciziei nr.2441 din 25 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea SC „P" SA Curtea de Argeş reprezentată de avocatul S.I. şi intimata SC „H" SA – Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş prin consilierul juridic I.V., lipsind intimatul Ministerul Turismului.
Procedura completă.
Avocatul S.I. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, cu referire la motivele scrise depuse la dosar.
Consilierul juridic I.V. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 14.10.2002, contestatoarea SC „P" SA Curtea de Argeş, a solicitat anularea Deciziei nr.2441 din 25 iunie 2002 pronunţată de către secţia contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie în dosarul nr.3514/2001, să se dispună rejudecarea recursului în sensul admiterii acestuia, să se caseze sentinţa nr.98/FC/2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi pe fond să se respingă acţiunea, fiind menţinut certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria M 08 nr.0157/1993.
Ca temei juridic al contestaţiei în anulare este invocat textul art.318 Cod procedură civilă alin.1 Teza II.
A susţinut că împotriva sentinţei nr.98/FC/2001, în calitate de recurentă a formulat şase motive de recurs prin care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de secţia comercială şi contencios administrativ din Cadrul Curţii de Apel Piteşti.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ, prin Decizia nr.2441/2002 a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Se susţine în concret că instanţa de recurs nu a analizat primele 4 motive de recurs, că răspunsul dat analizei celor 4 motive s-a făcut printr-o singură frază şi nu reprezintă o analiză a acestora pentru a se pretinde că s-a dat răspuns.
Verificând susţinerile contestatoarei, Curtea reţine că prin acţiunea formulată la Curtea de Apel Piteşti – secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanta SC „H" SA – Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria M 08 nr.0157/1993.
Prin sentinţa nr.98/FC/2002 instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte certificatul în litigiu pentru suprafeţele de 21.622 m.p. aferente cabanei „Cumpăna" şi 3612 m.p. aferente cabanei „Valea cu peşti".
Curtea Supremă de Justiţie – secţia contencios administrativ prin Decizia nr.2441/2002 a respins recursul Ministerului Turismului ca fiind declarat de o persoană fără să fi avut mandat din partea Ministrului, şi a admis recursul declarat de SC „P" SA, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
S-a precizat în considerentele acestei decizii că primele patru motive de recurs reprezintă reluarea unor apărări formulate la instanţa de fond care au fost soluţionare în mod legal şi aceste motive sunt: că sucursalele SC „H"SA nu au personalitate juridică, că şi acţiunea şi reclamaţia administrativă au fost făcute deci de un agent economic care nu are calitate procesuală, apoi că nu a fost chemată în judecată şi SC „P"SA ci numai Ministerul Turismului, că acţiunea a fost formulată tardiv.
Cum în sentinţa nr.98/FC/2001 s-au lămurit aceste critici şi anume că SC „H" SA a emis decizii de delegare de competenţă a sucursalelor, după cum s-afăcut dovada că reclamanta a luat la cunoştinţă de certificatul în litigiu la data de 5.12.2000, deci s-a demonstrat că reclamaţia administrativă şi acţiunea sunt în termen, în recurs Curtea Supremă de Justiţie a sintetizat respingerea acestora ca fiind corect soluţionate şi motivate în instanţa de fond.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată numai în condiţii limitativ prevăzute în textul menţionat.
Contestaţia în anulare, teza precizată în prezenta acţiune, poate fi exercitată numai în situaţia în care instanţa a dispus respingerea recursului. Această concluzie se desprinde cu claritate chiar din textul art.318 Cod procedură civilă, astfel că dacă este o casare totală partea nu are deschisă calea contestaţiei în anulare, căci ea poate repune în discuţie cu ocazia rejudecării, toate motivele invocate.
Pe de altă parte pentru o folosire corectă a acestei căi extraordinare şi a acestui motiv – omisiunea analizei unui motiv de recurs, Curtea Supremă de Justiţie constată că instanţa de recurs este îndreptăţită să-i răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.
De aceea trebuie a nu se face confuzie între argumente şi motive de recurs, după cum neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune în sensul art.318 Cod procedură civilă, dacă instanţa a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
În cauză, se constată că sentinţa a fost casată în întregime şi că instanţa printr-un considerent comun a răspuns la motivele ce se pretind a fi fost omise de a fi analizate.
Nefiind întrunite cerinţele art.318 Cod procedură civilă, contestaţia în anulare se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de Societatea comercială „P" SA Curtea de Argeş împotriva deciziei nr.2441 din 25 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 963/2002. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 688/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|