CSJ. Decizia nr. 1007/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1007/2003
Dosar nr. 1184/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 martie 2001, la Tribunalul Bucureşti, reclamanta SC A. SA Bucureşti a solicitat anularea dispoziţiei nr. 281 din 14 decembrie 2000, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, precum şi a procesului-verbal nr. 287396 din 25 aprilie 2000, încheiat de Administraţia Financiară a sectorului 1 Bucureşti, faţă de respingerea cererii de rambursare a T.V.A. deductibilă, a sumelor de 195.255.284 lei; 1.796.294 lei şi 2.661.553 lei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 124 din 19 aprilie 2001, şi-a declinat competenţa de judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureştri, secţia de contencios administrativ. Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1057 din 22 august 2001, a declinat competenţa de soluionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul, Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ ,pentru soluţionarea acesteia.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3499 din 5 noiembrie 2001, a stabilit competenţa materială a soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 207 din 28 februarie 2002, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiei pevăzută de art. 19 lit. b) teza 1 din OG nr. 3/1992, republicată, în sensul că bunurile ce făceau obiectul deducerii T.V.A., sunt destinate nevoilor comerciale ale firmei reclamante, potrivit obiectului de activitate rezultând din statut şi nu a făcut nici dovada că imobilul situat în Bucureşti, urmează a fi închiriat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 7487/2000 a Curţii de Aprel Bucureşti, se recunoaşte dreptul său de proprietate asupra imobilului din Bucureşti şi că a făcut dovada că bunurile în cauză sunt destinate nevoilor firmei, fiind proprietatea acesteia, închirierea nefiind o condiţie esenţială pentru recunoaşterea dreptului său la restituirea T.V.A.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul-verbal de control nr. 207396 din 25 aprilie 2000, Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti a verificat SC R.A.M SRL, urmare a unei cereri de rambursare, formulată de agentul economic.
Urmare a fuziunii prin absorbţie, din 21 ianuarie 2000, între SC A. SRL şi SC R.A. SRL, SC A. SRL Bucureşti exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile SC R.A. SRL.
OUG nr. 3/1992, republicată, prevede în art. 19, obligaţiile agenţilor economici care solicită deducerea T.V.A., să justifice prin documente legal întocmite, cuantumul taxei, să justifice că bunurile în cauză sunt destinate nevoilor firmei şi sunt proprietatea acesteia.
Normele pentru aplicarea OG nr. 3/1992, prevăd la pct. 10.5 că nu poate fi dedusă, potrivit legii, T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la bunuri şi servicii achiziţionate de furnizor sau de prestator, în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, potrivit pct. 8.14 din norme.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pentru exercitarea dreptului de deducere al T.V.A., agenţii economici sunt obligaţi să justifice că bunurile sunt destinate nevoilor firmei şi sunt proprietatea acesteia.
Se reţine că SC R.A. SRL nu a făcut dovada, nici la data încheierii procesului-verbal de control şi nici în procedura administrativ-jurisdicţională că bunul imobil pentru edificarea căruia s-au efectuat investiţiile, se afla în proprietatea sa.
Or, potrivit art. 13 din OG nr. 70/1997, privind controlul fiscal, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 113/1999, contribuabilii sunt obligaţi să pună la dispoziţie, organului de control fiscal, toate documentele tehnico-operative contabile şi orice alte documente legale justificative, care stau la baza calculării corecte a impozitelor datorate.
În speţă, reclamanta nu a prezentat organului de control, titlul de proprietate al imobilului, sentinţa civilă nr. 7487 din 17 noiembrie 2000, fiind pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ulterior încheierii actului de control.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut corect că, la data controlului, SC R.A. SRL nu putea să beneficieze de deducere a T.V.A., întrucât bunul imobil nu se afla în proprietatea sa la acea dată, nefiind destinat nevoilor firmei.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 207 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1006/2003. Contencios. Suspendarea executarii... | CSJ. Decizia nr. 1009/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
|---|
