CSJ. Decizia nr. 124/2003. Contencios. Refuz plata daune pentru executarea cu întârziere a deciziei civile. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 124/2003
Dosar nr. 1766/2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2002, la Curtea de Apel Galaţi, F.M. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 49 din 8 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 972/2000, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a suţinut că:
1. Instanţa nu s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii şi în cadrul solicitat prin acţiune, instanţa impunând un alt obiect nesolicitat;
2. Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei;
3. Hotărârea nu s-a pronunţat în contradictoriu cu procurorul general, înălcându-se principiul disponibilităţii;
4. Hotărârea nu este motivată cu privire la obiectul acţiunii;
5. Instanţa a schimbat natura, înţelesul lămurit al pricinii, prin interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii;
5. Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10, 13 şi 16 din Legea nr. 29/1990, art. 129, 130, 225 şi 261 C. proc. civ. şi art. 1, 4, 16, 31, 47 şi 51 din Constituţia României, precum şi contrar dispoziţiilor art. 998, 999, 100 şi 1026 C. civ., precum şi a art. 1 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 8 aprilie 2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul F.M., în contradictoriu cu Ministerul Public - Procurorul General al României.
S-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată; recurentul-reclamant a solicitat ca în temeiul art. 16 din Legea nr. 29/1990, să fie obligat pârâtul la plata de daune, pentru executarea cu întârziere a deciziei civile pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 1968/1997. Recurentul-reclamant a mai solicitat şi aplicarea unei sancţiuni, în temeiul art. 10 din Legea nr. 29/1990, precum şi cheltuieli de judecată.
A fost ataşat şi dosarul nr. 1468/1997, al Curţii de Apel Galaţi, în cares-a pronunţat sentinţa nr. 31 din 2 februarie 1998, de Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a admis acţiunea lui F.M. şi a fost obligat Procurorul General, să-i răspună petentului, la recomandatele nr. 10599 din martie 1997 şi nr. 10686 aprilie 1997.
De precizat, că sentinţa civilă nr. 31 din 2 februarie 1998, a Curţii de Apel Galaţi, a rămas definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, prin respingerea recursului declarat de Procurorul General al României, ca tardiv.
Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 49/2002, hotărâre atacată prin prezentul recurs, de F.M., a reţinut că deşi reclamantul a invocat textele legale. care în opinia sa îi justificau dreptul la acţiune. nu a făcut în nici un fel dovada că ar fi încercat vreun prejudiciu.
Mai mult. s-a reţinut că interesul său legitim ar fi putut fi realizat printr-o acţiune mai cooperantă. atât în instanţă. cât şi cu pârâtul, în sensul depunerii tuturor diligenţelor. pentru identificarea celor două petiţii.
A mai reţinut Curtea de Apel Galaţi. că din verificarea acestor două petiţii rezultă că prin ele reclamantul a cerut răspuns la alte petiţii, pe care le-a trimis instituţiei Procurorului General.
Pe parcursul soluţionării cauzei, se prevede în sentinţă, reclamantul a formulat două cereri de recuzare a tuturor judecătorilor instanţei, precum şi o contestaţie în privinţa stabilirii obligaţiei sale de plată a taxei de timbru, demersuri ce au făcut ca soluţionarea cauzei să dureze aproape doi ani, în scopul vădit de a obţine despăgubiri cât mai mari.
Prin hotărârea atacată s-a precizat că recurentul-reclamant nu a făcut dovada culpei instituţiei Procurorului General, pentru a i se aplica o sancţiune şi că pârâtul-intimat a depus dovezi din care rezultă că recurentului-reclamant i s-a răspuns la întrebările puse în mod repetat în scrisuri.
Sentinţa Curţii de Apel a reţinut că ceea ce este important în cauză, este să se constate dacă dreptul de a fi informat al petentului, a fost respectat, menţinerea unei corespondenţe sterile şi formale nefiind relevantă.
Faţă de actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că sentinţa nr. 49 din 8 aprilie 2002, a Curţii de Apel Galaţi, este legală şi temeinică, astfel încât recursul declarat de F.M., fiind neîntemeiat, a fost respins.
Recurentul a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra obiectului pricinii.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de recurentul-reclamant, nedovedindu-se schimbarea petitului cererii, aşa cum reclamantul-recurent a pretins, în acest sens fiind acţiunea formulată de reclamant şi sentinţa atacată.
De altfel, aşa cum rezultă din tot ansamblul probatoriu, recurentul-reclamant a făcut o plângere penală, împotriva numitului I.C. şi alţii, soluţia fiind neînceperea urmăririi penale. Plângerea împotriva acestei soluţii. în urma verificărilor efectuate, a fost respinsă. întrucât în sarcina persoanelor reclamante nu s-a stabilit săvârşirea unei infracţiuni şi a şi fost îndeplinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.
Recurentului-reclamant i s-a răspuns la petiţiile sale, încă de la pronunţarea hotărârii în dosarul nr. 1468/1997, al Curţii de Apel Galaţi, prin comunicările din 28 martie 1997, 24 februarie 1997 şi 22 septembrie 1997.
De aceea, solicitarea de daune de către petent, prin invocarea art. 16 din Legea nr. 29/1990, text de lege ce reglementează executarea sentinţei pronunţate în contenciosul administrativ, este total neîntemeiată. Recurentului-reclamant i s-a răspuns la petiţiile formulate, astfel încât solicitarea sa este neîntemeiată şi un abuz de drept.
Din cuprinsul sentinţei atacate nu rezultă motive contradictorii, aşa cum pretinde partea recurentă, iar redactarea hotărârii este în limitele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Susţinerea că sentinţa atacată nu ar fi fost pronunţată în contradictoriu cu Procurorul General, este, de asemenea, neîntemeiată, aşa cum rezultă din dosarul nr. 972/2000, al Curţii de Apel Galaţi.
Cât priveşte schimbarea naturii, înţelesului lămurit al pricinii prin interpretarea actului juridic dedus judecăţii, este o susţinere nedovedită, prin hotărârea atacată precizându-se ce anume a cerut recurentul prin acţiune şi pronunţându-se respingerea cererii, întrucât s-a dovedit neîntemeiată.
Verificându-se cauza sub aspectul respectării dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, s-a constatat că acestea au fost respectate, neevidenţiindu-se nici o încălcare a legii în privinţa art. 10, 13 şi 16, aşa cum a pretins recurentul.
De altfel, acesta nici nu a precizat în ce ar fi constatat încălcarea legii din aceste articole, de instanţa de fond.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 129, 130, 225 şi 261 C. proc. civ., texte enunţate de parte în recurs, dar neconcretizate cu nimic în pricina sa.
Este de observat că recurentul a menţionat încălcarea de instanţă, a dispoziţiilor art. 998 – răspundere delictuală civilă, art. 999 C. civ., cu referire la aceiaşi instituţie juridică, art. 1000 şi 1026 – răspunderea pentru altul şi instituţia obligaţiilor alternative, instituţii juridice ce nu au nici o legătură cu cauza de faţă.
Cât privesc textele din Constituţie, art. 1 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 47 privind dreptul de petiţionare şi art. 51 privind respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale, precum şi respectarea legilor, sunt principii constituţionale, în cauză neinvocându-se expres prin ce anume instanţa de fond, în soluţionarea pricinii, i-ar fi încălcat petentului, dreptul la petiţie, la informare, principiul egalităţii în faţa legii, al respectului Legii fundamentale şi al celorlalte legi.
ÎIn acelaşi sens este invocarea art. 1 (toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii) şi art. 7 (toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire, la o protecţie egală a legii) din Declaraţia universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală, prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948.
Faptul că recurentului-reclamant nu i s-a admis acţiunea formulată, întrucât nu s-a dovedit temeinicia acesteia, nu înseamă că acestuia i s-a încălcat vreun drept din cele reclamate.
Aşa fiind, întrucât sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins, fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.M., împotriva sentinţei civile nr. 49 din 8 aprilie 2002, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1237/2003. Contencios. La încheiere suspendare... | CSJ. Decizia nr. 1243/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
