CSJ. Decizia nr. 1366/2003. Contencios. Refuz mod de evaluare terenuri arabile. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1366/2003
Dosar nr. 1317/2002
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2002, apoi la 25 ianuarie 2002, reclamanţii M.G. şi M.M. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând obligarea acestuia la stabilirea prin hotărâre publicată în Monitorul Oficial Partea I-a a modului de evaluare a terenurilor arabile (agricole) extravilane şi valoarea terenurilor intravilane pe care înainte de anul 1989 au fost construite locuinţe şi anexe gospodăreşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi faptul că deşi Guvernul avea obligaţia ca în termen de 45 de zile de la data publicării OUGnr. 102/2001 să emită o astfel de hotărâre cu privire la evaluarea terenurilor, aceasta nu a fost adoptată, fiind deci aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 262 din 13 martie 2002, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 în raport cu Legea nr. 90/2001, Legea nr. 24/2000, HG nr. 555/2001, precum şi cu toate actele normative privind reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor şi stabilirea despăgubirilor foştilor proprietari. Totodată, a reţinut că s-a adoptat HG nr. 1172/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii M.G. şi M.M., arătând că sunt aplicabile cel puţin dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 în raport cu faptul că recurenţii-reclamanţi au adresat mai multe cereri Guvernului României, iar acesta a refuzat să le răspundă, refuz ce poate fi considerat un fapt administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ.
O altă critică formulată de recurenţi vizează greşita interpretare, în opinia acestora, dată de instanţa de fond art. 40 din Legea nr. 1/2000, art. 11 din Legea nr. 90/2001, dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi ale HG nr. 555/2001, art. 107 alin. (2) din Constituţie, precum şi a art. 2 Legea nr. 29/1990, aceasta reţinând eronat că excede contenciosului administrativ obligarea Guvernului să adopte o hotărâre, deşi cererea lor nu se referă la actele exceptate de la acest control prevăzute de art. 2 din Legea nr. 29/1990.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond, în mod greşit a făcut aprecieri cu privire la despăgubirea foştilor proprietari, considerente ce ar putea fi invocate la judecarea pe fond a reconstituirii dreptului de proprietate, dar fără să producă efecte juridice dacă se referă la prevederile art. 33 fraza finală din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1172/2001.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, la data iniţială a introducerii acţiunii reclamanţilor (3 ianuarie 2002) era deja publicată în M. Of., nr. 829/21.12.2001, HG nr. 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor care se referă şi la persoanele care optează pentru acordarea despăgubirilor pentru terenuri potrivit Legii nr. 1/2000, fiind dată şi pentru punerea în executare a art. 40 din lege.
Aşadar, se constată că printr-un act normativ publicat potrivit dispoziţiilor art. 107 din Constituţie, pârâtul a exercitat funcţia de reglementare prevăzută de art. 1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 90/2001, art. 107 din Constituţie, art. 49 din OUGnr. 102/2001, art. 40 din Legea nr. 1/2000, Legea nr. 24/2000 şi HG nr. 555/2001.
Prin urmare nu se poate reţine în cauză că Guvernul nu i-a informat şi nu le-a comunicat reclamanţilor soluţia dată petiţiilor lor, câtă vreme petiţia viza tocmai adoptarea unei astfel de hotărâri.
În al doilea rând, se constată că autorităţile care au dreptul să iniţieze proiectele de acte normative (inclusiv hotărâri ale Guvernului) sunt prevăzute atât de Legea nr. 24/2000, cât şi de art. 4 din HG nr. 555/2001, iar reclamanţii nu fac parte din sfera celor abilitaţi să iniţieze acte normative, chiar dacă au calitatea de cetăţeni. Aceasta cu atât mai mult cu cât adresabilitatea unei hotărâri de Guvern ce are caracter normativ cuprinde o sferă mult mai largă de persoane, fiind aplicabilă, de regulă, la nivel naţional.
Cât priveşte motivul de recurs prin care se critică aprecierile făcute de instanţa de fond cu privire la despăgubirea foştilor proprietari se constată că nici acesta nu este întemeiat în raport cu faptul că referirile la calea dreptului comun sunt făcute doar în sensul arătării competenţei materiale de a soluţiona cererile foştilor proprietari.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Respinge recursul declarat de M.G. şi M.M. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1364/2003. Contencios. Anulare ordin emis de... | CSJ. Decizia nr. 1368/2003. Contencios → |
|---|
