CSJ. Decizia nr. 1371/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1371/2003
Dosar nr. 1145/2002
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.S.C. SRL Reşiţa a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F. P. Caraş Severin, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea deciziei nr. 1840 din 19 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului verbal nr. 1467 din 26 iulie 2001 întocmit de D.G.F.P. Caraş Severin privind obligarea sa la plata sumei de 536.104.011 lei, reprezentând T.V.A. aferentă cumpărăturilor de mărfuri neadmise ca deductibile pe luna decembrie 2000 şi de 77.395.207 lei majorări de întârziere aferente, obligarea pârâţilor la restituirea acestor sume încasate necuvenit, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actul a cărui anulare a solicitat-o, a fost obligată la plata taxei pe valoare adăugată cumpărăturilor de mărfuri neadmise ca deductibile pe luna decembrie 2000 şi a majorărilor de întârziere aferente acestei taxe, fiindu-i refuzată cererea de compensare a acestor sume cu T.V.A. de rambursat, la care avea dreptul.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 32 din 12 februarie 2002 a admis acţiunea, dispunând anularea deciziei nr. 1840 din 19 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului verbal nr. 1467 din 26 iulie 2001 privitor la obligarea reclamantei la plata către bugetul de stat a sumelor de 536.104.011 lei reprezentând T.V.A. şi de 77.395.207 lei reprezentând majorări de întârziere aferente şi a obligat pârâţii să-i restituie reclamantei, sumele încasate necuvenit.
Totodată, a obligat pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 350.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa, a reţinut că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile pct. 2 aliniat ultim din HG nr. 965/2000, întrucât prin operaţiunile efectuate este îndreptăţită la exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. pe bază de criterii specifice şi pentru decembrie 2000, respectiv de la data intrării în vigoare a HG nr. 965/2000 care nu limitează exercitarea acestei categorii de deducere la un an calendaristic. A mai reţinut că acest drept a fost acordat prin Normele de aplicare ale OUGnr. 17/2000 aprobate prin HG nr. 401/2000, pentru că HG nr. 965/2000 nu putea să adauge la ordonanţă, aprobată prin Legea nr. 547/2001 ştiindu-se că hotărârile de guvern se emit numai în vederea executării legii, potrivit art. 107 alin. (2) din Constituţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs D.G.F.P. a judeţului Caraş Severin în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut că:
- argumentele potrivit căruia legiuitorul nu a făcut distincţie între anul calendaristic sau anul financiar de activitate economică, la care se raportează aplicarea criteriilor specifice pe baza aprobării organului fiscal teritorial în vederea exercitării dreptului de deducere este inacceptabil, întrucât în România exerciţiul financiar coincide cu anul calendaristic.
- instanţa a omis faptul că determinarea prejudiciului cauzat bugetului de stat nu face obiectul acţiunii de faţă, de esenţa cauzei, fiind acceptarea sau nu spre deducere a T.V.A. - ului aferent operaţiunilor derulate într-o perioadă determinată, pentru care petenta nu deţinea aprobările cerute de lege;
- hotărârea pronunţată cuprinde considerente contradictorii, întrucât iniţial, menţionează că „Administraţia Finanţelor Publice Reşiţa, după analiza situaţiei prezentate de reclamantă, ceea ce evidenţiază îndeplinirea cerinţelor legale de către aceasta" pentru a beneficia de acest regim de deducere a T.V.A., iar ulterior revine şi susţine că dreptul de deducere a T.V.A. a fost acordat prin însăşi Normele de aplicare a OUGnr. 17/2000 aprobate prin HG nr. 401/2000;
- prevederile legale invocate sunt suficient de clare şi neechivoce, în cuprinsul HG nr. 965/2000, fiind specificat faptul că „aprobarea se dă la cererea contribuabililor" în cauză, contribuabilii care au obţinut aprobarea în cursul anului vor aproba criteriul specific şi pro rata lunară pentru tot anul.
Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a mai susţinut şi că societatea nu a deţinut aprobarea pentru exercitarea dreptului de deducere T.V.A. pe baza de criterii specifice pentru luna decembrie 2000, aşa cum prevede HG nr. 965/2000, această aprobare fiind obţinută în data de 21 martie 2001, aşa încât organele de control în mod legal nu au acordat dreptul de deducere a T.V.A. în sumă de 458.768.172 lei pentru luna decembrie 2000 şi au respins contestaţia formulată.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt prin procesul verbal din 26 iulie 2001, organele de control din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Caraş Severin au constatat că reclamanta SC T.S.C. SRL Reşiţa a dedus în mod eronat T.V.A., aferentă bunurilor şi serviciilor destinate realizării operaţiunilor prevăzute de art. 18 din OUG nr. 17/2000. Astfel recalculând decontul din luna decembrie 2000 s-a constatat o diferenţă de T.V.A. dedusă eronat, în cuantum de 458.768.172 lei.
Conform adresei nr. 6216 din 21 martie 2001 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Reşiţa, pentru activitatea desfăşurată în anul 2001, societatea avea avizul favorabil privind exercitarea dreptului de deducere pe bază de criterii specifice a T.V.A. deductibilă, aferentă cumpărărilor de bunuri destinate vânzării.
Pentru activitatea desfăşurată în anul 2000 organele de control au stabilit că societatea nu a îndeplinit condiţia de a avea aprobare de exercitare a dreptului de deducere pe bază de criterii specifice în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 965/2000.
Având în vedere diferenţele constatate în procesul verbal anterior şi cele din luna decembrie, organele de control au procedat la recalcularea pro ratei efective rezultând o pro-rată de 22.74% faţă de 23% calculată de societate.
Verificarea a fost efectuată în baza cererii pentru rambursarea T.V.A. şi a vizat perioada 1 decembrie 2000 - 31 mai 2001.
Potrivit pct. 10.16 din HG nr. 965/2000 şi dispoziţiilor art. 20 din OUG nr. 17/2000 „gradul de participare a bunurilor şi serviciilor la realizarea operaţiunilor cu drept de deducere se determină pe bază de pro-rată rezultată ca raport între valoarea bunurilor livrate şi a serviciilor prestate.
T.V.A. aferentă bunurilor cumpărate în vederea revânzării ca atare nu se supune recalculării prevăzute mai sus, aplicându-se criterii specifice de exercitare a dreptului de deducere.
Contribuabilii care au obţinut aprobarea în cursul anului vor aplica criteriul specific şi pro rata lunară pentru tot anul. Pentru lunile anterioare aprobării, aceştia au obligaţia de a regulariza T.V.A. de dedus, iar diferenţa se înscrie în decontul de T.V.A. întocmit pentru luna în care au primit aprobarea".
Cum în cauză societatea reclamantă nu a deţinut aprobare pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. pe bază de criterii specifice pe luna decembrie 2000 conform HG nr. 965/2000, aprobarea fiind obţinută la 21 martie 2001, în mod legal organele de control nu au acordat deducerea T.V.A. în sumă de 458.768.172 lei pentru luna decembrie, respingând contestaţia formulată.
Pe de altă parte, faptul că la data intrării în vigoare (13 octombrie 2000) HG nr. 965/2000 prevedea că aprobarea dată de organul fiscal la care contribuabilul este înregistrat ca plătitor de T.V.A. are o valabilitate de un an calendaristic, iar în cauză, aceasta a fost obţinută la 21 martie 2001, după încheierea exerciţiului financiar, conduce la concluzia că măsura neacordării dreptului de deducere a T.V.A. pe motivul neprezentării aprobărilor cerute în mod imperativ de lege, este legală şi temeinică.
Prin urmare, critica reclamantei potrivit căruia legiuitorul nu ar fi făcut distincţie între anul calendaristic şi anul financiar de activitate economică la care se raportează aplicarea criteriilor specifice pe baza aprobării organului fiscal teritorial, în vederea exercitării dreptului de deducere, nu poate fi primită pentru simplu considerent că în România anul calendaristic coincide cu anul de activitate economică sau exerciţiul financiar.
În consecinţă, criticile fiind întemeiate, în sensul considerentelor ce au precedat, recursurile declarate în cauză urmează a fi admise, a se casa sentinţa atacată şi în fond a se respinge acţiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.G.F.P. a judeţului Caraş Severin în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 32 din 12 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea SC T.S.C. SRL Reşiţa.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 1372/2003. Contencios. Refuz plata daune... → |
|---|
