CSJ. Decizia nr. 1375/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1375/2003
Dosar nr. 1359/2002
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC B.A.T. SRL Ploieşti a solicitat anularea deciziei nr. 2232 din 30 septembrie 1999, a Ministerului Finanţelor, precum şi anularea, în parte, a procesului-verbal încheiat la 27 ianuarie 1998, de comisari din cadrul Gărzii Financiare Centrale şi Gărzii Financiare Prahova, a hotărârii nr. 26 din 26 martie 1998, a Gărzii Financiare Centrale şi a dispoziţiei nr. 217 din 22 iulie 1998, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în sensul diminuării măsurilor fiscale, cu suma de 757.340.199 lei, reprezentând accize neevidenţiate şi nevirate pe lunile octombrie şi noiembrie, în sumă de 229.636.440 lei şi respectiv, 84.279.420 lei, penalităţi de întârziere de 23.543.689 lei, precum şi 419.880.660 lei, reprezentând o sumă egală cu accizele neevidenţiate şi nevirate pe lunile octombrie şi noiembrie 1997.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a virat corect accizele datorate bugetului de stat, pe lunile octombrie şi noiembrie 1997, calculând baza de impozitare a accizei, pornind de la noţiunea de costuri de producţie, la care se referă Legea nr. 42/1993, privind accizele la produsele din import şi din ţară şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2242/1997.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 120 din 27 aprilie 2000, a admis acţiunea, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în recursul pârâţilor, a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând, în esenţă, că aceasta a avut la bază concluziile expertului contabil, fundamentate pe prevederile Legii nr. 82/1991, conform cărora baza de impozitare pentru calculul accizelor este costul de producţie; or, în absenţa unei definiţii legale şi explicite a noţiunii de costuri, se impune efectuarea unei noi expertize care să stabilească dacă în procesul de testare a noilor utilaje folosite, au fost obţinute produse-marfă desfăcute de producător şi, în măsura în care se confirmă comercializarea unor produse astfel obţinute, să se calculeze accizele aferente.
Totodată, a fost admis şi recursul reclamantei, reţinându-se că instanţa nu s-a pronunţat şi asupra cererii de restituire a sumelor achitate şi asupra cheltuielilor de judecată.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 36 din 20 martie 2002, a respins acţiunea reclamantei, reţinând următoarele:
Organele de control financiar, prin actele administrative atacate, au analizat dacă baza de calcul (de impozitare) a accizelor o constituie costul de producţie, estimat de reclamantă sau costul efectiv al mărfii (ţigarete).
Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 42/1993, privind accizele şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 5188/1993, modificat, baza de impozitare a accizelor o reprezintă contravaloarea bunurilor livrate şi anume, costurile, la care se adaugă profitul agenţilor economici producători.
Întrucât reclamanta nu a aplicat cota de 20% la baza de impozitare, conform Legii nr. 42/1993 şi Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 5188/1993, în mod corect organele de control au calculat diferenţe de accize, de plată, precum şi majorări de întârziere.
S-a reţinut, apoi, că noţiunea de costuri, plus profitul agenţilor economici, nu se confundă cu noţiunea de costuri de producţie, care cuprinde cheltuielile directe şi indirecte, dar care nu include şi cheltuielile excepţionale şi financiare; deci, reclamanta datorează bugetului de stat 337.459.549 lei, reprezentând diferenţă de accize şi majorări de întârziere aferente.
Cu privire la suma de 419.880.600 lei, la care reclamanta a fost obligată, potrivit art. 18 din Legea nr. 87/1994, suma plătită anterior declarării neconstituţionale a acestui articol, aceasta nu poate fi restituită, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 1998, produce efecte numai pentru viitor.
S-a conchis că, concluziile raportului de expertiză contabilă sunt irelevante, în condiţiile în care expertul a avut în vedere costul de producţie stabilit prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, care nu se confundă cu baza de impozitare reglementată prin norme fiscale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând: întâi, că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea limitelor casării şi cu interpretarea greşită a acestora, pe de o parte, pentru că instanţa supremă a stabilit că în baza de calcul a accizelor nu sunt cuprinse cheltuielile financiare, cheltuielile generale de administraţie şi sumele cheltuite cu sponsorizări, iar pe de altă parte, pentru că interpretând greşit legea, instanţa primă a apreciat că la calculul bazei de impozitare a accizei nu se porneşte de la noţiunea de „costuri de producţie"; în al doilea rând că, în mod nejustificat, a fost înlăturat raportul de expertiză contabilă; în al treilea rând ,că în mod greşit s-a menţinut sancţiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 87/1994, având în vedere că acest text a fost declarat neconstituţional.
Recursul este nefondat.
În adevăr, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Conformându-se acestor dispoziţiuni, prima instanţă a dispus completarea probatoriului, cu o nouă expertiză contabilă, în sensul îndrumărilor date prin Decizia de casare, astfel că sub acest aspect nu au fost nesocotite dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Este, apoi, de observat că în afara îndrumărilor date pentru completarea probatoriului, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra altor aspecte de drept şi de fapt, care să fie obligatorii pentru judecătorii fondului.
Aşadar, prima instanţă a acţionat în limitele îndrumărilor date prin Decizia de casare şi, totodată, a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 42/1993 şi Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 5188/1993, privind baza de impozitare a accizelor.
De asemenea, în mod justificat, prima instanţă a înlăturat expertiza contabilă efectuată în cauză, având în vedere că aceasta, la stabilirea accizei ce se cuvenea bugetului de stat, a nesocotit actele normative incidente în cauză, respectiv cele două acte sus-menţionate, potrivit cărora baza de impozitare a accizelor o reprezintă contravaloarea bunurilor livrate şi anume, costurile, la care se adaugă profitul agenţilor economici producători.
În fine, s-a apreciat corect că Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 1998, produce efecte numai pentru viitor, iar suma de 419.880.600 lei ,plătită anterior acestei decizii, în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994, nu se impune a fi restituită.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.A.T. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 36 din 20 martie 2002, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1374/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1376/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
