CSJ. Decizia nr. 1372/2003. Contencios. Refuz plata daune materiale si morale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1372/2003
Dosar nr. 1312/2002
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul H.I. a solicitat obligarea U.A.R., la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale, pentru perioada iunie 1999 – august 2001, când s-a refuzat nejustificat primirea sa în profesia de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 5454 din 23 iunie 2000, pârâta i-a respins cererea, formulată în iunie 1999, pentru primirea în profesia de avocat; această decizie a fost, însă, desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1471 din 30 octombrie 2000, fiind admisă acţiunea şi obligată pârâta să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 1091 din 31 mai 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
În ce priveşte prejudiciul material şi moral, se susţine că derivă din refuzul nelegal de a fi primit în profesia de avocat, pe perioada iunie 1999 – august 2001, iar cuantumul valorii despăgubirilor rezultă din contractele de asistenţă juridică, depuse la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 299 din 21 martie 2002, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească reclamantului, suma de 200.000.000 lei, despăgubiri materiale şi, totodată, a respins cererea privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 12 din Legea nr. 29/1990: în primul rând, pentru că, prin nerezolvarea favorabilă a cererii formulate de reclamant, în iunie 1999, privind primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu din culpa pârâtei; în al doilea rând, că prejudiciul material, în sumă de 200.000.000 lei, reprezintă câştigul nerealizat de reclamant, în perioada iunie 1999 – august 2001, datorită neexercitării profesiei de avocat.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu au fost afectate onoarea şi demnitatea reclamantului; că, pârâta nu a urmărit cu rea-credinţă- discreditarea reclamantului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs U.A.R. şi reclamantul.
U.A.R. susţine: în esenţă, că, refuzul de a fi primit reclamantul în profesia de avocat, fără examen, nu constituie o culpă a organelor Uniunii, având în vedere că potrivit art. 16 din Legea de organizare a avocaturii, acestea au căderea să aprecieze cine anume poate fi primit fără examen; că, oricum, despăgubirile pretinse de reclamant nu sunt dovedite.
La rândul său, reclamantul pretinde: întâi, că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, având în vedere că a redus despăgubirile cerute la 1/5, fără să arate criteriile ce au determinat această diminuare; în al doilea rând că, pârâta cu rea-credinţă a urmărit discreditarea sa, prin refuzul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu moral.
Examinând hotărârea, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat de U.A.R., este fondat.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, dreptul de primire în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi şi a statutului profesiei.
Art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din aceiaşi lege stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani.
Deci, potrivit textelor de mai sus, numai promovarea examenului dă naştere dreptului de a fi primit în profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situaţiile prevăzute în art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995, republicată, aceasta nu stabileşte un drept, ci prevede posibilitatea de a fi primit în profesie, fără a mai fi supus examinării, urmând, însă, ca organele de conducere ale U.A.R. să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă acordă sau nu solicitantului, scutire de examen.
Apoi, Statutul profesiei de avocat, în Secţiunea a IV-a, stabileşte modalităţile de primire în profesia de avocat.
Aşadar, potrivit legii şi Statutului profesiei de avocat, organele U.A.R. au competenţa să aprecieze cine anume poate fi primit în profesia de avocat, fără examen.
Or, în cauză, organele Uniunii, condiţionând primirea reclamantului în profesia de avocat, de susţinerea unui examen, au acţionat în limitele şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, în sensul că şi-au exercitat atribuţiile legale, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acestora, de natură a genera daunele materiale şi morale, pretinse.
De altfel, prima instanţă, respingând cererea reclamantului de a-i acorda daune morale, a reţinut că, prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat, fără examen, pârâta nu a urmărit discreditarea acestuia.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursul U.A.R., fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi în fond, respinsă acţiunea.
Faţă de cele arătate, se apreciază că motivele de casare invocate de reclamant, referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate şi respectiv, la neacordarea daunelor morale, nu se impun a fi examinate; totodată, că recursul reclamantului este nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.I., împotriva sentinţei civile nr. 299 din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Admite recursul declarat de U.A.R., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o casează şi în fond, respinge acţiunea reclamantului H.I.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1371/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1373/2003. Contencios. Refuz raspuns cerere.... → |
|---|
