CSJ. Decizia nr. 1486/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (anulare hotarâre si refuz eliberare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1486
Dosar nr.884/2003
Şedinţade la 9 aprilie 2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ în soluţionarea cauzei privind pe SC „B.B.B." SA, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC „"B" SA.
În absenţa părţilor a căror citare nu a fost dispusă.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 iunie 1997 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea comercială „B.B.B." SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, solicitând anularea hotărârii comunicate cu scrisoarea nr.51128/1997 şi obligarea pârâtului să-i elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din incinta imobilului situat în Bucureşti, Calea Rahovei nr.157 sector 5.
Cu cererea formulată la 13 noiembrie 2000, reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând obligarea pârâtului să-i atribuie în proprietateexclusivă suprafaţa de 947,74 mp, reprezentând curtea interioară a imobilului şi care asigură accesul în clădirea proprietatea sa, motivând că a rămas fără obiect cererea de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 902,47 mp pentru care ministerul pârât i-a eliberat certificatul solicitat.
Prin sentinţa civilă nr.816 din 12 iunie 2001Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reţinând că faţă de modificarea adusă cererii iniţiale, acţiunea reclamantei are ca obiect revendicarea terenului şi competenţa de a se pronunţa în primă instanţă aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr.1.305 din 4 aprilie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, cu motivarea că instanţa dedrept comun este competentă să rezolve situaţia dreptului de proprietate în urma administrării probelor necesare şi utile cauzei.
Prin sentinţa civilă nr.423 din 31 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 5 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi constatând că s-a ivitun conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie.
Hotărârea pronunţată de Judecătoria sectorului 5 s-a întemeiat pe cererea depusă de reclamantă la 12 decembrie 2002 şi prin care a precizat că aformulat acţiunea în contencios administrativ, solicitând obligarea ministerului pârât să-i elibereze titlu de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 947,74 mp.
Investită în soluţionarea prezentului conflict negativ decompetenţă, Curtea va stabili că Judecătoria sectorului 5 este competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului litigiului.
Prin cererea depusă de reclamantă la 12 decembrie 2002, nu a fost modificat obiectul acţiunii avut în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr.816 din 12 iunie 2001 prin care Curtea de Apel Bucureşti s-a dezinvestit în favoarea Judecătoriei sectorului 5. Această hotărâre de declinare de competenţă a devenit irevocabilă urmare respingerii recursului declarat de reclamantă prin Decizia nr.1305 din 4 aprilie 2002, în care Curtea Supremă de Justiţie a stabilit cu autoritate de lucru judecat competenţa materială a instanţei de drept comun în soluţionarea fondului pricinii.
În consecinţă, Curtea va stabili competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, instanţă la care urmează afi înaintat dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Societatea comercială„B.B.B." SA Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Societatea comercială „B" SA Bucureşti în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1482/2003. Contencios. Anulare ordin M.I.R.... | CSJ. Decizia nr. 1488/2003. Contencios. Recurs anulare partiala... → |
---|