CSJ. Decizia nr. 1515/2003. Contencios. Anulare decizie UAR. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1515/2003
Dosar nr. 2917/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. 2964/19 iulie 2002 reclamanta O.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele U.A.R. şi Baroul de avocaţi Iaşi, anularea deciziei Consiliului U.A.R. nr. 8837 din 14 iunie 2002, a deciziei Comisiei Permanente a U.A.R. nr. 1318/22 martie 2002, a hotărârilor Consiliului Baroului Iaşi adoptate cu privire la cererea sa de primire în profesia de avocat ş,i pe cale de consecinţă recunoaşterea şi realizarea dreptului său de a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, în Baroul Iaşi.
Reclamanta a arătat că în luna ianuarie 2001 s-a adresat Baroului Iaşi cu cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cu documentaţia necesară făcând dovada îndeplinirii condiţiilor realizării acestui drept, conform articolului 16 alin. (2) lit. b) şi respectiv art. 11 din Legea nr. 51/1995, însă cererea i-a fost respinsă prin Decizia nr. 1318/2002 a Comisiei Permanente a U.A.R., soluţie menţinută şi urmare contestaţiei adresată Consiliului Uniunii, prin Decizia nr. 8837/2002 bazată pe avizul nefavorabil dat de Baroul Iaşi şi fără a face alte investigaţii prevăzute de lege. S-au ignorat în acest mod actele doveditoare privind studiile, vechimea în profesia de consilier juridic, activitatea didactică şi profesională, documentaţie suficientă pentru admiterea cererii sale.
Consideră reclamanta că în mod eronat pârâtele au considerat că admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen ar avea loc pe criterii exclusiv consensuale, în sensul normelor de drept civil, ceea ce ar presupune acceptul expres şi neapărat al acestor două foruri de conducere, ceea ce conduce însă la un arbitrariu nepermis privind agrearea sau nu a candidaţilor ce îndeplinesc aceleaşi condiţii prevăzute de Legea nr. 51/1995.
Astfel, în cauză, avizul nefavorabil al Baroului Iaşi a fost determinant pentru cele două foruri diriguitoare ale U.A.R., care nu au procedat la analiza pertinentă a cererii sale şi nu au sesizat că în dosarul întocmit de barou nu se afla raportul prevăzut de articolul 29 din Statut şi articolul 11 lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce avea menirea efectuării unor investigaţii privind moralitatea şi demnitatea solicitantului şi de a trage concluzii şi respectiv a face propuneri sub forma avizului. Mai mult, conducerea Baroului Iaşi a stabilit de la sine putere un criteriu sui - generis de promovabilitate, sub forma unui chestionar, cu pragul minim de 87% răspunsuri corecte dintr-un total de 40 întrebări, deşi pragul de promovabilitate în cazul unui examen ar fi fost de 70%, corespunzător notei 7, adăugând în acest mod la lege.
Reclamanta a mai arătat că întruneşte toate condiţiile de primire în profesia de avocat cu scutire de examen - vechime de peste 25 ani în profesia de consilier juridic la unităţi economice mari, cursuri postuniversitare, activitate didactică în specialitate şi ca atare solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 98/CA din 30 septembrie 2002 a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 1318/2002 emisă de Comisia Permanentă a U.A.R. şi Decizia nr. 8837/2002 a Consiliului U.A.R., a recunoscut reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen şi a obligat pârâta U.A.R. să emită Decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei şi pe pârâtul Baroul de avocaţi Iaşi să o înscrie în tabloul de avocaţi definitivi.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada depunerii întregii documentaţii prevăzută de statut pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâtul Baroul Iaşi fiind cel care nu a probat existenţa unui raport nefavorabil din partea raportorului, care ar fi trebuit să verifice acest dosar, iar la verificarea cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reclamanta a obţinut un procent de 70%, deci de natură a-i asigura promovabilitatea, atât timp cât statutul nu prevede expres modul de apreciere al acestor cunoştinţe, aşa încât procentul de 77,5% invocat prin avizul negativ din 14 februarie 2002 de pârâtul Baroul Iaşi apare ca fiind stabilit în mod arbitrar.
S-a mai reţinut că deşi formularea textului art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, evocă doar posibilitatea şi nu obligaţia pentru pârâta U.A.R. de a aproba primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, totuşi, în cauză pârâtele nu au fost în măsură a justifica refuzul acordării acestei posibilităţi, decât pe neîntrunirea unui procentaj la verificarea cunoştinţelor stabilit în mod arbitrar (la nivelul de 77,5%), în raport cu faptul că recunosc că reclamanta a întrunit condiţiile de promovabilitate general valabile (respectiv peste 50%), precum şi toate celelalte imperative ale legii incidente în cauză.
Instanţa de fond a apreciat că atât timp cât primirea în profesia de avocat nu implică existenţa unui contract (în cadrul căruia angajatorul şi-ar fi putut verifica opţiunea şi pe criterii de oportunitate), ci doar emiterea unui act administrativ, rezultă că această posibilitate nu poate fi îngrădită pe criterii străine de dispoziţiile legale ce guvernează activitatea din avocatură în prezent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii U.A.R. şi Baroul Iaşi, cererea de recurs fiind semnată iniţial doar de decanul Baroului Iaşi, iar ulterior şi de reprezentantul U.A.R., în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Printr-un prin motiv de recurs este criticată sentinţa atacată pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), susţinându-se că greşit a fost obligată U.A.R., prin Consiliu să emită Decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei, cu scutire de examen, iar nu Comisia Permanentă a U.A.R., aceasta din urmă fiind singura autoritate care, potrivit art. 65 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/1995, acordă scutire de examen.
Al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea sentinţei atacate, dar sub aspectul obligării Baroului Iaşi de a înscrie reclamanta pe tabloul avocaţilor definitivi, deoarece prin pronunţarea ei s-au încălcat atât principiul disponibilităţii, cât şi dispoziţiile imperative din Legea nr. 51/1995 (art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.).
Printr-un ultim motiv de recurs s-a invocat nelegalitatea sentinţei atacate ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat referitoare la verificarea cunoştinţelor reclamantei cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, între alţii, cel care anterior a îndeplinit funcţia de consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că intimata-reclamantă a deţinut funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani, îndeplinind astfel condiţia de mai sus.
De asemenea, Curtea de apel a reţinut în mod just că intimata reclamantă a participat la testul grilă, organizat de Consiliul Baroului Iaşi în conformitate cu prevederile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, pentru verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, unde a fost notată cu 70% răspunsuri corecte.
Dar, instanţa de fond a nesocotit faptul că Consiliul Baroului Iaşi stabilise, ca o condiţie de promovabilitate, obţinerea unui procent de cel puţin 77,5% răspunsuri corecte la testul grilă organizat pentru verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, condiţie acceptată de intimata-reclamantă care a participat la acest test.
Aprecierea făcută de către Curtea de apel, cum că, din moment ce intimata reclamantă a dat răspunsuri corecte în procent de 70%, rezultatul testului grilă ar asigura acesteia promovabilitatea, este greşită şi lipsită de temei legal, instanţa neputându-se substitui Consiliului Baroului Iaşi, neputând legal să modifice regulile după care s-a desfăşurat verificarea respectivă, după cum nu poate modifica nici notarea şi nici nu poate reaprecia valoarea rezultatului obţinut de participanţi.
Dar, instanţa de fond era datoare şi putea să verifice respectarea prevederilor legale şi statutare în ceea ce priveşte desfăşurarea verificării respective, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă a susţinut în mod constant că chestionarul cuprindea întrebări în afara tematicii prevăzute de art. 32 din Statut.
Astfel, intimata-reclamantă a susţinut că chestionarul nu s-a limitat la verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat aşa cum prevăd dispoziţiile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, ci a avut incluse întrebări din procedura civilă şi din procedura penală, ceea ce a modificat natura interviului, transformându-l în fapt, într-un examen.
În raport cu actele administrative producătoare de efecte juridice: Decizia nr. 1318 din 22 martie 2002 a Comisiei Permanente, prin care s-a respins cererea de acordare a scutirii de examen şi Decizia nr. 8837 din 14 iunie 2002 a Consiliului U.A.R., prin care a fost respinsă contestaţia, organizarea şi desfăşurarea verificării cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reprezintă o operaţiune administrativă pregătitoare emiterii avizului Consiliului Baroului de avocaţi.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 fraza a II-a din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, instanţa, soluţionând acţiunea referitoare la actul administrativ, este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Omisiunea de a verifica respectarea art. 32 din Statut, pentru considerentele prezentate mai sus, va atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în raport cu dezlegările date.
Având în vedere această soluţie, analizarea celorlalte motive de recurs este de prisos, urmând ca acestea să fie cercetate ca apărări de fond cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.A.R. şi de Baroul Iaşi împotriva sentinţei nr. 98/CA din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1514/2003. Contencios. Anulare decizie UAR.... | CSJ. Decizia nr. 1516/2003. Contencios → |
|---|
