CSJ. Decizia nr. 1526/2003. Contencios. Refuz raspuns memoriu. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1526/2003
Dosar nr. 3208/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iulie 2002, reclamanta V.G. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Colegiul Central de Disciplină, solicitând să se constate refuzul nejustificat de a i se răspunde la memoriul înregistrat sub nr. 16.574 din 29 aprilie 2002, în termenul legal de 30 de zile.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata pagubelor cauzate, daune morale în valoare de 50.000.000 lei şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că memoriul nr. 16574 din 29 aprilie 2002 reprezintă o contestaţie: la desfacerea contractului său de muncă de către Inspectoratul Şcolar Giurgiu, la care pârâtul i-a comunicat prin răspunsul nr. 16999 din 16 iunie 2002, că urmează să fie citată la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru a-şi susţine contestaţia.
Prin aceasta, reclamanta a apreciat că pârâta în mod nejustificat a refuzat să răspundă memoriului înaintat, ceea ce îi afectează drepturile sale recunoscute de lege.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 794 din 11 septembrie 2002, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât şi a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a respins excepţia privind lipsa personalităţii juridice a Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în considerarea art. 41 C. proc. civ. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, având în vedere dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 128/1997 şi Ordinul Mnisterului Educaţiei şi Cercetării nr. 4141/2001.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că obiectul memoriului îl reprezintă o contestaţie împotriva deciziei nr. 51 din 12 aprilie 2002, emisă de Inspectoratul Şcolar Giurgiu, contestaţie ce a fost înregistrată şi soluţionată prin hotărârea nr. 21 din 23 iulie 2002 ,a Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Curtea de apel, constatând că nu au fost îndeplinite condiţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, a respins şi cererea subsidiară, care privea daunele morale.
Considerând sentinţa nelegală şi netemeinică, a formulat recurs V.G.
În motivarea cererii de recurs au fost reiterate susţinerile din acţiunea introductivă, fără a formula motive de recurs, potrivit art. 303 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că cererea de recurs trebuia să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor.
Verificând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul V.G. a solicitat ca în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, să se constate că Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Colegiul Central de Disciplină, a refuzat nejustificat să-i soluţioneze în termen de 30 de zile, memoriul înregistrat sub nr. 16574 din 29 aprilie 2002.
Din conţinutul memoriului rezultă că reclamanta contestă Decizia nr. 51 din 12 aprilie 2002, emisă de Inspectoratul Şcolar al judeţului Giurgiu, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă a reclamantei, în conformitate cu art. 116 lit. f) din Legea nr. 128/1997.
Prin adresa nr. 16999 din 11 iunie 2002, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a comunicat reclamantei că s-a format dosarul nr. 10/2002 al Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care are ca obiect contestaţia la Decizia de desfacere a contractului de muncă.
Colegiul Central de Disciplină a soluţionat contestaţia la data de 23 iulie 2002, când a participat şi reclamanta şi a pronunţat hotărârea nr. 21 din 23 iulie 2002, prin care a respins contestaţia formulată de reclamantă, împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Aşa fiind, se constată că instanţa de fond a făcut o justă apreciere a probelor dosarului şi o corectă apreciere a dispoziţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.G., împotriva sentinţei civile nr. 794 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1524/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1529/2003. Contencios → |
---|