CSJ. Decizia nr. 1522/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1522/2003
Dosar nr. 1002/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 octombrie 2001, sub nr. 5605 la Curtea de Apel Suceav, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC G.T. SRL Botoşani a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Garda Financiară, anularea deciziei nr. 1569 din 10 octombrie 2001, a procesului-verbal nr. 1752 din 10 iulie 2001 şi exonerarea de plata sumei de 1.465.845.671 lei, impozit pe venitul persoanelor nerezidente şi 2.022.582.390 lei, majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că prin Decizia nr. 678 din 15 iunie 2001 a Ministerului Finanţelor, s-a admis contestaţia formulată, s-a desfiinţat capitalul privind impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, în sumă de 4.124.780.036 lei, cât şi majorările aferente, actul de control menţinându-se pentru suma de 14.882.187 lei, impozit pe venit, datorat de firma britanică şi pentru suma de 2.567.160 lei, majorări de întârziere aferente, precum şi penalităţi.
S-a mai susţinut că a formulat plângere pentru suma rămasă în discuţie, şi prin sentinţa nr. 161 din 10 septembrie 2001, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea şi a exonerat-o şi de plata acestora, astfel că în cauză există autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că măsurile sunt nelegale, având în vedere dispoziţiile art. 12 pct. 1 din Convenţia dintre Guvernul României şi Guvernul Italiei pentru evitarea dublei impuneri, potrivit cărora redevenţele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, sunt impozabile în acel stat.
S-a mai învederat că deşi a prezentat organelor de control, certificatele de rezidenţă fiscală ale partenerilor contractuali din Italia, din care rezultă că firmele străine au plătit integral impozitul în statul lor, noul act de control a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la convenţia dintre cele două state.
Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 8, pronunţată la 30 ianuarie 2002, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de reclamanta SC G.T. SRL Botoşani, ca nefondată, a admis acţiunea şi a anulat procesul-verbal nr. 1752 din 25 iunie 2001, emis de Garda Financiară şi Decizia nr. 1569 din 10 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.465.845.671 lei, impozit pe venitul persoanelor nerezidente şi 2.022.582.390 lei, majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 678/2001 a Ministerului Finanţelor, s-a desfiinţat parţial actul atacat, în ce priveşte impunerea pentru persoanele nerezidente din Italia şi a dispus încheierea unui nou act de control, care viza aceeaşi perioadă şi aceeaşi bază impozabilă. S-a respins contestaţia pentru suma de 14.882.187 lei, reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente, pentru 2.567.167 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente şi pentru 14.882.187 lei ,reprezentând penalităţi în cotă de 100%.
Rezultă că reclamanta a contestat pct. 2 din decizie, potrivit procedurii contenciosului administrativ, iar Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 161 din 19 septembrie 2001, a admis acţiunea, însă hotărârea nu a rămas definitivă, ea fiind în recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat, faţă de situaţia expusă, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., câtă vreme prin Decizia nr. 678/2001 a Ministerului Finanţelor, s-a desfiinţat parţial actul şi în ce priveşte impunerea persoanelor nerezidente în Italia, s-a dispus ca organele de control să facă o nouă verificare, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În urma reverificării, organele de control au încheiat un nou proces-verbal, înregistrat sub nr. 1752 la 10 iulie 2001, care a fost contestat şi soluţionat prin Decizia nr. 1569/2001, ce a făcut obiectul cauzei de faţă, astfel că nu se poate vorbi de aceeaşi cauză în ce priveşte puterea lucrului judecat.
Pe fondul contestaţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada că firmele italiene au fost impozitate pe toate veniturile realizate, conform certificatului de rezidenţă fiscală, în ţara rezidentului şi că în mod greşit organele de control au dispus obligarea acesteia, la plata impozitului pe venitul persoanelor nerezidente şi a majorărilor de întârziere.
S-a argumentat această soluţie, prin interpretarea dată de instanţă, convenţiei care urmăreşte ca veniturile realizate de o persoană într-un stat nerezident, să nu fie impozitate şi în acest stat, ca şi în statul de rezidenţă, adică să nu fie o dublă impozitare.
Nedatorând impozit pe veniturile nerezidenţilor, instanţa a reţinut că reclamanta nu poate fi obligată nici la plata majorărilor de întârziere.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului s-a susţinut că intimatei i-au fost aplicate prevederile Convenţiei de Evitare a Dublei Impuneri, încheiată între România şi Italia, ratificată prin Decretul nr. 82/1977 şi că actele de control financiar au avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2), care stipulează că prin convenţie se dă dreptul de a impune la sursă aceste venituri, respectiv în România, iar prin evitarea dublei impuneri, se acordă credit fiscal în ţara rezidentă, respectiv Italia, beneficiarului de venit în ţara noastră.
În cazul în care impunerea s-ar realiza numai în statul de rezidenţă a beneficiarului de venit, aşa cum susţine intimata, nu ar mai fi necesară încheierea de convenţii pentru evitarea dublei impuneri, ceea ce ar determina impunerea atât în statul de sursă, cât şi în statul de rezidenţă, al beneficiarului veniturilor, neputând fi astfel evitată dubla impunere.
Recurenta a mai arătat că referitor la plăţile efectuate de către intimata-reclamantă, în baza contractelor de chirie echipament încheiate cu firmele rezidente italiene G.T.A. C. şi GTA M. SRL, acestea au fost încadrate în mod corect în categoria redevenţe, cu respectarea prevederilor de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi Italia, societatea având obligaţia reţinerii la sursă şi a virării la bugetul de stat, a impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, în cotă de 10%.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că intimata a încheiat în perioada 1996 – 2000, diferite contracte cu persoane juridice rezidente în Italia, în baza cărora a efectuat plăţi în valută, pentru care nu a reţinut şi virat la buget, impozit pe venitul obţinut în România de aceşti beneficiari.
Prin actul de control, agenţii constatatori au stabilit că intimatei îi sunt aplicabile prevederile Convenţiei de Evitare a Dublei Impuneri, încheiată între România şi Italia, ratificată prin Decretul nr. 87/1977.
Potrivit art. 11 alin. (1) şi (2), redevenţele pot fi impuse, şi în statul contractant din care provin, şi în conformitate cu legislaţia acestuia, dacă persoana care încasează redevenţa, este beneficiarul lor efectiv, ca impozitul astfel stabilit neputând depăşi 5% şi respectiv,10% din suma redevenţelor.
În atare împrejurare, Curtea apreciează că impozitul pe venit a fost legal stabilit, intimata având obligaţia reţinerii la sursă şi a virării la bugetul de stat, a impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, în cotă de 10%, precum şi a majorărilor, calculate în temeiul art. 13 din OG nr. 11/1996.
Cum instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi în fond, să respingă acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 8 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1521/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1523/2003. Contencios → |
|---|
