CSJ. Decizia nr. 1576/2003. Contencios. Anulare partiala acte control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1576/2003
Dosar nr. 2302/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 ianuarie 2002, reclamanta SC F. SRL Târgovişte a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 21 august 2001, de Direcţia de Control Fiscal Dâmboviţa, a deciziei nr. 1765 din 31 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi exonerarea de obligaţia de a plăti la bugetul statului, suma de 374.949.845 lei, reprezentând T.V.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele de control contestate a fost nelegal calculată obligaţia de plată a T.V.A. aferentă ratelor de leasing, în funcţie de termenele de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing, deşi această taxă este datorată numai de la data efectuării plăţilor.
Prin sentinţa nr. 70 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că potrivit art. 25 pct. 5 lit. d) din OG nr. 3/1992, republicată şi pct. 7.3 din HG nr. 512/1998, reclamanta avea obligaţia să achite T.V.A. aferentă bunurilor importate în regim de leasing, la termenele de plată prevăzute în contractele de leasing şi nu la data plăţii ratei de leasing.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile OUG nr. 17/2000 şi ale Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 401/2000, pentru că nu a avut în vedere exigibilitatea taxei şi dreptul său la deducerea taxei, drept pe care nu l-a exercitat în perioada supusă controlului. În acest sens, recurenta a arătat că nu datorează suma stabilită de organele de control, întrucât la datele prevăzute pentru plata ratelor de leasing, nu a exercitat dreptul de deducere şi nu a diminuat datoria lunară cu termen de plată din data de 25 ale lunii următoare.
De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de fond a înlăturat nemotivat concluziile expertizei contabile, din care rezultă nelegalitatea obligaţiei stabilite de organele de control şi faptul că la bugetul statului se datorează numai majorări de întârziere, în sumă de30.677.539 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
În perioada supusă controlului, 1 februarie 1996 – 30 iunie 2001, normele legale referitoare la T.V.A. şi anume, art. 25 lit. D) pct. c din OG nr. 3/1992, republicată, pct. 7.3 din HG nr. 512/1998, art. 11 din OUG nr. 17/2000 şi pct. 7.7.-7.8. din HG nr. 401/2000, au prevăzut că plătitorii de T.V.A. au obligaţia să achite T.V.A. aferentă bunurilor din import introduse în ţară în regim de leasing, corespunzător sumelor şi termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing.
Instanţa de fond a aplicat corect această reglementare, reţinând că pentru trei contracte de leasing aflate în derulare, recurenta-reclamantă datorează T.V.A. în sumă de 374.949.845 lei, întrucât la termenele prevăzute în contracte nu a achitat T.V.A. aferentă avansurilor, ratelor de leasing şi taxei de operare leasing.
În procedura administrativ-jurisdicţională şi la instanţa de fond, recurenta-reclamantă a contestat această obligaţie, susţinând fără temei că taxa devine exigibilă la data efectuării plăţilor şi nu la termenele prevăzute în contractele de leasing, iar apărarea astfel formulată, a fost corect respinsă prin hotărârea instanţei de fond.
În prezentul recurs, cererea de anulare a obligaţiei de plată a T.V.A., în sumă de 374.949.845 lei, s-a întemeiat pe o altă cauză juridică şi anume, pe dispoziţiile legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. Această apărare urmează a fi respinsă, constatându-se că nu a făcut obiectul judecăţii, nefiind invocată în căile de atac prevăzute de Legea nr. 105/1997, şi la instanţa de fond.
Aceeaşi apărare se dovedeşte a fi nefondată şi faţă de împrejurarea că recurenta nu a evidenţiat şi nu a plătit T.V.A. aferentă ratelor de leasing şi deci, nu a îndeplinit condiţia prevăzută de lege, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. şi potrivit căreia, trebuia dovedit cu documente justificative că s-a plătit la bugetul statului T.V.A. colectată.
În raport cu această situaţie de fapt, se constată că este nefondată şi critica din recurs privind înlăturarea concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză.
Instanţa de fond a apreciat în mod just că expertiza contabilă nu reprezintă o probă hotărâtoare în cauză, pentru că expertul nu a avut în vedere data la care legea prevede exigibilitatea T.V.A. şi nici faptul că, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., trebuia ca taxa să fi fost plătită la bugetul statului, obligaţie care nu a fost îndeplinită de către recurentă, astfel încât devine lipsit de relevanţă că nu a fost exercitat dreptul de deducere.
În consecinţă, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F. SRL Târgovişte, împotriva sentinţei civile nr. 70 din 6 iunie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1575/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1578/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
