CSJ. Decizia nr. 1600/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1600/2003
Dosar nr. 393/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2001, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Ispectoratul Şcolar al judeţului Argeş, a solicitat anularea hotărârii prin care Consiliul de Administraţie al pârâtului i-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 177 din 14 noiembrie 2000, emisă de Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi, localitatea Mioveni, judeţul Argeş, privind destituirea sa din funcţia de secretar-şef la această unitate şcolară. Totodată, reclamanta a solicitat reintegrarea sa în funcţia avută anterior deciziei de sancţionare sus-menţionată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- Decizia de sancţionare a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, în sensul că sancţiunea a fost aplicată cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data constatării abaterii;
- măsura destituirii din funcţia de secretar-şef, întemeiată pe dispoziţiile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997, a fost luată în timp ce reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind transportată la spital cu salvarea şi operată;
- sancţiunea este neîntemeiată şi sub aspectul vinovăţiei, cu privire la operaţiunile de înscriere în listele de candidaţi a unor elevi, aceste operaţiuni fiind făcute de o altă persoană.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 22/F-C din 14 februarie 2001, a scos cauza de pe rol şi a trimis contestaţia formulată de reclamantă spre soluţionare, Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva sancţiunii aplicate în temeiul art. 116 lit. e) din această lege, revine Colegiului central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Colegiul Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin hotărârea nr. 76 fin 21 noiembrie 2001, a admis contestaţia reclamantei, a anulat Decizia nr. 177 din 14 noiembrie 2000, emisă de directorul Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi şi a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior datei de 14 noiembrie 2000, cu obligarea unităţii şcolare la plata tuturor drepturilor salariale.
La soluţionarea contestaţiei, organul administrativ-jurisdicţional din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a reţinut că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 C. muncii şi ale art. 119 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, în sensul că reclamanta nu s-a putut apăra cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse de conducerea unităţii şcolare, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie 2000, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, conform actelor medicale depuse la dosar, iar nerespectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate are drept consecinţă nulitatea procedurii de sancţionare disciplinară.
Împotriva hotărârii emisă de Colegiul Central de Disciplină, a formulat contestaţie Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi, contestaţia fiind înaintată Tribunalului Argeş care, prin sentinţa civilă nr. 115/LM din 26 aprilie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, unde a fost înregistrată sub nr. 2624 din 30 mai 2002.
Reţinând cauza spre judecare în primă instanţă, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea de şedinţă din 25 iunie 2002, a respins atât excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamant, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru următoarele considerente.
- hotărârea contestată de reclamantă este un act emis de o autoritate publică centrală, iar în raport cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.vilă, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, revine curţii de apel;
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării are calitate procesuală pasivă, întrucât Colegiul Central de Disciplină funcţionează în cadrul acestei autorităţi publice, neprezentând relevanţă faptul că acest organ administrativ-jurisdicţional este lipsit de personalitate juridică.
Prin sentinţa civilă nr. 95/F/C din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a pronunţat şi pe fondul cauzei, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că aplicarea sancţiunii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 C. muncii şi ale art. 119, alin. (1) din Legea nr. 128/1997, reclamanta neputându-se apăra cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse de conducerea şcolii, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie 2000 s-a aflat în incapacitate temoporară de muncă, iar nerespectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate are drept consecinţă nulitatea procedurii de sancţionare disciplinară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini Colibaşi, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul a arătat, în esenţă, următoarele:
- sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe. În opinia recurentului, în cauză ar fi vorba de un litigiu de muncă, a cărui soluţionare revine Tribunalului Argeş, ca primă instanţă, reclamanta neavând statut de funcţionar public;
- soluţionarea contestaţiei de către Colegiul Central de Disciplină s-a făcut fără ca Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi să fi fost legal citat, astfel că acesta nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărarea;
- instanţa de judecată a fost în eroare cu privire la cercetarea abaterii disciplinare care include şi declaraţia contestatoarei, cercetarea având loc înainte ca intimata să intre în incapacitate temporară de muncă, pe motiv de boală;
- instanţa de judecată a făcut confuzie între măsura desfacerii contractului de muncă, caz în care cotestatoarea ar fi trebuit să părăsească locul de muncă şi măsura destituirii din funcţia de secretar-şef, contestatoarea putând să-şi continue activitatea ca secretar, în cazul aplicării acestei ultime măsuri;
- la adoptarea soluţiei, instanţa nu a ţinut seama de gravitatea faptelor săvârşite de contestatoare, aceasta fiind cercetată de organele de urmărire penală şi nici de faptul că prin Decizia nr. 73 din 20 noiembrie 2001, contestatoarea a fost disponibilizată de pe postul de secretar.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială invocată de recurent prin primul motiv de recurs, Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile normele de competenţă prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora, curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor administraţiei publice centrale. Cum hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, contestată de recurentul-reclamant, reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală, soluţionarea cauzei intră sub incidenţa prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, iar competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Piteşti, ca primă instanţă.
Susţinerea recurentului-reclamant, cum că nu a avut posibilitatea să-şi prezinte apărarea în faţa organului administrativ-jurisdicţional, nu se justifică, din moment ce prin hotărârea emisă de acest organ, s-a reţinut că unitatea şcolară în cauză a fost reprezentată de consilierul juridic al organului ierarhic superior, care a invederat faptul că directorul şcolii a refuzat să se prezinte la inspectoratul şcolar, pentru comunicarea citaţiei. De altfel, recurentul, prin contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei Centrale de Disciplină, a argumentat cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată contestatoarei D.M., depunând în acest sens şi concluzii scrise.
Cât priveşte respectarea de către unitatea şcolară, a dispoziţiilor art. 119, art. 122 alin. (1) şi art. 123 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, această instanţă constată că măsura destituirii din funcţie aplicată contestatoarei în temeiul art. 116 lit. e) al aceleiaşi legi, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor-sus menţionate.
Astfel, constatarea abaterii a avut loc la data de 14 septembrie 2000, prin informarea făcută de directorul adjunct, S.O. şi înregistrată la registratura unităţii şcolare, sub nr. 849. Din conţinutul acestei note informative rezultă că abaterile constatate au fost aduse la cunoştinţa inspectorului general de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, care ar fi dispus efectuarea unei cercetări.
La data de 3 octombrie 2000, Consiliul profesoral al şcolii a propus constituirea unei comisii pentru cercetarea abaterilor semnalate. Raportul comisiei de cercetare a fost înregistrat la registratura unităţii şcolare sub nr. 897 din 11 octombrie 2000 şi a fost pus în discuţia Consiliului de Administraţie al aceleiaşi unităţi şcolare, la data de 17 octombrie 2000, când, s-a propus cu majoritate de voturi, sancţionarea disciplinară a contestatoarei, cu destituirea sa din funcţia de secretar-şef, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
Cu adresa nr. 939 din 18 octombrie 2000, această hotărâre a fost adusă la cunoştinţa inspectorului general, căruia i s-a solicitat să valideze propunerea de sancţionare.
La data de 14 noiembrie 2000, directorul şcolii a emis Decizia nr. 177, prin care contestatoarea este destituită din funcţia de secretar-şef, începând cu data de 15 noiembrie 2000, Decizia fiind comunicată la data de 15 decembrie 2000, prin soţul contestatoarei.
Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicarea deciziei se fac în cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii ,consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii şcolare. Prin urmare, înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data constatării abaterii, trebuie efectuată întreaga procedură de sancţionare disciplinară, aşa cum aceasta este reglementată la titul VI din Legea nr. 128/1997. Nerespectarea acestui termen imperativ are drept consecinţă nulitatea întregii proceduri de sancţionare disciplinară, inclusiv a deciziei de sancţionare.
Aşa cum s-a arătat mai sus, în cauza de faţă, constatarea abaterii a avut loc la data de 14 septembrie 2000, iar Decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14 noiembrie 2000 şi comunicată contestatoarei la data de 15 decembrie 2000, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. Mai mult, Decizia de sancţionare nu menţionează dacă s-a avut în vedere trecerea contestatoarei într-o funcţie inferioară sau la o altă muncă, ceea ce înseamnă că aceasta urma să părăsească unitatea şcolară, deşi la acea dată se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind incidente astfel şi dispoziţiile art. 146 C. muncii, precum şi cele ale contractului colectiv de muncă, dispoziţii legale ce au în vedere raţiuni de ordin social.
Faţă de cele arătate, analizarea ultimului motiv de recurs, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea corectă a cauzei deduse judecăţii cu atât mai mult, cu cât organele de cercetare au dispus neînceperea urmăririi penale.
Aşadar, motivele de recurs se dovedesc a fi nefondate.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi, oraşul Mioveni, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 95/F/C din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 16/2003. Contencios. La declinare de competenta... | CSJ. Decizia nr. 1602/2003. Contencios → |
|---|
