CSJ. Decizia nr. 1604/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1604

Dosar nr. 1468/200.

Şedinţa publică din 17 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.C. B.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitând obligarea acesteia de a-i răspunde la memoriile nr. 199 din 24 ianuarie 2002; 212/26 ianuarie 2002 şi 218 din 28 ianuarie 2002 transmise prin Ministerul Justiţiei care privesc un prejudiciu cert la bugetul de stat de 2.377.160 dolari, respectiv modul în care s-a dispus recuperarea la bugetul de stat a sumei de 2.377.160 de dolari.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în dosarul penal nr. 81/P/1997 s-au finalizat cercetările, dosarul fiind clasat iar prin expertizele contabile dispuse s-a stabilit prejudiciu susmenţionat (2.377.160 dolari) din care o parte o reprezintă adaosul comercial al firmei fără încasarea căruia aceasta nu poate achita taxele legale către stat. A mai arătat că relaţiile solicitate vizau nu răspunderea penală a celor cercetaţi ci modul în care s-a dispus recuperarea şi repatrierea în România a sumei de 2.377.160 dolari prejudiciu cert.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 352 din 3 aprilie 2002 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Totodată a dispus respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în raport de art. 21 şi art. 48 alin. (2) din Constituţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii urmează a fi respinsă.

Pe fond a reţinut că acţiunea este neîntemeiată deoarece relaţiile solicitate sunt de competenţa organelor de urmărire penală nefiind incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta S.C. B.T. SRL, susţinând în esenţă că :

- instanţa de fond a confundat solicitarea sa cu o plângere faţă de o soluţie dată într-un dosar penal.

- pârâtul ca instituţie fundamentală a statului chiar dacă nu este organ al administraţiei de stat locale sau centrale nu poate deţine datele de interes public general din arhiva sa, comunicarea acestor date însemnând doar o simplă verificarea administrativă în aceste evidenţe şi răspuns .

- s-a adresat instanţei de fond după ce a epuizat şi căile prevăzute de Codul de procedură penală situaţie în care nu se mai poate vorbi de o solicitare directă a sa şi de o dispoziţie directă primită de pârât din partea Ministerului Justiţiei.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta S.C. B.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia de a-i răspunde la memoriile nr. 199 din 24 ianuarie 2002; nr. 215 din 26 ianuarie 2002 şi 218 din 28 ianuarie 2002, transmise pârâtului prin intermediul Ministerului Justiţiei şi care privesc un prejudiciu cert la bugetul de stat în cuantum de 2.377.160 dolari.

Aşadar relaţiile solicitate privesc dosarul penal nr. 81/P/1997 şi aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, sunt de competenţa organelor de urmărire penală, organe care îşi desfăşoară activitatea după o procedură specială (art. 228-243 C. proc. pen.).

În consecinţă nefiind în prezenţa unor raporturi şi acte de drept administrativ, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile legii privind contenciosul administrativ, aşa încât instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. B.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 352 din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1604/2003. Contencios