CSJ. Decizia nr. 1602/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1602/2003
Dosar nr. 4071/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2001, SC F.L.G. SRL Făget a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara suspendarea de urgenţă a executării titlului de creanţă constând în procesul verbal de control nr. 20590 din 17 septembrie 2001 (devenit titlu executoriu, conform art. 25 din OUGnr. 11/1996, modificată, la expirarea termenului de plată stabilit de organul de control) întocmit de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara prin Serviciul de Supraveghere Vamală, prin care s-a dispus obligarea societăţii la plata sumei de 1.039.618.048 lei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ introdusă împotriva deciziei organelor Ministerului Finanţelor Publice, respectiv până la soluţionarea definitivă a căii administrative de atac prevăzute de OUG nr. 13/2001.
În motivarea cererii sale recurenta-reclamantă a arătat că titlul executoriu urmează căile de atac administrative prevăzute de lege, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă cu privire la aceasta şi că în situaţia în care ar fi pus în executare înainte de finalizarea procedurii speciale prevăzute de OUGnr. 13/2001 procedura de întoarcere a executării ar fi extrem de anevoioasă, iar prejudiciul pe care l-ar suferi ar fi insurmontabil, ducând la incapacitatea sa de plată deşi obligaţiile sale bugetare au fost stabilite în mod greşit.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi cele ale art. 581 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 376 din 9 octombrie 2001, a admis cererea reclamantei şi în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990 a suspendat executarea procesului verbal nr. 20590/17 septembrie 2001, până la soluţionarea dosarului nr. 6808/CA/2001 al Curţii de Apel Timişoara, reţinând doar că din cererea acesteia rezultă că executarea respectivului proces-verbal ar aduce prejudicii grave şi iminente activităţii ei economice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor şi invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că această sentinţă este lipsită de temei legal în cauză făcându-se o greşită aplicare a art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, recurenta arată că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea, deşi reclamanta nu a dovedit existenţa unui pericol sau a producerii unei pagube iminente.
Totodată, recurenta susţine şi că împotriva reclamantei nu a fost începută procedura de executare silită motiv pentru care nu se poate suspenda un act care nu a fost pus în executare.
În plus, critica vizează şi faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 403 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la necesitatea depunerii unei cauţiuni.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990 în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii. Din coroborarea prevederilor acestui text cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 29/1990 rezultă fără echivoc că prima condiţie de admisibilitate a unei astfel de cereri este aceea ca reclamantul să fi solicitat anularea actului a cărui suspendare se solicită ori în cadrul aceleiaşi acţiuni ori printr-o acţiune separată, anterioară sau concomitentă cererii de suspendare.
Pe de o parte, se constată, că în cauză, la câteva zile după întocmirea procesului verbal de verificare din 17 septembrie 2001, respectiv la 24 septembrie 2001 reclamanta a solicitat Curţii de Apel Timişoara anularea deciziei Ministerului Finanţelor Publice (necomunicată), anularea procesului verbal de control şi exonerarea de la plata sumei de 1.039.618.048 lei ca nedatorată, precizând că s-a adresat instanţei, întrucât Ministerul Finanţelor Publice nu a soluţionat contestaţia pe care a formulat-o împotriva procesului verbal, considerând că astfel sunt îndeplinite condiţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Aşadar, din chiar acţiunea de anulare a actului administrativ, rezultă cu certitudine că reclamanta s-a adresat instanţei înainte de epuizarea căilor administrativ jurisdicţionale şi, mai mult, a atacat şi Decizia Ministerului Finanţelor Publice care nu numai că nu există, dar nici nu a făcut dovada că a contestat procesul verbal pe căile administrativ-jurisdicţionale în vederea pronunţării acesteia. În plus, chiar în ipoteza în care intimata-reclamantă a contestat procesul verbal pe căile administrativ jurisdicţionale, se constată că perioada scursă între întocmirea acestuia (17 septembrie 2001) şi data înregistrării acţiunii de anulare (24 septembrie 2001) şi a celei de suspendare (25 septembrie 2002) nu justifică eludarea dispoziţiilor legale referitoare la suspendarea executării unui act de control în timpul cât acesta este supus controlului administrativ jurisdicţional.
Prin urmare se constată că modalitatea inedită utilizată de reclamantă nu concordă cu dispoziţiile legale mai sus arătate.
Pe de altă parte, se constată că şi în situaţia în care s-ar considera că reclamanta ar fi formulat corect sesizarea, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Este cunoscut că printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ esenţial este caracterul de excepţie a acestei operaţiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situaţii speciale şi în limitele acelor situaţii.
Acesta este şi motivul pentru care, pe de o parte, suspendarea de drept a actului administrativ dedus judecăţii, deci suspendarea intervenită ope legis este expres şi limitativ prevăzută de lege. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi instanţa de judecată este îndrituită să dispună suspendarea executării unui act administrativ dedus judecăţii, dar numai în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente.
Interpretarea textului art. 9 din Legea nr. 29/1990 nu poate fi decât în sensul că acesta impune două condiţii care trebuie întrunite cumulativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente.
Existenţa unor înscrisuri prin care se dovedeşte stabilirea unor obligaţii bugetare în sarcina unui agent economic nu poate conduce automat la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, iar existenţa pretinselor perturbări ale activităţii şi prejudicii aduse intimatei-reclamante nu se poate prezuma, ci trebuia dovedită. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a pus în balanţă nici măcar cifra de afaceri a acesteia (ca indicator care măsoară performanţa economică a firmelor) cu suma contestată.
Or, în cauză nu s-au administrat dovezi în sensul celor pretinse de reclamantă şi reţinute de instanţa de fond.
În aceea ce priveşte motivul de recurs referitor la neîndeplinirea condiţiilor art. 403 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi primit întrucât cererea a fost formulată şi admisă în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 care constituie o dispoziţie specială a unei legi organice.
Prin urmare, constatându-se că nu pot fi reţinute existenţa unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat şi nici faptul că prin executarea actului administrativ intimata-reclamantă ar fi supusă unei vătămări iminente şi ireparabile, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va respinge cererea de suspendare a executării actelor supuse controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 376 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge cererea formulată de SC F.L.G. SRL Făget.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1600/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C.... | CSJ. Decizia nr. 1604/2003. Contencios → |
|---|
