CSJ. Decizia nr. 1612/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1612/2003

Dosar nr. 3310/ 2002

Şedinţa publică din 17 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii nr. 962 din 11 martie 2002 şi recunoaşterea în favoarea ei a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că şi copiii născuţi în refugiu beneficiază de prevederile acestui act normativ.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 564/CA/2002-P din 28 octombrie 2002 a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 962 din 11 martie 2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, „calitatea de refugiat este un statut al persoanei, iar copiii minori născuţi în refugiu dobândesc acelaşi statut pe care îl au părinţii".

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, invocând prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi, susţinând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, întrucât reclamanta nu era născută la data strămutării părinţilor şi nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată din motive etnice, aşa cum expres şi limitativ prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 19 mai 1942 în comuna Ceica, judeţul Bihor, unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor exercitate din motive etnice în Ardealul de Nord după data de 6 septembrie 1940.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele şase situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de reglementările respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit persecuţiile respective în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză, este de necontestat că reclamanta născută ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi / sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul, care născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.

Faţă de cele ce preced, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 564/CA/2002-P din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1612/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs