CSJ. Decizia nr. 1614/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1614/2003
Dosar nr. 3323/2002
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 iulie 2002 şi precizată la 3 septembrie 2002, SC A.N.T. SRL Arad a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Arad, anularea procesului verbal din 16 mai 2002 încheiat de organele de control din cadrul D.G.F.P. Arad şi a deciziei nr. 381 din 27 iunie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, suspendarea executării acestor acte până la soluţionarea litigiului, precum şi exonerarea de la plata sumei de 9.057.911.239 lei reprezentând: 94.865.995 lei T.V.A. suplimentar pentru exportul a cărui valoare nu s-a încasat conform DIV E 0685137/17 ianuarie 2001; 5.312.651.842 lei T.V.A. suplimentar pentru exporturile a căror valoare nu a fost încasată conform prevederilor art. 17 lit. b) pct. A din OUGnr. 17/2000 coroborat cu pct. 9.2 alin. (2) din HG nr. 401/2000 şi majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că stabilirea în sarcina sa a obligaţiilor bugetare mai sus arătate nu este legală, pe de o parte, datorită faptului că neîncasarea la termenul prevăzut de art. IV pct. 3 din OUGnr. 18/1994 a valorii exportului de animale vii în Grecia s-a datorat exclusiv beneficiarului care nu a plătit-o. Pe de altă parte, referitor la stabilirea cotei de 19% T.V.A. pentru exporturile a căror valoare s-a încasat în valută în termen legal, prin depunerea acesteia direct la sucursala Arad a Băncii T., reclamanta a susţinut că organele de control au aplicat această cotă datorită unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 17 lit. b) pct. A din OUGnr. 17/2000 coroborat cu pct. 9.2 alin. (2) din HG nr. 401/2000. În opinia reclamantei această obligaţie a fost greşit stabilită întrucât, dacă s-ar fi aplicat corect dispoziţiile legale s-ar fi constatat că beneficiază de cota zero la T.V.A.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 345 din 29 octombrie 2002 a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei, a anulat ca nelegale actele atacate cu privire la obligarea reclamantei de a plăti T.V.A. în sumă de 2.172.152.262 lei şi majorări aferente în sumă de 2.278.729.473 lei, respingând în rest acţiunea.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pentru suma de 94.865.995 lei T.V.A. şi majorări de întârziere aferente în valoare de 43.164.027 lei reclamanta beneficiază de cota zero la T.V.A. întrucât, deşi nu a încasat valuta, aceasta a introdus la bancă declaraţia de încasare, potrivit dispoziţiilor pct. 9.3 lit. d) din HG nr. 401/2000 pentru aplicarea OUGnr. 17/2000, repatrierea valutei nefiind prevăzută în legislaţia aplicabilă T.V.A. ca o cerinţă pentru beneficiul cotei zero la T.V.A.
Cu privire la T.V.A. în sumă de 5.312.651.842 lei cu majorări aferente în sumă de 3.697.229.375 lei instanţa de fond a apreciat că până la data de 26 mai 2000 când a intrat în vigoare pct. 9.9 din HG nr. 401/2000, reclamanta beneficiază de cota zero la T.V.A., chiar dacă reclamanta a încasat valuta prin depunerea în numerar în contul său bancar, îndeplinind astfel cerinţa prevăzută de legiuitor care a condiţionat cota zero la T.V.A. pentru exportul de bunuri de încasarea valutei aferente la bănci autorizate de Banca Naţională a României, potrivit art. 17 lit. b) pct. A din OUGnr. 17/2000.
Totodată, pentru operaţiunile efectuate după data de 26 mai 2000, instanţa de fond a apreciat că se menţine diferenţa de debit întrucât după această dată au devenit aplicabile condiţiile încasării valutei numai prin virament bancar, conform pct. 9.9. din HG nr. 401/2000 în legătură şi cu N.R.V. nr. 9/23 decembrie 1997 a Băncii Naţionale a României.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC A.N.T. SRL Arad, cât şi pârâta D.G.F.P. a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.
Prin recursul declarat de reclamantă se susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că beneficiază doar în parte de cota zero la T.V.A., iar nu pentru întreaga perioadă în care s-au efectuat exporturile supuse controlului (ianuarie 2000 - noiembrie 2001), datorită unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 17 pct. B din OUG nr. 17/2000 şi ale pct. 9.2 din Normele de aplicare ale acesteia aprobate prin HG nr. 401/2000 .
Totodată, recurenta susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere preeminenţa legii (respectiv a OUGnr. 17/2000) în raport cu normele de aplicare ale acesteia şi nici faptul că legiuitorul a avut în vedere o singură exigenţă referitoare la modul de încasare a contravalorii exportului, iar HG nu poate adăuga alte condiţii.
La rândul lor, pârâtele susţin prin motivele de recurs formulate în cauză că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile OUGnr. 215/1999 privind modificarea legislaţiei referitoare la T.V.A. şi nici cele ale OUG nr. 17/2000 şi a HG nr. 401/2000 şi nici de Normele Băncii Naţionale a României privind controlul valutar aplicabile în cauză şi potrivit cărora autorităţile fiscale au stabilit corect în sarcina reclamantei toate obligaţiile bugetare.
Totodată, se susţine şi că la data controlului valuta aferentă exportului nu era încasată, termenele înscrise în declaraţia vamală de export fiind depăşite.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că doar recursul autorităţilor fiscale este fondat, cel al reclamantei fiind nefondat.
În cauză, instanţa de control judiciar, potrivit tuturor motivelor de recurs are, deci, spre examinare şi soluţia dată problemei dacă în baza unei corecte interpretări a dispoziţiilor legale incidente pricinii, recurenta-reclamantă beneficiază (total sau parţial) sau nu beneficiază de loc de cota zero T.V.A. pentru exporturile realizate în perioada ianuarie 2000 – noiembrie 2001.
Potrivit art. 17 lit. b) pct. a din OG nr. 3/1992, republicată şi modificată prin OUG nr. 215/1999 se beneficiază de cota zero de T.V.A. pentru exportul de bunuri efectuat de agenţii economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, aceste dispoziţii fiind preluate, într-o formă dezvoltată şi în OUG nr. 17/2000 (potrivit căreia beneficiază de cota zero T.V.A. exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României).
Ulterior, prin Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000 aprobate prin HG nr. 401/2000 au fost explicitate prevederile acesteia fără, însă, a se modifica sau adăuga la ordonanţă prin pct. 9.2 şi pct. 9.9 din Norme, astfel cum greşit se susţine de către recurentă reclamantă.
În cauză, deşi recurenta-reclamantă recunoaşte preeminenţa legii în raport cu normele de aplicare ale acesteia, precum şi necesitatea circulaţiei valutei sub control legal, aceasta apreciază în mod greşit că sfera exigenţei legale referitoare la încasarea contravalorii bunurilor exportate nu cuprinde şi modalitatea de încasare a valutei (în numerar, în transferuri din conturi bancare personale sau prin virament).
Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, din formularea existentă iniţial în OUGnr. 215/1999 şi apoi preluată de OUG nr. 17/2000, rezultă obligativitatea încasării directe a contravalorii exportului în valută în conturile bancare ale agenţilor economici deschise la bănci autorizate, ceea ce exclude extinderea posibilităţii încasării valutei prin operaţiuni indirecte (prin numerar, prin conturi personale, etc.), situaţie care ar duce la circulaţia necontrolată a valutei, contrar Normelor Băncii Naţionale a României privind controlul valutar.
Prin urmare, se constată nu numai că motivele de recurs ale reclamantei sunt nefondate, dar şi greşita interpretare a instanţei de fond dată prevederilor actelor normative incidente pricinii, interpretare care a stat la baza greşitei admiteri în parte a acţiunii reclamantei.
Astfel, se constată că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că prin Normele de aplicare aprobate de HG nr. 401/2000 ar fi fost aduse modificări dispoziţiilor OUGnr. 17/2000 atunci când a reţinut că până la 26 mai 2000 se aplică ordonanţa, iar după această dată, normele de aplicare ale aceleiaşi ordonanţe, fără a ţine cont de ierarhia şi forţa juridică a actelor normative .
În plus, instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că în perioada supusă controlului ianuarie 2000 - noiembrie 2001, până la 15 martie 2000 nu era aplicabilă OUG nr. 17/2000 (art. 37 din ordonanţă).
De altfel, recurenta-reclamantă nu a contestat că valuta „s-a depus direct la banca autorizată". De asemenea, referitor la suma de 94.865.995 lei T.V.A. suplimentar se constată că recurenta-reclamantă are o reprezentare confuză asupra acesteia considerând-o când inclusă în suma de 5.407.517.837 lei ca şi autorităţile fiscale, când o sumă diferită, confuzia menţinându-se şi cu privire la încasarea acesteia.
În consecinţă, se constată că pentru neîncasarea în modalitatea legală a valutei şi pentru neîncasarea valutei aferente declaraţiei de încasare valutară seria E nr. 0685137 din 17 ianuarie 2001, în mod corect autorităţile fiscale au stabilit obligaţia de a achita T.V.A. în sumă de 5.312.651.842 lei şi de 94.865.995 lei plus majorările aferente, în baza dispoziţiilor OUGnr. 215/1999 art. 1 pct. 2 de modificare a art. 17 lit. b) pct. a din OG nr. 3/1992 republicată pentru perioada 01 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 şi a prevederilor OUGnr. 17/2000, art. 17 lit. b) pct. a pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001 şi cele ale HG nr. 401/2000.
Prin urmare, se va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi se va admite recursul autorităţilor fiscale pentru considerentele expuse în cele ce preced. Se va casa sentinţa atacată şi se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.N T SRL Arad împotriva sentinţei civile nr. 345 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o casează şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamantă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1613/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1616/2003. Contencios. Anulare Hotarâre Cmisie... → |
|---|
