CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1635/2003

Dosar nr. 3344/2002

Şedinţa publică din 18 aprilie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC P.N. SRL Arad, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat anularea deciziei nr. 390 din 4 iulie 2002, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal din 20 mai 2002, încheiat de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de plata sumelor de 92.633.536 lei, T.V.A., 7.251.986.050 lei, T.V.A. şi 3.539.244.202 lei, majorări de întârziere aferente. Totodată, s-a solicitat conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării actelor administrative contestate.

Reclamanta a arătat că, întrucât nu a fost încasată contravaloarea exportului de animale vii în valoare de 38.904 mărci germane, efectuat în Grecia, organele de control au reţinut că a încălcat dispoziţiile art. IV pct. 3 din OG nr. 18/1994 şi a fost sancţionată contravenţional, conform art. IV pct. 7, cu amendă în sumă de 601.981.224 lei, echivalentul exportului. Corespunzător acestui export, pentru neîncasarea la termen a sumei de 38.004 mărci germane, pentru care societatea a aplicat cota 0 T.V.A., organele de control au considerat că trebuie să plătească suma de 92.633.536 lei, cu titlu de T.V.A. suplimentar.

Consideră impunerea nelegală, întrucât nu s-a ţinut seama de faptul că valoarea exportului nu s-a încasat, din cauză că beneficiarul nu a plătit-o, astfel că ea se află în litigiu, pentru care s-a început procedura judiciară în Grecia.

De altfel, procesul-verbal de contravenţie a fost anulat de judecătoria Arad, prin sentinţa nr. 5139 din 1 iulie 2002.

Referitor la stabilirea cotei de 19% de T.V.A., pentru exporturile a căror contravaloare s-a încasat, conform opiniei organelor de control, contrar dispoziţiilor art. 17 lit. B) pct. a din OUG nr. 17/2000, coroborate cu prevederile pct. 9.2 alin. (2) din HG nr. 401/2000 şi pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 7.251.986.050 lei, cu titlu de T.V.A. suplimentar, consideră că sunt întrunite condiţiile legale pentru cota 0 la T.V.A.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 336 din 15 octombrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele contestate în parte, în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul de stat, 92.633.536 lei T.V.A. suplimentar, 1.744.883.052 lei T.V.A. suplimentar şi 324.856.368 lei.

A respins celelalte cereri şi a obligat pârâţii să-i plătească reclamantei, suma de 5 milioane lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pentru exportul efectuat în baza declaraţiei vamale întocmită în 11 ianuarie 2001, sunt aplicabile prevederile art. 17 lit. B) pct. a, întrucât textul nu condiţionează aplicarea cotei 0 de T.V.A., de încasarea efectivă a contravalorii exportului, fiind prevăzută doar condiţia ca încasarea valutei să se facă în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.

Prin urmare, nu sunt incidente nici dispoziţiile cuprinse la pct. 9.2 din HG nr. 401/2000, câtă vreme contravaloarea acelui export nu a fost încasată.

Pentru celelalte exporturi s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, astfel nu poate beneficia de cota 0 T.V.A.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actelor contestate, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 9 din Legea nr. 29/1990, astfel că soluţia a fost de respingere.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, părţile au declarat recurs.

SC P.N. SRL Arad susţine că se impunea admiterea acţiunii în totalitate, anularea actelor şi exonerarea de plata sumelor, întrucât îndeplineşte condiţiile legale pentru aplicarea cotei 0 T.V.A.

Cu privire la cererea de suspendare, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, arată că instanţa, deşi în considerente o respinge, susţinând că nu sunt întrunite cerinţele legii, în dispozitiv omite să se pronunţe cu privire la aceasta.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, arată că actele contestate sunt legale, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât instanţa nu a ţinut cont de prevederile OUG nr. 215/1999, privind modificarea legislaţiei referitoare la T.V.A. şi a OUG nr. 17/2000 şi a HG nr. 401/2000.

Recursul declarat de societate este nefondat, iar recursul pârâţilor este fondat.

În urma unui control efectuat la reclamantă, de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Arad, ce a vizat perioada ianuarie 2000 - noiembrie 2001, s-au constatat că aceasta până la data verificării, 20 mai 2002, nu a încasat contrvaloarea exportului efectuat în baza declaraţiei vamale de export nr. 1488 din 11 ianuarie 2001, respectiv suma de 38.904 mărci germane, deşi termenul de încasare era depăşit.

Pentru neîncasarea contravalorii exportului, pentru care societatea a aplicat cota 0 T.V.A. şi pentru nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, s-a constatat că aceasta a contravenit dispoziţiilor art. 17 lit. B) pct. a din OUG nr. 17/2000, coroborate cu pct. 9.3 şi 9.9 din HG nr. 401/2000; astfel i s-a aplicat cota de 19% T.V.A., asupra contravalorii în lei a exportului, rezultând T.V.A. suplimentară de 92.633.536 lei.

În urma verificării documentelor care atestă încasarea exporturilor efectuate, s-a reţinut că reclamanta nu a respectat condiţiile de încasare a contravalorii acestora, încasând sumele în valută în numerar, acestea fiind depuse ulterior de către administratorul societăţii şi de către diverse persoane fizice, în contul societăţii deschis la Banca T., sucursala Arad.

Pentru încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 215/1999, art. 1 pct. 2, de modificare a art. 17 lit. B) pct. a din OG nr. 3/1992, republicată, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 şi a OUG nr. 17/2000, art. 17 lit. B) pct. a, pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, s-a aplicat cota de 19% T.V.A. la facturile externe încasate în numerar, rezultând T.V.A. suplimentară, în sumă de 7.251.986.000 lei. La debitele stabilite s-au calculat majorări de întârziere, de 3.539.244.202 lei.

În procedura prealabilă fiscală, soluţia a fost de respingere a contestaţiei, iar la instanţă, aceea de admitere în parte.

Soluţia organelor de control este corectă, potrivit celor ce se vor arăta.

Conform art. 17 lit. B) pct. a din OUG nr. 215/1999, privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la T.V.A., cota 0 de T.V.A. se aplică pentru „exportul de bunuri, efectuat de agenţii economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României".

Aceiaşi prevedere a fost menţinută şi prin art. 17 lit. B) pct. a din OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., în vigoare, cu începere de la 15 martie 2000.

Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea, ale Băncii Naţionale a României, precizează că „persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni cu străinătatea, sunt obligate să încaseze în termenele prevăzute în dispoziţii legale, sumele în valuta convertibilă în lei, aferente acestor operaţiuni în conturile lor în bănci".

Art. 16 din Regulamentul valutar nr .3/1997, privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţională a României, prevede că, în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligaţia de a întocmi declaraţia de încasare valutară, document necesar urmăririi şi controlului efectiv al încasării valutare şi de a încasa în termen valuta. Încasarea valutei trebuie făcută obligatoriu prin conturi bancare deschise la bănci autorizate din Banca Naţională a României.

Pct. 9.2 alin. (2) din HG nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 17/2000, prevede „pentru operaţiunile prevăzute la art. 17 lit. B) pct. a din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de cota 0 de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale".

Cum aceste norme explicitează modul de aplicare a prevederilor art. 17 lit. B) pct. a, nu se poate vorbi că ar adăuga la lege.

Deci, justificat s-a reţinut că societatea nu beneficiază de cota 0 T.V.A. pentru exporturile realizate, în condiţiile în care încasarea valutei s-a făcut în numerar, de persoane fizice.

Aceiaşi situaţie se aplică şi pentru exportul realizat, în condiţiile în care societatea nu justifică încasarea valutei.

Pct. 9.9 din HG nr. 401/2000, arată că: „nerespectarea prevederilor pct. 9.3-9.8, privind justificarea cotei 0 de T.V.A. şi/sau nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, atrag obligaţia plăţii T.V.A., prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor şi prestărilor la intern şi a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor".

Apărarea societăţii, în sensul că aflându-se în litigiu cu partenerul extern, ar trebui să i se aplice prevederile OG nr. 18/1994, privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, nu poate fi primită, operabile fiind dispoziţiile OUG nr. 17/2000, privind T.V.A.

Debitele fiind legale, societatea urmează a suporta şi plata majorărilor de întârziere. Critica privind omiterea respingerii cererii de suspendare în dispozitivul hotărârii, nu este întemeiată, instanţa a respins celelalte cereri.

În consecinţă, recursul declarat de societate fiind neîntemeiat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., iar recursul pârâţilor fiind fondat, va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi în fond, se va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC P.N. SRL Arad, împotriva sentinţei civile nr. 336 din 15 octombrie 2002, a Curţii de Apeş Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu, cât şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs