CSJ. Decizia nr. 1636/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1636
Dosar nr.3/2003
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Cluj împotriva sentinţei civile nr.124 din 12 mai 2000 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat ŞG.N., lipsind Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Cluj.
Procedura completă.
Ş.G.N. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Ş.G.N. în contradictoriu cu Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Cluj, a solicitat obligarea pârâtei să îl încadreze în grupa I de muncă, să i se recalculeze drepturile de pensie ce i se cuvin de la 1 noiembrie 1999 şi să i se elibereze o nouă decizie de pensionare, conform Ordinului nr.50/1990 şi a deciziei nr.87/1999 a Curţii Constituţionale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la Depoul CFR Cluj timp de 43 ani, în grupa I de muncă, iar pârâta a refuzat să-i acorde drepturile băneşti corespunzătoare acestei grupe.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contecios administrativ, prin sentinţa nr.124 din 12 mai 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să-l încadreze pe reclamant în grupa I de muncă, să îi recalculeze drepturile băneşti începând cu 1 noiembrie 1999 şi să elibereze o nouă decizie de pensionare în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă şi limită de vârstă la 28 septembrie 1989, stabilindu-i-se o vechime în muncă de 43 ani, din care 30 ani, 4 luni şi 13 zile în grupa a doua de muncă, iar restul în grupa a treia de muncă.
Reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul SNTFM CFR Marfă S.A. – Sucursala de marfă Cluj, în perioada 1 noiembrie 1954 – 10 noiembrie 1955, ca fochist de locomotivă, într-un loc de muncă – Depoul de locomotive Cluj, care se încadrează în grupa I de muncă, conform anexei 1 pct.123 din Ordinul nr.50/1990 şi Ordinul nr.125/ 1990.
În perioada 10 noiembrie 1956 – 1 ianuarie 1989 a lucrat ca mecanic de locomotivă, în acelaşi loc de muncă, ceea ce potrivit aceloraşi acte normative reprezintă 100% timp lucrat în grupa I de muncă.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ, prin Decizia nr.2218 din 7 iunie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa şi a respins acţiunea ca prematur introdusă, reţinând că reclamantul nu a introdus contestaţie la comisia de pensii din cadrul direcţiei judeţene şi nu a urmat procedura prealabilă impusă de Legea nr.3/1977.
Împotriva acestei decizii, la 7 iunie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, hotărârea este şi vădit netemeinică.
Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 judecători – prin Decizia nr.95 din 23 septembrie 2002, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.2218 din 7 iunie 2001 a Curţii Supreme de justiţie – Secţia contencios administrativ.
A casat Decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării recursului declarat de pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Cluj împotriva sentinţei nr.124 din 12 mai 2000 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
S-a reţinut că, autoritatea administrativă a soluţionat prin refuz de încadrare în grupa I de muncă cererea reclamantului, fără a-i comunica acestuia că obiectul cererii nu este de competenţa sa.
Or, adresarea greşită către una din comisiile subordonate aceleiaşi instituţii, având competenţă în aceeaşi materie, din cadrul aceleiaşi unităţi administrative, poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât raţiunea de substanţă a legii a fost satisfăcută.
Caracterul atipic al situaţiei în care s-a aflat reclamantul, impune o soluţionare care, fără a încălca exigenţele recursului administrativ, să asigure cu precădere respectarea principiilor de echitate şi raţionalitate a legii, a cărei finalitate nu poate fi aceea de a obstrucţiona exerciţiul unui drept ci de a asigura realizarea lui.
Prin recursul declarat împotriva sentinţei nr.124/2000 a Curţii de Apel Cluj, Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Cluj, susţine că Decizia emisă este legală, iar încadrarea locurilor de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea reclamantul s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor în vigoare, astfel că soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul SNTFM CFR Marfă S.A. – în perioada 1 noiembrie 1954 – 10 noiembrie 1989, ca mecanic de locomotivă.
Prin Ordinul nr.50/1990, au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă, în vederea pensionării.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui ordin şi prin raportare la art.2 alin.1 din Decretul-Lege nr.68/1990, funcţiile deţinute de reclamant au fost încadrate legal în grupa I de muncă.
Susţinerea pârâtei că aceste dispoziţii se aplică exclusiv persoanelor care s-au pensioat după data de 1 februarie 1990, în mod justificat nu a fost primită de instanţă, întrucât duce la o recunoaştere discriminatorie a beneficiului dreptului de încadrare în grupa superioară de muncă, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr.87/ 1 iunie 1999.
Soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Cluj împotriva sentinţei civile nr.124 din 12 mai 2000 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1635/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1637/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|