CSJ. Decizia nr. 1688/2003. Contencios. Anulare aviz cercetare penala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1688

Dosar nr.139/2003.

Şedinţa publică din 6 mai 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de CLI împotriva sentinţei civile nr.982 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă CLI prin mandatar C.M. M. S., cu studii juridice, precum şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei reprezentat de consilierul juridic.

Procedura completă.

Mandatara recurentei-reclamanta a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării avizului de cercetare penală.

Consilierul juridic a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 12 noiembrie 2001 reclamanta CLI a solicitat anularea avizului emis de Ministerul Justiţiei prin care s-a dispus cercetarea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.246 Cod penal.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.1502 din 12 noiembrie 2001 a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei, cu motivarea că actul dedus judecăţii este exceptat de la cenzura legii contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, susţinând în esenţă, că instanţa nu şi-a motivat în drept convingerea la care a ajuns, ceea ce contravine prevederilor art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă.

Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ prin Decizia nr.2481 din 27 iunie 2002 a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.982 din 23 octombrie 2002 a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că actul contestat de reclamantă nu îndeplineşte condiţiile actului administrativ, întrucât ministrul justiţiei prin acordarea avizului de cercetare, nu a efectuat o activitate de administraţie publică ci o competenţă pe care o are potrivit legii în declanşarea procesului penal.

Şi această ultimă sentinţă a fost recurată de reclamanta CLI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, nefiind motivată în fapt şi în drept, astfel încât nu se cunosc motivele în temeiul cărora instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art.31 din Legea nr.36/1995 „notarii publici nu pot fi cercetaţi, percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională, fără avizul ministrului justiţiei pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţii profesionale".

Procesul penal începe din oficiu fără a fi nevoie de o anume sesizare venită din partea unei anumite persoane sau ca cineva să ceară expres ca organul penal să dispună în această privinţă.

Prin prevederi derogatorii, în legislaţia penală română, principiul oficialităţii are anumite excepţii şi limitări.

Ori de câte ori, prin prevederi speciale exprese legea procesual-penală nu permite organului de urmărire penală sau instanţei de judecată să declanşeze acţiunea penală din oficiu, principiul oficialităţii este limitat sau restrâns.

În asemenea situaţii, în lipsa încuviinţării sau autorizării impuse, organul penal nu poate declanşa acţiunea penală.

Este şi cazul cercetării, percheziţionării, reţinerii, arestării preventive şi trimiterii în judecată a notarilor publici, care, potrivit normelor cuprinse în legile organice, sunt esenţial condiţionate de avizul prealabil al ministrului justiţiei.

Avizul ministrului justiţiei nu este un act administrativ ci un act prevăzut prin lege, necesar pentru cercetarea, percheziţionarea, reţinerea, arestarea şi trimiterea în judecată a notarilor publici, – pentru punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestora.

Prin act administrativ se înţelege acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice care constă într-o manifestare unilaterală de voinţă de a da naştere, modifica şi stinge drepturi şi obligaţii în realizarea puterii publice, sub controlul de legalitate al instanţelor judecătoreşti.

Definitoriu pentru actul administrativ este aşadar că el este şi rămâne, în esenţă, modalitatea prin care organele administraţiei publice asigură realizarea autorităţii executive.

Chiar dacă emană de la ministrul justiţiei, membru al guvernului, avizul impus de lege pentru cercetarea, percheziţionarea, reţinerea, arestarea sau trimiterea în judecată a notarilor publici, nu este un act administrativ, ci o condiţie impusă de lege, pentru declanşarea procesului penal şi luarea unor măsuri procesuale.

Atunci când ministrul justiţiei examinează şi acordă sau refuză să acorde un asemenea aviz, el nu realizează o activitate administrativă ci de competenţă pe care, potrivit legii, o are în declanşarea procesului penal.

Nefiind un act administrativ, avizul ministrului justiţiei pentru urmărirea penală a notarilor publice – pozitiv sau negativ – nu este supus controlului judecătoresc pe calea procedurii reglementate prin Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Ministrul justiţiei are a examina şi decide numai cu privire la legalitate nu şi la temeinicia luării unei asemenea măsuri, la aceasta limitându-se avizul său.

Ca atare, controlul asupra legalităţii acestui aviz se va realiza de către instanţa penală investită cu judecarea şi nu de către instanţa de contencios administrativ.

Având în vedere cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de CLI împotriva sentinţei civile nr.982 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1688/2003. Contencios. Anulare aviz cercetare penala. Recurs