CSJ. Decizia nr. 1687/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1687/2003
Dosar nr. 89/2003
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 4 octombrie 2002, reclamanta C.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 2398 din 6 septembrie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii sale de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi OG nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001 şi HG nr. 127/2000, privind aplicarea Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că s-a născut la 1 septembrie 1942 în Bucureşti, unde părinţii săi s-au refugiat în cursul anului 1941, ca urmare a Dictatului de la Viena, prin care s-a cedat vremelnic teritoriul Ardealului de Nord. În anul 1947 s-a întors împreună cu mama sa în satul Iclozel, comuna Iclod, unde părinţii săi domiciliaseră anterior refugiului, tatăl său decedând între timp pe front.
Instanţa sesizată, prin sentinţa civilă nr. 532 din 27 noiembrie 2002, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii atacate şi a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei statutul de persoană strămutată pe intervalul 1 septembrie 1942 – 6 martie 1945, cu drepturile legale cuvenite, cu începere de la 1 octombrie 2002, precum şi cheltuieli de judecată, în sumă de 1.000.000 lei.
Prin considerentele sentinţei pronunţate, prima instanţă a reţinut că părinţii reclamantei au avut statutul juridic de refugiaţi, precum şi că în considerarea prevederilor art. 100 C. fam., ca şi a dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr. 31/1954, ea trebuie considerată, de asemenea, ca beneficiară a aceluiaşi statut, ştiind că a fost concepută şi s-a născut în timpul refugiului, fiind astfel exclusă manifestarea unui act de voinţă din partea sa, în ce priveşte alegerea unui alt domiciliu.
Sentinţa a fost recurată de către pârâtă.
Prin motivele de casare formulate în scris s-a învederat că intimata nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a suferit persecuţii etnice şi deci nu poate beneficia de statutul de beneficiar al prevederilor legale invocate.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă a luat în considerare, în mod corect, statutul juridic al părinţilor minorului, căruia i s-a subordonat prin efectul legii statutul acestuia din urmă. Vexaţiunile de ordin material şi chiar moral provocate de actul abuziv al refugiului impus, s-au transferat asupra minorului, care nu avea capacitatea de a se sustrage acestor efecte, fiind conform ordinei de drept ca minorul să nu aibă statut de fapt şi de drept în despărţirea de cel al părinţilor săi. O atare concluzie se desprinde nu doar din prevederile legale citate, ca şi din formularea art. 93 C. civ., în vigoare la perioada respectivă, care prevede că minorul „va avea domiciliul la părinţii săi", ci este recunoscut asemeni în sistemele de drept ale legislaţiilor europene sau de tip european, confirmându-se astfel, prin sorgintea şi universalitatea sa şi drept un principiu de drept natural, cu o perenitate izvorâtă din raţiune şi echitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat în cauză se vădeşte, aşadar, nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se soluţia dată de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 532 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1686/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1688/2003. Contencios. Anulare aviz cercetare... → |
|---|
