CSJ. Decizia nr. 1686/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1686/2003

Dosar nr. 88/2003

Şedinţa publică din 6 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5516/2002, reclamantul L.V., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 908 din 9 iulie 2002 emisă de pârâtă, în sensul de a fi obligată Casa Judeţeană de Pensii să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, fiind născut în timpul refugiului.

Prin sentinţa civilă nr. 500 din 14 noiembrie 2002, s-a admis acţiunea, s-a dispus anularea hotărârii nr. 908 din 9 iulie 2002, a obligat-o pe pârâtă să acorde reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi Legea nr. 367/2001, pentru perioada 8 aprilie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2001.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

S-a dovedit situaţia de refugiaţi a părinţilor reclamantului, astfel încât reclamantul fiind minor, a avut aceeaşi situaţie.

S-a avut în vedere şi faptul că dispoziţiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor băneşti.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel:

Deşi Legea nr. 189/2000, art. 1 şi HG nr. 127/2002, art. 1 şi 2, prevăd categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, instanţa de fond a admis cererea intimatului fără temei legal.

Pentru condiţia de refugiat este obligatorie, conform HG nr. 127/ 2002, schimbarea domiciliului, ori intimatul s-a născut în localitatea de refugiu şi nu a suferit persecuţii etnice, localitatea Sibiu aparţinând statului român.

Fiind stabilite imperativ şi limitativ categoriile de persoane beneficiare de drepturile reclamate, în mod eronat a fost admisă acţiunea.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată:

În mod judicios instanţa de fond a constatat faptul că cei născuţi în refugiu nu sunt excluşi de la beneficiul Legii nr. 105/1999, întrucât nu există o prevedere legală în acest sens.

Părinţii fiind refugiaţi, iar copilul fiind născut în localitatea de refugiu, a avut acelaşi domiciliu, fiind supus aceluiaşi regim. Împrejurarea că nu a fost strămutat dintr-o localitate în alta, este irelevantă, atâta vreme, cât la momentul strămutării părinţilor nu era născut.

În plus, aşa cum a menţionat instanţa de fond, motive de echitate justifică aplicarea unui tratament comun părinţilor refugiaţi şi celor născuţi în refugiu.

Constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 500 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1686/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs