CSJ. Decizia nr. 1771/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1771/2003

Dosar nr. 174/2003

Şedinţa publică din 13 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 7 noiembrie 2002, reclamantul R.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 2049/2002 a Casei Judeţene de Pensii Bihor şi obligarea pârâtei să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii s-a arătat că tatăl petentului fiind angajat la C.F.R. Oradea, a fost strămutat împreună cu familia în localităţile Ungvar şi Iaszapati.

Prin sentinţa civilă nr. 613/2002 a Curţii de Apel Oradea, acţiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că reclamantul nu a suferit persecuţii etnice, având în vedere că tatăl său a fost transferat la Căile Ferate Ungare, aceasta fiind opţiunea sa, fără a fi obligat să accepte transferul. Recurenta a invocat precizările C.N.P.A.S. nr. 1026 din 29 martie 2002.

Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs, formulate în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Rezultă din actele dosarului că după Dictatul de la Viena, în luna octombrie 1940, tatăl reclamantului a fost transferat la Căile Ferate Maghiare şi strămutat împreună cu familia pe teritoriul Ungariei, de unde a revenit în Oradea, în anul 1945.

Transferul şi implicit, strămutarea au fost făcute din motive etnice, în altă localitate, decât cea de domiciliu (din Oradea, în Ungvar şi Iszapati), astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Susţinerea recurentei, în sensul că petentul putea să refuze transferul, nu este de natură a conduce la neaplicarea dispoziţiilor legale arătate, întrucât în situaţia refuzului, angajatului C.F.R. îi erau radiate drepturile de angajat. Or, acest procedeu a fost aplicat tocmai în considerarea etniei române.

Căt priveşte invocarea Precizărilor C.N.P.A.S. nr. 1026/2002, acestea reprezintă punctul de vedere al autorităţii emitente, act care fiind nelegal, nu va fi luat în considerare.

Instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi echitabilă, care urmează a fi menţinută prin respingerea recursului ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinţei, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 613/CA/2002 - P din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1771/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs