CSJ. Decizia nr. 1838/2003. Contencios. Refuz punere în aplicare sentinta C.A.B. - C.A.si ridicarea masurii interdictiei de a parasi România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1838/2003
Dosar nr. 215/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 iulie 2002 şi completată la 5 septembrie 2002, reclamantul S.R., în contradictoriu cu Ministerul de Interne şi I.R., ministrul de interne, a solicitat obligarea pârâtului la punerea în aplicare a sentinţei nr. 677 din 24 iunie 2002 pronunţată de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. 813/2002 şi ridicarea interdicţiei de a părăsi România aplicată lui.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 677/2002, pronunţată în contradictoriu cu Ministerul de Interne, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul S.R. şi s-a anulat ca nelegală măsura aplicată acestuia privind menţinerea interdicţiei de a părăsi România, că această sentinţă a fost pronunţată cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare şi că a notificat sentinţa I.G.P.F. prin cererea înregistrată cu nr. 362 din 25 iunie 2002 pentru ridicarea interdicţiei, dar că a primit din partea acestei structuri din subordinea Ministerului de Interne refuzul de aplicare a sentinţei respective pe motiv că Ministerul de Interne declară recurs, iar potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, recursul este suspensiv de executare. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 29/1990 şi a susţinut că datorită modificărilor succesive atât exprese, cât şi indirecte ale Legii nr. 29/1990, intervenite în principal prin modificările Codului de procedură civilă este suficientă existenţa caracterului definitiv pentru punerea în executare a unei hotărâri date în contenciosul administrativ şi că orice altă interpretare ar duce la o discriminare în ceea ce priveşte executarea sentinţelor judecătoreşti definitive din alte materii.
Reclamantul a mai arătat că, apreciind ca nejustificat refuzul de aplicare a sentinţei civile, s-a adresat ministrului de interne, îndeplinind astfel şi procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, dar a primit răspuns negativ prin intermediul I.G.P.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă, fără număr, din 11 noiembrie 2002 a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului, reţinând, în esenţă, că Legea nr. 29/1990, care este lege specială în materie procedurală, derogă de la dreptul procedural comun, ale cărui dispoziţii se află în codul de procedură civilă şi că, prin urmare, art. 14 şi art. 16 din Legea nr. 29/1990 ar putea fi modificate doar prin prevederi exprese ale legilor de modificare ale Codului de procedură civilă, ceea ce nu s-a realizat prin OUGnr. 138/2000 şi OUGnr. 59/2001.
Instanţa de fond a mai apreciat că acţiunea reclamantului nu întruneşte una din condiţiile art. 16 din Legea nr. 29/1990, aceea ca hotărârea ce se execută să fie irevocabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispoziţiile Legii nr. 29/1990, pe cele ale Legii nr. 24/2000, precum şi pe cele ale Legii nr. 59/1993, ale OUGnr. 138/2000 şi ale OUGnr. 59/2001.
În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că cererea sa este inadmisibilă pe motiv că nu întruneşte condiţiile art. 16 din Legea nr. 29/1990, respectiv aceea ca hotărârea ce se execută să fie irevocabilă, respingând eronat ca lipsită de temei susţinerea sa privind modificarea implicită a art. 14 şi 16 din Legea nr. 29/1990 prin modificările aduse Codului de procedură civilă de OUGnr. 138/2000 şi OUGnr. 59/2001.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant, pornind de la prezentarea structurii Legii nr. 29/1990 după materiile reglementate şi dispoziţiile Legii nr. 29/1990, în forma iniţială, (în speţă cele referitoare la art. 14 şi art. 16) şi făcând referire la reglementările procedurale modificate prin Legea nr. 59/1993, acesta conchide că prin OUGnr. 138/2000 şi OUGnr. 59/2001 au intervenit modificări şi abrogări procedurale exprese (conform art. VIII din OUGnr. 59/2001) şi în materia contenciosului administrativ. Aceasta întrucât reglementările procedurale din Legea nr. 29/1990 nu sunt reglementări speciale şi derogatorii în sensul art. 13 din Legea nr. 24/2000.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce preced.
Potrivit art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţia României contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică.
Este adevărat că Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ a intrat în vigoare anterior intrării în vigoare a Constituţiei şi a fost adoptată într-o perioadă în care, pe plan constituţional, nu exista distincţia dintre legea organică şi legea ordinară, numai că aceasta a fost adoptată cu o majoritate care, potrivit regulamentelor parlamentare preconstituţionale, era aceeaşi cu cea prevăzută în art. 74 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea legilor organice.
De altfel, şi art. 48 din Constituţie referitor la „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică" la alin. (2) prevede: „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică".
Aşadar, Legea nr. 29/1990 este, în sensul art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, o lege organică.
De altfel, caracterul de lege organică a Legii nr. 29/1990 este recunoscut chiar şi de către recurentul-reclamant, care adaugă că această lege „reglementează un domeniu specific".
Într-adevăr, prin Legea nr. 59/1993, această lege a fost modificată, dar în mod expres, iar, conform practicii Curţii Constituţionale aceasta „dovedeşte intenţia legiuitorului de a o menţine în vigoare şi de a o face aplicabilă, în integritatea ei", astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstituţionale modificate după intrarea în vigoare a Constituţiei.
Totodată, este cunoscut că Legea nr. 29/1990 conţine atât dispoziţii de drept substanţial, cât şi dispoziţii procedurale, iar potrivit art. 18 din lege prevederile acesteia „se completează" cu prevederile Codului de procedură civilă.
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, se constată că ne aflăm într-o situaţie de excepţie la unicitatea reglementării referitoare la procedură (art. 12 din Legea nr. 24/2000), deci în cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 24/2000 referitoare la reglementări speciale şi derogatorii, întrucât, soluţiile legislative privind aspectele procedurale, adoptate prin Legea nr. 29/1990, cuprind, de regulă, norme specifice în raport cu reglementarea cadru în materia stabilită prin Codul de procedură civilă, aceste norme fiind indispensabile realizării scopului urmărit prin Legea nr. 29/1990, respectiv acela de a institui o procedură de soluţionare şi executare accelerată, caracterizată, deci, prin celeritate.
Pe de o parte, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificat expres prin Legea nr. 59/1993, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii irevocabile se va face la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pe de altă parte, recursul, în materia contenciosului administrativ este prevăzut de art. 14 din Legea nr. 29/1990, care, prin conţinutul său abrogă de la dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Aşadar, orice modificare a acestor dispoziţii dintr-o lege organică, ce are caracter special, nu poate fi făcută decât expres, iar nu prin abrogări implicite sau abrogări presupuse a fi exprese, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
În cauză, sentinţa civilă nr. 677 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ are, incontestabil, caracter definitiv, iar nu irevocabil.
Prin urmare, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 29/1990.
De altfel, sentinţa civilă nr. 677/2002 a fost atacată cu recurs de către Ministerul de Interne, iar în conformitate cu art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 recursul a suspendat executarea sentinţei civile nr. 677/2002. Cum însă sentinţa respectivă a fost menţinută prin Decizia nr. 554 din 11 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pârâtul Ministerul de Interne a pus în executare hotărârea, după ce a rămas irevocabilă, astfel cum rezultă din adresa nr. 30051/C din 14 aprilie 2003.
În consecinţă, în baza considerentelor arătate în cele ce preced, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. împotriva sentinţei civile, fără număr din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1837/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C.... | CSJ. Decizia nr. 1839/2003. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... → |
|---|
