CSJ. Decizia nr. 1903/2003. SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATI.. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATI.
Decizia nr. 1903/2003
Dosar nr. 304/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 13 iulie 2000, reclamanta SC 24 I. SA Ploieşti a solicitat anularea deciziei nr. 974 din 30 iunie 2000 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva dispoziţiei nr. 30 din 15 februarie 2000 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organul de control prin procesul verbal-contestat a obligat-o să plătească la bugetul de stat suma de 203.793.810 lei cu titlu de impozit pe profit şi suma de 158.551.584 lei cu titlu de majorări de întârziere, aferente impozitului pe profit datorat, măsură menţinută prin Decizia pe care a contestat-o prin acţiune.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa nr. 282 din 31 octombrie 2000, a admis acţiunea şi a anulat Decizia Ministerului Finanţelor Publice şi în parte, procesul-verbal încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi a obligat reclamanta la plata sumei de 22.102.210 lei, reprezentând diferenţă impozit pe profit şi suma de 17.242.199 lei, majorări de întârziere aferente.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice de Control Financiar de Stat Prahova, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice a declarat recurs care, prin Decizia nr. 2364 din 14 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost admis, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa civilă nr. 246 din 5 noiembrie 2001, a admis acţiunea reclamantei în fond după casare şi a anulat Decizia Ministerului Finanţelor Publice şi în parte, procesul-verbal contestat şi, pe cale de consecinţă, a obligat reclamanta să plătească bugetului de stat suma de 113.981.940 lei impozit pe profit pentru veniturile din export şi 88.677.950 lei majorări de întârziere.
Şi împotriva acestei sentinţe pârâţii au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează aspectul referitor la faptul că sentinţa pronunţată se bazează exclusiv pe raportul de expertiză efectuat în cauză, precum şi faptul că, deşi acest raport invocă art. 1 din Legea nr. 30/1999, expertul nu face aplicarea acestuia, luând în calcul la stabilirea veniturilor realizate din activitatea de export, inclusiv veniturile încasate la export, aferente unor facturi emise anterior perioadei controlate.
Se mai arată în motivele de recurs că organele de control, în mod corect, au stabilit reducerea de 50% a impozitului pe profit, ca urmare a diminuării veniturilor aferente exportului luând în calcul, potrivit legii, doar veniturile facturate şi încasate efectiv în perioada controlată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin procesul-verbal din 12 ianuarie 2000, organele de control financiar au stabilit că reclamanta a calculat eronat reducerea cu 50% a impozitului pe profit datorat pentru perioada 1 ianuarie 1999 - 30 septembrie 1999, cu suma de 203.793.810 lei pentru livrări la export, facilităţi acordate de Legea nr. 30/1999.
Organul de control fără nici o motivare legală, a impus o restricţie în stabilirea facilităţii, eliminând din calcul veniturile încasate la export în valoare de 2.425.846.863 lei pe motiv că acestea au fost încasate în perioada 28 ianuarie - 7 martie 1999, fiind, însă, aferente facturilor emise anterior datei de 28 ianuarie 1999.
Legea nr. 30/1999, privind sprijinirea exporturilor, prevede în art. 1 că impozitul pe profit se reduce cu 50% în cazul contribuabililor care încasează venituri din exportul de bunuri şi servicii, precum şi din prestări de servicii internaţionale, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din volumul total al veniturilor.
Instanţa de fond, în baza rolului său activ, a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate care a concluzionat că la veniturile încasate la export se iau în calcul şi facturile emise şi încasate, în perioada pentru care se face calculul diminuării impozitului, dar nu mai târziu de încheierea anului financiar.
Raportul de expertiză efectuat în cauză, completat cu suplimentul la expertiză dispus de instanţa de recurs într-un prim ciclu procesual, a reţinut că organul de control a exclus în mod greşit din calculul veniturilor la export cele aferente livrărilor din perioada controlată, dar neîncasate, ca şi veniturile din producţia stocată pentru export, livrată în aceeaşi perioadă, dar încasată ulterior.
Legea nr. 30/1999 nu are în cuprinsul ei nici o expresie „venituri facturate şi încasate", în perioada de aplicare, organele de control adăugând la lege printr-o interpretare greşită, legea nefăcând distincţie din ce perioadă de facturare provin încasările.
Având în vedere prevederile legale incidente cauzei, precum şi concluziile raportului de expertiză, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 180 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1901/2003. Contencios. Refuz raspuns cereri... | CSJ. Decizia nr. 1904/2003. Contencios → |
|---|
