CSJ. Decizia nr. 2013/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2013/2003
Dosar nr. 613/2003
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 9/2002 a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Judeţene Iaşi, a fost admisă contestaţia formulată de Ş.P. şi a fost anulată Decizia de imputare nr. 495/2001, emisă pentru suma de 7.677.104 lei, de S.N. T.R. SA.
Pentru a fi pronunţată această sentinţă, s-a reţinut că în urma verificărilor efectuate de Serviciul Central General şi Financiar Propriu al S.N. T.R. SA, la Fabrica de Ţigarete Iaşi, a fost încheiat procesul-verbal nr. 2507 din 09 mai 2001, fiind constatată o pagubă de 17.124.935 lei, evidenţiată în contul 623.01 „Cheltuieli de protocol". Potrivit actului de constatare s-a considerat că vinovate de producerea pagubei sunt mai multe persoane, între care şi fostul director economic (până la data de 15 februarie 2001), Ş.P., faţă de care s-a stabilit răspunderea materială pentru suma de 7.677.108 lei, în raport cu prevederile art. 102 alin. (1) şi art. 105 alin. (2) C. muncii. În timpul controlului, suma totală de 9.447.831 lei a fost achitată prin plată valutară de către A.L., B.M. şi S.C., iar în legătură cu diferenţa de 7.667.104 lei, a fost emis actul de imputaţie contestat de către Ş.P.
Colegiul jurisdicţional şi-a motivat hotărârea prin faptul că HG nr. 402/2000, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, cu referire la art. 6 alin. (1) lit. c) din OG nr. 70/1994, republicată, privind impozitul pe profit, defineşte cheltuielile de protocol ca fiind cheltuielile ocazionate de acordarea de cadouri şi trataţii, efectuate în scopul afacerii şi stabileşte limita acestora la procentul de 1% asupra diferenţei rezultate din totalul veniturilor şi cheltuielilor înregistrate conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, la care se adaugă cheluielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol înregistrate în contabilitatea proprie. În consecinţă, s-a considerat că sumele cheltuite pentru procurarea de „produse igienico-sanitare" care ulterior au fost oferite ca efecte de protocol, sunt justificate, fiind corect înregistrate în contul 623.01, pe baza documentelor justificative care îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege în materie, iar în cauză nu a fost depăşită limita de 1% prevăzută prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 577 din 24 iunie 1999, abrogat prin art. 3 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 321/2001 (M. Of. nr. 178/09.04.2001).
Prin Decizia nr. 505/2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, a fost admis recursul jurisdicţional declarat de S.N. T.R. SA, s-a modificat sentinţa şi s-a respins contestaţia. S-a reţinut că petenta a avut funcţia de director economic şi fapta sa ilicită cauzatoare de prejudiciu, a constat în trecerea cheltuielilor gospodăreşti în rândul celor de protocol, contrar prevederilor care reglementează activitatea financiar-contabilă, iar consecinţa s-a materializat prin trecerea unor cheltuieli nedeductibile, în categoria celor deductibile, sub aspectul determinării impozitului pe profit.
S-a mai reţinut că instanţele Curţii de Conturi au competenţă de soluţionare, deoarece la data înregistrării prejudiciului, S.N. T.R. SA îi erau aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 94/1992.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen Procurorul general financiar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat în motivarea recursului că instanţele Curţii de Conturi nu erau competente să soluţioneze cauza, deoarece de la data de 21 decembrie 2001, S.N. T.R. SA şi-a modificat structura capitalului social, 53% din acesta fiind deţinut de un investitor privat, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. d) şi ale art. 41 din Legea nr. 94/1992.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că recursul este fondat.
La data înregistrării prejudiciului, S.N. T.R. SA nu avea capital privat majoritar. Acest aspect nu este. Însă. relevant în rezolvarea problemei referitoare la competenţa materială a instanţelor Curţii de Conturi. Determinant este faptul că Decizia de imputare a fost emisă în urma unui control efectuat de organele proprii ale S.N. T.R. SA, şi nu a unui control efectuat de organele specializate ale Curţii de Conturi. Ca urmare, nu sunt întrunite cerinţele art.18 şi 41 ale Legii nr. 94/1992, modificată, instanţele Curţii de Conturi nefiind competente să soluţioneze pricina. Numai în cazul în care este efectuat un control de către Curtea de Conturi şi ca urmare, a acestuia se emite o decizie de imputare, contestaţia deciziei de imputare se soluţionează de instanţele Curţii de Conturi. În acest sens sunt dispoziţiile art. 41 şi 1 ale Legii nr. 94/1992, modificată, textul art. 41 neputând fi desprins de spiritul şi scopul legii.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârile se vor desfiinţa şi cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi, secţia conflicte de muncă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., întrucât litigiul are caracter de conflict de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Procurorul general financiar şi Ş.P., împotriva deciziei nr. 505 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţioanală.
Casează sentinţa nr. 9 din 26 martie 2002 a Colegiului jurisdicţional Iaşi şi Decizia atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaş, secţia conflicte de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2012/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 2016/2003. Contencios. Anulare hotarâre a... → |
|---|
