CSJ. Decizia nr. 202/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 202/2003
Dosar nr. 4357/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2001, A.C. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3527 din 6 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, invocând ca temei legal, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, susţine că există contrarietate între această decizie şi Decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pentru că prin Decizia nr. 315/2001, s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea unei expertize contabile, care să aibă în vedere compensările şi indexările legale şi pentru calcularea dobânzii legale, dar instanţa de trimitere, în loc să respecte chestiunile de drept deja dezlegate prin această decizie, a respins acţiunea ca neîntemeiată, soluţie menţinută prin Decizia nr. 3527/2001.
Consideră că prin sentinţa pronunţată de către instanţa de trimitere, s-au contrazis total şi flagrant, dezlegările de drept cuprinse în Decizia nr. 315/2001, s-a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, instanţa de recurs, prin Decizia nr. 3527/2001, însuşindu-şi astfel, soluţia şi motivările instanţei de trimitere, contrar propriilor sale statuări cuprinse în Decizia nr. 315/2001.
Ca atare, revizuientul solicită desfiinţarea sentinţei civile nr. 1133 din 11 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi a deciziei nr. 3527/2001 din 6 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ale căror dispoziţii sunt contrare dezlegărilor în drept date prin Decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Analizând cererea de revizuire de faţă, în raport cu probele dosarului şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea reţine următoarele:
A.C. a solicitat obligarea Casei de Asigurări a Avocaţilor să-i calculeze şi să-i stabilească suma ce i se cuvine. cu titlu de pensie pentru limită de vârstă şi vechime în muncă, în raport cu coeficientul de inflaţie din perioada 1 decembrie 1994 – 1 decembrie 1997, iar pentru sumele ce i se cuveneau cu titlu de pensie, să i se plătească dobânda legală.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 1469 din 2 decembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sentinţă ce a fost casată prin Decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, cu îndrumarea de a se efectua o nouă expertiză contabilă, care să aibă în vedere compensările şi indexările legale, iar în ce priveşte rata inflaţiei să se ţină cont că pentru aplicarea acesteia nu există o reglementare legală. De asemenea, să aibă în vedere şi prevederile art. 1089 C. civ., pentru calculul sumelor debite pe fiecare an, la care se aplică dobânda legală.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1133 din 11 septembrie 2001, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine, în esenţă, că reclamantul nu are dreptul să încaseze pensia atâta timp, cât nu şi-a încetat legal activitatea, nedobândind calitatea de pensionar conform Legii nr. 51/1995, că acestuia i s-a recalculat pensia stabilită prin Decizia nr. 72 din 8 decembrie 1994, începând cu 1 noiembrie 2000 şi are posibilitatea punerii ei în plată, că prin neîncetarea legală a activităţii de avocat, nu este în drept să primească pe cale judecătorească drepturile băneşti stabilite în raportul de expertiză, astfel că neavând un drept vătămat, recunoscut de lege, el nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru a se putea admite acţiunea.
Recursul declarat de reclamant împotriva ultimei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3527 din 6 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, instanţa reţinând că prin Decizia nr. 315/2001 nu s-a statuat că pârâta trebuie să plătească reclamantului despăgubirea solicitată, ci numai că acesta a dobândit calitatea de pensionar, fără să dea indicaţia expresă de a obliga pe pârâtă la despăgubiri, reprezentând actualizarea pensiei stabilită prin sentinţa civilă nr. 509/1995, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Mai reţine că prin deciziile nr. 9 din 21 februarie 2001 şi nr. 58 din 8 august 2001, pârâta a recalculat pensia reclamantului, în baza deciziei nr. 2666 din 9 iulie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi pentru că reclamantul-recurent nu a întrerupt activitatea şi apoi nu a solicitat continuarea acesteia, nu se poate dispune obligarea intimatei-pârâte la plata pensiei actualizată şi la dobânzi.
Împotriva deciziei nr. 3527/2001 s-a promovat prezenta cerere de revizuire, revizuientul susţinând că aceasta conţine dispoziţii contradictorii, irevocabile faţă de Decizia nr. 315/2001, fiind vorba de aceiaşi cauză, având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.
Cererea de revizuire este nefondată.
Conform prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (text invocat de revizuient) „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceiaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceiaşi calitate".
În cazul de faţă nu există două hotărâri definitive potrivnice, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin Decizia nr. 315/2001 dispunându-se numai casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu unele îndrumări asupra modului de soluţionare a pricinii, pe când prin Decizia nr. 3527/2001 s-a respins un recurs promovat împotriva sentinţei pronunţată în fond, după casarea cu trimitere, instanţa de recurs neevocând fondul cauzei.
Legiuitorul a avut în vedere existenţa contrarietăţii între două hotărâri definitive care au soluţionat fondul pricinii, hotărâri pronunţate în două acţiuni identice, în ce priveşte părţile, obiectul şi cauza, ceea ce nu este cazul în pricina de faţă.
Cum se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus, urmează să se respingă cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de A.C., împotriva deciziei nr. 3527 din 6 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2017/2003. Contencios. Refuz emitere... | ICCJ. Decizia nr. 202/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
