CSJ. Decizia nr. 2012/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2012/2003
Dosar nr. 443/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 septembrie 2000, B.D.F. S.A. Cluj Napoca, în prezent E.B. S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Cluj şi Administraţia Financiară a municipiului Cluj-Napoca, să se dispună anularea deciziei nr. 1176 din 8 septembrie 2000 emisă de primul pârât, a celorlalte acte administrativ-jurisdicţionale emise în cauză de către organele din subordine, precum şi a procesului-verbal de control financiar nr. 1443 din 22 noiembrie 1999 încheiat de ultima pârâtă, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut să se constate că nu datorează bugetului de stat suma totală de 37.714.495.715 lei, din care T.V.A – 13.409.467.328 lei şi majorări de întârziere în sumă totală de 24.305.028.387 lei.
A cerut, de asemenea, să se constate că s-a înregistrat ca plătitoare de T.V.A. prin cererea depusă sub nr. 33968 din 14 octombrie 1998, după publicarea HG nr. 512/1998 şi să se dispună îndreptarea erorii privind data emiterii Codului fiscal, care nu poate fi 27 noiembrie 1992, ci septembrie 1998.
În sfârşit, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de taxe de timbru aferente căilor administrativ-jurisdicţionale prevăzute de Legea nr. 105/1997, în valoare totală de 1.131.794.871 lei.
În motivarea acţiunii, B.D.F. SA a arătat că operaţiunile efectuate în perioada supusă controlului financiar, respectiv vânzări de bunuri mobile şi imobile în cadrul executării creanţelor, în perioada de reorganizare judiciară, sunt scutite de T.V.A. Este vorba de vânzarea unor imprimate, închirieri de spaţii, transporturi, xerox, importuri de servicii de furnizare de informaţii, SWIFT şi REUTERS, prestări de servicii avocaţiale, publicitate, consultanţă.
Aprecierile diferite ale părţilor au fost determinate de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor OG nr. 3/1992, a deciziei Ministerului Finanţelor nr. 8/1996 şi HG nr. 512/1998.
În opinia reclamantei, opera scutirea de plată a T.V.A. în temeiul OG nr. 3/1992, până la data intrării în vigoare a HG nr. 512/1998, în timp ce pârâţii, prin încălcarea principiului neretroactivităţii actelor normative, au considerat că sunt aplicabile prevederile acelei hotărâri cu începere din anul 1992.
Prin sentinţa civilă nr. 441 din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, anulând parţial actele administrativ-jurisdicţionale atacate şi procesul-verbal care a declanşat litigiul.
În consecinţă, a înlăturat obligaţia de plată a reclamantei pentru suma totală de 32.847.476 .549 lei, din care 11.874.695.734 lei T.V.A. şi 20.972.780.815 lei, majorări de întârziere.
A respins capătul de cerere având ca obiect îndreptarea erorii privind data emiterii Codului fiscal şi a dispus restituirea către reclamantă a taxelor de timbru aferente căilor admininistrativ-jurisdicţionale, în sumă de 985.424.296 lei, proporţional cu valoarea pretenţiilor din acţiune care au fost admise.
În fine, s-a stabilit obligaţia solidară a pârâţilor la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 36.360.000 lei în favoarea B.D.F. SA, în prezent E.B. SA.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport de constatările expertului contabil numit în cauză, potrivit cărora, în realitate, reclamanta datorează cu titlu de T.V.A. la bugetul de stat, doar suma totală de 1.534.771.594 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 3.332.247.572 lei.
Cât priveşte cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în Codul fiscal, s-a apreciat că ea nu poate fi analizată conform art. 1 din Legea nr. 105/1997, deoarece îi lipseşte caracterul patrimonial.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi reclamanta E.B. SA, fosta B.D.F. SA.
Recurenta-reclamantă a susţinut că în mod eronat prima instanţă a admis în parte acţiunea, menţinând fără motivare obligaţiile financiare pentru suma totală de 4.867.019.166 lei, din care 1.534.771.594 lei cu titlu de T.V.A. şi 3.332.247.572 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente. Că, obligarea sa la plata acestor sume contravine dispoziţiilor legale invocate, anume: OG nr. 3/1992 privind T.V.A., Legea nr. 100/1995, Normele de aplicare a OG nr. 3/1992, deciziile Ministerului Finanţelor nr. 8/1996 şi respectiv, nr. 9/1997.
Recurenţii-pârâţi au susţinut în cadrul unei prime critici că instanţa de fond şi-a însuşit în totalitate concluziile formulate în raportul de expertiză contabilă şi în suplimentul la acest raport, fără a analiza câtuşi de puţin apărările şi obiecţiunile formulate de ei pe parcursul judecăţii litigiului.
Ambele recursuri sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 10 din acelaşi cod, modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speţă, Curtea de Apel Cluj a considerat că justeţea afirmaţiilor făcute de reclamantă în acţiune este dovedită în limita sumei totale de 32.847.476.549 lei, reprezentând T.V.A. (11.874.695.734 lei) şi majorări de întârziere aferente (20.972.780.815 lei).
Întreaga motivare a soluţiei reproduce constatările expertului contabil P.A., exprimate în raportul de expertiză contabilă şi suplimentul de expertiză, întocmit ca răspuns la obiecţiunile formulate de reclamanta B.D.F. SA.
Apărările pârâţilor, redate amplu în actele administrativ-jurisdicţionale, în întâmpinare şi obiecţiunile privind ultimele concluzii ale expertului contabil, nu au făcut obiectul analizei din partea instanţei, ca de altfel nici actele normative aplicabile în materie.
Mai mult chiar, la termenul din 15 noiembrie 2001, curtea de apel a respins nemotivat cererea depusă de reprezentantul Administraţiei Financiare a municipiului Bucureşti, conţinând obiecţiunile acesteia la raportul suplimentar de expertiză contabilă şi a acordat părţilor cuvântul în fond.
Ori, este evident că în raport de natura litigiului şi de normele juridice incidente, instanţei de fond îi revenea obligaţia de a răspunde la toate motivele şi mijloacele de apărare invocate de părţi şi că pentru a motiva, ea nu trebuia să se limiteze exclusiv la opiniile exprimate de expert.
Cu alte cuvinte, hotărârea care, fără să discute şi să se pronunţe asupra valorii probante a actelor prezentate şi a susţinerilor contradictorii ale tuturor părţilor, se mărgineşte să afirme că acţiunea trebuie admisă în limitele propuse de expert, este o hotărâre nemotivată.
Ţinând seama de aceste considerente urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina, sub forma unor apărări de fond şi celelalte susţineri din motivele de casare scrise, ale căror analiză, în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursurilor.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC E.B. SA Cluj-Napoca şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi al Administraţiei Finanţelor Publice Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 441 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 201/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2013/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
