CSJ. Decizia nr. 2028/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2028/2003
Dosar nr. 1665/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1352/2001, reclamanta SC B.P. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Financiară a sectorului 5, a solicitat anularea deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001 şi Administraţia Financiară a sectorului 5 Bucureşti, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata sumelor aferente titlului executoriu nr. 807/2001; de asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei
În motivarea acţiunii s-a arătat că a solicitat efectuarea unui control. După privatizarea care a avut loc, Administraţia Financiară a sectorului 5 a întocmit procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, semnat de reprezentanţii societăţii, cu obiecţiuni ce au fost depuse la administraţia citată şi la Ministerul Finanţelor Publice la 15, respectiv 16 februarie 2001.
Deşi dosarul trebuia înaintat Ministerului Finanţelor Publice, Administraţia Financiară a sectorului 5 a emis titluri executorii pentru sumele contestate.
Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 962 din 28 iunie 2001, a admis în parte contestaţia cu referire la T.V.A. şi a respins-o pentru impozitul pe profit şi majorările aferente.
Prin încheierea din 8 august 2001, Curtea a dispus conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării silite a titlului executoriu nr. 807/2001 până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 104 din 5 februarie 2002, s-a admis acţiunea precizată, s-a anulat procesul-verbal nr. 210/2001 al Administraţiei Financiare a sectorului 5 şi Decizia nr. 962/2001 a Ministerului Finanţelor în partea referitoare la impozitul pe profit şi majorările de întârziere.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Constatările şi măsurile dispuse de pârâţi referitoare la T.V.A. şi impozitul pe profit, împreună cu majorările de întârziere aferente trebuie examinate în strânsă legătură, întrucât izvorul lor este aceiaşi vânzare de active conform contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare. În faza administrativ-jurisdicţională s-a reţinut că veniturile şi T.V.A. provenite din aceste contracte au fost diminuate de societate.
De asemenea, pârâţii au constatat că societatea înregistrează necorect în contabilitate valoarea redevenţei iniţiale, prevăzută în contract, actualizată cu indicele de inflaţie în luna respectivă, fără a se ţine seama de comunicările Comisiei Naţionale de Statistică Lunară.
Neexistând o reglementare legală privind modul de calcul al redevenţelor, aceste aspecte s-au rezolvat de organele de control în mod eronat.
În speţă, există convenţia părţilor - capitolul IV – preţul şi modalitatea de plată, art. 6 pct. 3, cu referire la regularizarea sumelor neîncasate de societate în momentul în care contractul ajunge la termen şi utilizatorul se obligă irevocabil să cumpere activul ce face obiectul contractului de leasing.
Conform art. 969 C. civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", astfel că orice diferenţă dintre plăţi şi calculul redevenţei urma a se regulariza integral la expirarea contractului.
Ca atare, impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente au fost calculate la un venit prezumtiv care nu a fost creat, facturat şi înregistrat în evidenţa contabilă.
Deşi Ministerul Finanţelor Publice prin soluţionarea contestaţiei a desfiinţat capitalul referitor la T.V.A. şi a dispus refacerea controlului, sub acest aspect, pe considerentul că organul de control nu a arătat explicit modul de stabilire a diferenţei T.V.A., a menţinut acelaşi mod de calcul deficitar a impozitului pe profit, soluţia apărând contradictorie.
Împotriva sentinţei au formulat recurs Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 şi Ministerul Finanţelor Publice.
Administraţia Financiară a sectorului 5, a criticat sentinţa astfel:
Instanţa de fond a considerat că există o strânsă legătură între T.V.A. şi impozitul pe profit, deşi la T.V.A. Ministerul Finanţelor a reţinut că organul de control nu a ţinut cont de dispoziţiile pct. 11 şi 13 din HG nr. 1178/1996.
Repartizarea profitului între asociaţi nu se supune T.V.A., aceasta fiind cauza pentru care Ministerul Finanţelor a desfiinţat capitalul referitor la T.V.A.
Motivarea instanţei potrivit art. 969 C. civ., ignoră prevederile art. 5 alin. (1) din OG 40/1998, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70!1994 privind impozitul pe profit.
Instanţa a ignorat faptul că intimatul avea obligaţia să înregistreze în contabilitate cu venituri impozabile, valoarea ratelor de leasing scadente la 10.000.000 lei lunar, cum s-a stabilit prin contract, plus T.V.A. aferent, rata ce se indexează lunar cu evoluţia ratei inflaţiei, lucru ce nu s-a efectuat.
Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa în sensul că:
Instanţa, în mod eronat, a considerat că izvorul impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere este acelaşi cu T.V.A.
T.V.A. este aferent contractelor de asociere în participaţiune, în timp ce impozitul pe profit şi majorările de întârziere sunt aferente contractelor de leasing imobiliar.
Astfel, în contractele de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare încheiate în perioada 1998 - 2000, se precizează la art. 6 că valoarea redevenţei lunare va fi indexată lunar corespunzător ratei inflaţiei.
Reclamanta a înregistrat valoarea redevenţei iniţiale, la care a aplicat indicele de inflaţie a lunii respective, fără însă a lua în calcul indicele de inflaţie faţă de luna anterioară.
Întrucât Comisia Naţională pentru Statistică, în prezent Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, conform art. 2 din OG nr. 11/2000, pentru modificarea şi completarea OG nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, comunică indicele de inflaţie lunar faţă de luna anterioară, astfel că reclamanta avea obligaţia să aplice acest indice la valoarea redevenţei actualizată din luna anterioară.
În acest sens este şi adresa nr. 102/7950 din 31 octombrie 2000 emisă de Fondul Proprietăţii de Stat.
Majorările de întârziere au fost legal stabilite, avându-se în vedere faptul că accesoriul urmează principalul.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu referire la recursul Administraţiei Financiare a sectorului 5.
Este adevărat că Ministerul Finanţelor la stabilirea cuantumului T.V.A. - ului nu a ţinut cont de dispoziţiile pct. 11 şi 13 din HG nr. 1178/1996, reglementările T.V.A. revenind agentului economic care conduce evidenţa contabilă, potrivit legii.
Dat fiind, însă, faptul că organele specializate ale Ministerului Finanţelor Publice au dispus desfiinţarea procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001.
Cu privire la T.V.A. aferent redevenţelor din contractele leasing pe care se aplică şi impozitul pe profit, în acest sens justificându-se relaţia strânsă între T.V.A. şi impozitul pe profit, aşa cum în mod corect a sesizat instanţa de fond.
Sub acest aspect apare Decizia Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca fiind contradictorie, întrucât desfiinţând capitalul T.V.A. din procesul-verbal menţionat mai sus, dar considerând legală plata impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente, s-au menţinut sume care nu au fost facturate şi nici încasate fiind nepurtătoare de T.V.A., aspect ce trebuia elucidat.
Motivarea instanţei de fond privind aplicabilitatea art. 969 C. civ. este corectă, atâta vreme cât s-a prevăzut clauza privind regularizarea sumelor încasate de societate în momentul în care contractul ajunge la termen şi utilizatorul îşi exprimă opţiunea pentru transformarea contractului în vânzare-cumpărare a imobilului respectiv.
Impozitul pe profit cu majorările de întârziere aferente s-a calculat la un venit prezumativ care nu fusese creat, facturat şi înregistrat în evidenţele contabile.
Intimata prin întâmpinarea depusă a menţionat că la această dată, toate redevenţele au fost regularizate, ca urmare a expirării contractelor de leasing, ceea ce impune o verificare, eventual o expertiză privind impozitul pe profit.
Faţă de cele menţionate se impune admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu privire la recursul Ministerului Finanţelor Publice:
La primul motiv s-a respins la analiza recursului anterior.
Potrivit clauzei înserate în art. 6 pct. 1 şi 3, în contractele de leasing s-a înserat indexarea redevenţei lunare, corespunzător evoluţiei ratei de inflaţie cu regularizarea redevenţelor şi a plăţilor efectuate la momentul transformării contractelor de leasing în contracte de vânzare-cumpărare, în acest mod neexistând riscul eludării plăţii impozitului pe profit.
Faţă de precizarea intimatei, în sensul că în această fază a procesului au fost regularizate toate redevenţele, ca urmare a expirării contractelor de leasing, se impune verificarea acestei situaţii care în mod cert va avea consecinţe privind calcularea impozitului pe profit.
Pentru considerentele expuse se va admite şi acest recurs cu casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 104 din 5 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2027/2003. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 203/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
