CSJ. Decizia nr. 2044/2003. Contencios. Anulare dispozitie DGV. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2044/2003
Dosar nr. 1577/2002
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2002, reclamanta SC C. SRL Bucureşti a solicitat anularea dispoziţiei nr. 57778 din 6 decembrie 2001 emisă de pârâta Direcţia Generală a Vămilor, cu privire la confiscarea cantităţii de 62 tone motorină aflată în regim de tranzit în Staţia CFR Galaţi şi obligarea pârâtei să-i acorde prelungirea termenului de tranzit sub supraveghere vamală, cerere formulată prin actul nr. 71/1 p-188 din 21 noiembrie 2001 al S.N.T.F.M. - CFR Marfă SA, sucursala Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că măsura de confiscare a fost nelegal dispusă de către pârâtă, în condiţiile în care a prezentat titlul executor nr. 1.199/1999 prin care a fost mandatată să vândă cantitatea de 62.281 kg motorină, depozitată în două vagoane CFR în Staţia Galaţi, în scopul recuperării creanţei asupra unei firme din Republica Moldova. Totodată, reclamanta a susţinut că este nejustificat refuzul pârâtei de a prelungi cu 90 de zile regimul de tranzit sub supraveghere vamală.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 11 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că refuzul de aprobare a cererii de prelungire este justificat deoarece, potrivit art. 167 din Regulamentul vamal, mărfurile aflate în regim de tranzit vamal care, din cauze fortuite, se valorifică pe teritoriul României, sunt supuse plăţii taxelor vamale şi altor drepturi de import, iar în art. 381 alin. (1) din acelaşi regulament se prevede că la expirarea termenelor de păstrare, dacă titularii nu au reglementat situaţia vamală a bunurilor, se procedează la valorificarea lor conform normelor legale în materie.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul acestuia, pentru că au fost aplicate fără o justificare şi fără dovedirea unor cauze fortuite dispoziţiile art. 167 din Regulamentul vamal, deşi acţiunea s-a întemeiat pe prevederile art. 375-376 din acelaşi regulament.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru aplicarea greşită a legii, cu motivarea că nu s-a avut în vedere faptul că nereglementarea situaţiei bunurilor nu se datorează culpei recurentei, care nu este autorizată să efectueze acte sau fapte de comerţ cu produse petroliere pe teritoriul României şi nu poate fi obligată de autoritatea vamală la desfăşurarea unei asemenea activităţi pentru a plăti taxele vamale.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 375-376 din Regulamentul vamal, care nu au fost analizate de instanţa de fond, deşi a dovedit că nu este proprietatea mărfii şi că nu-şi poate valorifica dreptul de creanţă recunoscut prin titlu executoriu nr. 1.199/1999, neavând licenţă de comercializare a produselor petroliere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 20 octombrie 1999, pronunţată în dosarul nr. 1.199/1999, Tribunalul Galaţi a admis cererea de autorizare a vânzării mărfii formulată de SC C. SRL şi, în temeiul art. 71, art. 387 alin. (1) şi art. 388 alin. (4) C. com., a ordonat vânzarea cantităţii de motorină sechestrată prin procesul-verbal nr. 1277 din 30 septembrie 1999, proprietatea unei firme din Republica Moldova, până la concurenţa sumei de 17.251 dolari SUA, vânzare care urma să fie realizată de societatea recurentă, în calitate de creditor.
Mărfurile astfel intrate în ţară şi pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile de vămuire la import, sunt supuse regimului de supraveghere vamală pe un termen de 120 de zile conform art. 375-376 din Regulamentul vamal, termen care poate fi prelungit de autoritatea vamală dacă expirarea termenului nu este din culpa titularului.
Invocând prevederile legale sus-menţionate, recurenta a confirmat regimul vamal suspensiv sub care s-au aflat mărfurile, precum şi aplicarea acestuia de către autoritatea vamală, care a prelungit de mai multe ori termenul, aşa după cum s-a motivat şi în acţiune.
Potrivit art. 92 alin. (1) şi art. 95 alin. (2) din Legea nr. 141/1997, autoritatea vamală aprobă regimul vamal suspensiv numai în cazul în care poate asigura supravegherea şi controlul regimului vamal suspensiv, dar poate dispune, din oficiu, încheierea acestui regim atunci când titularul nu finalizează operaţiunile în termenul aprobat.
Constatând că a expirat şi ultimul termen de prelungire acordat de autoritatea vamală şi că, nu a fost reglementată situaţia vamală a bunurilor, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind justificat refuzul prelungirii termenului de către intimată şi că bunurile urmează a fi valorificate în condiţiile prevăzute de art. 381 alin. (1) din Regulamentul vamal.
În consecinţă, recurenta a susţinut fără temei că la pronunţarea hotărârii atacate nu au fost examinate dispoziţiile art. 375-376 din Regulamentul vamal, invocate drept cauză juridică a acţiunii.
Critica din recurs privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii este, de asemenea, nefondată, întrucât dispoziţiile art. 167 din Regulamentul vamal au fost invocate de intimată prin întâmpinare şi hotărârea atacată cuprinde numai considerentele referitoare la apărarea astfel formulată.
De altfel, nici recurenta nu a contestat că pentru valorificarea bunurilor aflate în regim vamal suspensiv este necesară plata taxelor vamale şi a altor drepturi de import, motivând, însă, că nu are această obligaţie, nefiind proprietara bunurilor şi nefiind autorizată să comercializeze mărfuri de natura celor aflate sub supraveghere vamală.
Obligaţia de a plăti drepturile de import a fost impusă recurentei pentru încheierea regimului vamal suspensiv, care reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului său de a vinde bunurile pe piaţa internă sau externă pentru valorificarea dreptului de creanţă.
În atare situaţie, este lipsit de relevanţă faptul că recurenta nu este proprietara mărfurilor aflate sub supraveghere vamală. De asemenea, este lipsit de relevanţă în raporturile juridice cu autoritatea vamală dacă recurenta are sau nu licenţă de comercializare a bunurilor respective, dat fiind că operaţiunile de comercializare sunt ulterioare celor vamale şi condiţiile de efectuare a lor exced obiectului prezentei cauze.
Susţinerea recurentei că intimata i-a impus să desfăşoare o activitate de comercializare a produselor petroliere pentru care nu deţine autorizarea legală este nefondată, în condiţiile în care recurenta a fost împuternicită, în acest sens, prin titlul executoriu nr. 1.199/1999, în scopul valorificării dreptului de creanţă şi, deci, mandatul comercial acordat pentru vânzare nu este consecinţa exercitării atribuţiilor conferite prin lege autorităţii vamale.
Pentru considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 246 din 11 martie 2002 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2043/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2047/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
