CSJ. Decizia nr. 2082/2003. Contencios. Daune de întârziere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2082/2003
Dosar nr. 2300/2002
Şedinţa publică din 29 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 74, pronunţată la data de 10 iunie 2002 în dosarul nr. 2293/2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, judecând după casare şi respingând excepţiile cu privire la inadmisibilitatea acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului pârât, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.T.D., împotriva pârâţilor Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi a fostului ministru T.R.
Prin aceeaşi hotărâre, a dispus obligarea ministerului – prin conducătorul său – să plătească reclamantei suma de 15.047.760 lei, cu titlu de daune pentru executarea cu întârziere a sentinţei civile nr. 167 din 25 august 1999, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pe perioada 25 august 1999 – 19 septembrie 2000 şi a respins cererea reclamantei pentru aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi de întârziere, conducătorului autorităţii administrative pârâte, potrivit prevederilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, judecând după casare, a reţinut în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată şi precizată cu ocazia rejudecării, reclamanta a chemat în judecată pe Ministrul Apelor şi Protecţiei Mediului, precum şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, cerând în temeiul art. 16 şi 10 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, pe de o parte, obligarea la plata de daune rezultând din neexecutarea sentinţei civile nr. 167 din 25 august 1999 şi, pe de altă parte, aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi întârziere împotriva conducătorului ministerului.
Că, prin sentinţa civilă nr. 167 din 25 august 1999, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2069 din 8 iunie 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea reclamantei, a fost anulat actul administrativ atacat şi a fost obligat Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului să valideze rezultatele concursului din data de 20 mai 1999, la care reclamanta a fost declarată reuşită pentru ocuparea postului de şef serviciu reglementări în Agenţia de Protecţie a Mediului Ploieşti.
Că, deşi autoritatea administrativă pârâtă era obligată să pună în executare hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile de la data când aceasta a rămas irevocabilă (8 iunie 2000), executarea s-a realizat abia la data de 19 septembrie 2000, prin emiterea deciziei nr. 40 din 19 septembrie 2000 de către Agenţia de Protecţie a Mediului Ploieşti. Această întârziere a fost de natură să-i producă reclamantei un prejudiciu în sumă de 15.047.760 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul de inginer gradul I gradaţia II şi cel ce i se cuvenea pentru funcţia pe care fusese declarată reuşită în urma concursului şi care urmează să-i fie acoperit de către ministerul pârât.
Cu privire la cererea reclamantei, de aplicare a unei amenzi de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, în sarcina conducătorului autorităţii administrative pârâte, instanţa de rejudecare a reţinut că este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei soluţii au formulat recursuri:
1. Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, susţinând că hotărârea nu este legală, deoarece autoritatea administrativă competentă să pună în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, era Agenţia de Protecţie a Mediului Ploieşti, cea care a şi emis, de altfel, Decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000, prin care reclamanta a fost numită în funcţia pe care fusese declarată reuşită la concursul din litigiu.
2. Fostul Ministru al Apelor şi Protecţiei Mediului, pârâtul T.R., susţinând, în esenţă, că în mod greşit acţiunea a fost admisă şi faţă de el, deşi autoritatea competentă să dispună executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile, era şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului Ploieşti, care a şi emis Decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000. Pe de altă parte, a mai arătat că instanţa de fond, în mod corect, a respins cererea de amendare a sa cu 500 lei pe zi de întârziere, ca fiind neîntemeiată, dar greşit a fost obligat să plătească daune reclamantei.
Recursul formulat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.
Este necontestat că actul administrativ atacat prin acţiune şi anulat prin sentinţa civilă nr. 167 din 25 august 1999, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost emis de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, care a fost obligat să valideze rezultatul concursului din 20 mai 1999, la care reclamanta fusese declarată reuşită pentru ocuparea funcţiei de şef de serviciu.
Este adevărat că Decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000 pentru numirea intimatei-reclamante în funcţia de şef de serviciu, a fost emisă de şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului potrivit competenţelor sale legale privind numirea în funcţie a funcţionarilor publici din subordine, dar acest lucru s-a realizat ca urmare a comunicării ce i-a fost făcută prin adresa nr. 51416/U.L. din 19 septembrie 2000 a Direcţiei Generale de Resurse şi Dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din ansamblul prevederilor HG nr. 104/1999 privind organizarea şi funcţionarea fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în vigoare la data respectivă, Agenţia pentru Protecţia Mediului Ploieşti era un serviciu public deconcentrat la nivelul judeţului, făcând parte din structura teritorială a ministerului şi subordonată ierarhic.
Astfel fiind, apărarea recurentei, cum că răspunderea pentru executarea cu întârziere a hotărârii judecătoreşti s-ar afla în sarcina şefului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ploieşti, este neîntemeiată şi, în mod corect nu a fost însuşită de instanţa de fond, din moment ce nu s-a produs nici o dovadă că acesta nu s-ar fi conformat ordinului ierarhic de executare a acelei hotărâri.
Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat, Decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000 a fost emisă de şeful agenţiei în aceeaşi zi în care organul ierarhic-superior i-a transmis adresa nr. 51416/VL din 19 septembrie 2000.
În concluzie, în mod judicios instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului şi a admis în parte acţiunea, acordând reclamantei daune pentru întârziere.
Recursul formulat de recurentul pârât T.R. este întemeiat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, temeiul legal al acţiunii formulată de reclamantă, în cazul în care termenul prevăzut de alin. (1) nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii administrative sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. (3) (amenda de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată), iar reclamantului i se vor acorda daune pentru întârziere.
Instanţa de fond, aşa cum s-a arătat, a respins cererea reclamantei, de aplicare a amenzii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului ministerului pârât, dar a dispus obligarea ministerului – prin conducătorul său – de a plăti reclamantei, daunele de întârziere.
Or, invocând prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, ca temei legal al acţiunii sale, reclamanta nu putea obţine obligarea conducătorului autorităţii administrative, care ar fi fost posibilă legal doar în temeiul art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege şi în limita dovedirii vinovăţiei acestuia.
De altfel, instanţa de fond nu a motivat în nici un mod în ce a constat vinovăţia recurentului-pârât care să fi constituit temeiul răspunderii sale pentru daunele respective.
În concluzie, recursul formulat de recurentul pârât T.R. va fi admis şi sentinţa atacată va fi modificată, în sensul înlăturării obligaţiei sale la plata daunelor la care a fost obligat Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, în favoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.T. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercială.
Modifică sentinţa, în sensul că înlătură măsura obligării recurentului la plata daunelor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2081/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 2084/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
