CSJ. Decizia nr. 2149/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2149/2003
Dosar nr. 1956/2002
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 25 martie 2002 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta Primăria Gura Humorului, reprezentată de Primarul oraşului, a atacat Decizia nr. 170 din 18 februarie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, cu care s-a respins ca nefondată contestaţia pe care a introdus-o împotriva procesului-verbal din 11 decembrie 2001, încheiat de către Direcţia Controlului Fiscal Suceava, în temeiul căruia primăria a fost obligată la plata sumelor de 433.308.805 lei reprezentând T.V.A. datorată la buget; 517.520.191 lei, majorări de întârziere aferente;6.348.037 lei, penalităţi de întârziere aferente T.V.A.
S-a constatat prin actul de control că în perioada supusă verificării, 1997 – septembrie 2001, reclamanta a avut în derulare un număr total de 532 contracte de închiriere şi de concesiuni, cu diverse persoane fizice şi juridice, obţinând venituri mai mari de 50.000.000 lei, pentru care datora la bugetul statului, cu titlu de T.V.A., suma de 433.308.805 lei.
Reclamanta, s-a reţinut în motivarea deciziei Ministerului Finanţelor Publice, nu este exceptată de la plata T.V.A., referitor la sumele încasate din concesionări de bunuri şi închirieri de spaţii, altele decât cele obţinute în legătură cu activitatea sa specifică, cu caracter administrativ, social, educativ, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive - art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992.
Instanţa sesizată, prin sentinţa nr. 75 din 15 mai 2002, a respins acţiunea în temeiul art. 34 din OG nr. 32/1992 şi OUG nr. 17/2000, constatând că operaţiunile de livrări de bunuri şi prestările de servicii nu se regăsesc în activităţile administrative specifice instituţiilor publice.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând că instituţiile publice nu sunt persoane impozabile chiar dacă pentru desfăşurarea unora din activităţile sale se percep taxe, redevenţe, cotizaţii sau onorarii.
S-a mai menţionat că în legislaţia actuală nu se precizează sursa din care ar putea fi achitat T.V.A., dacă aceasta nu a fost încasată la termen.
Printr-o cerere depusă la instanţa de recurs, reclamanta a solicitat să se facă aplicaţia în cauză a prevederilor art. 169 din OG nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Soluţia pronunţată în cauză, atât în faza de contencios graţios, cât şi în instanţa de contencios administrativ, este legală şi temeinică pentru motive invocate în hotărâre şi la care s-a făcut mai sus referire.
Aserţiunea din motivele de casare, că instituţiile publice nu sunt persoane impozabile, nu-şi găseşte nici un temei în lege, exceptarea de la obligaţia de achitare a T.V.A. fiind limitată, prin cele două ordonanţe de guvern citate, exclusiv la acele activităţi legate de desfăşurarea unor operaţiuni intrând în sfera specifică a instituţiilor publice, în care nu intră, firesc şi activităţile cu caracter comercial, acestea supunându-se regimului fiscal de drept comun.
Faptul că, în ultimă analiză, plata T.V.A. ar greva direct asupra contribuabililor, întrucât primăria – se afirmă – nu are posibilitatea recuperării T.V.A. achitat, nu are nici o relevanţă, întrucât o eventuală deficienţă de ordin administrativ-metodologic nu poate fi de natură să absolve o persoană, fie ea şi primăria, de la satisfacerea unei obligaţii legale faţă de bugetul statului. De altfel, argumentul adus este înşelător, neplata unui impozit sau taxe legal datorate, prejudiciind cel puţin, în aceiaşi măsură, comunitatea locală, şi nu doar pe aceasta.
Sentinţa atacată se vădeşte, aşadar, legală şi temeinică sub aspectul analizat.
Se impune totuşi casarea hotărârii şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de fond, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite în cauză condiţiile impuse de art. 169 din OG nr. 61/2000, prin care s-a instituit o măsură de amnistie fiscală cu privire la categoria de debite fiscale din care fac parte şi sumele urmărite în pricina de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de oraşul Gura Humorului, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 75 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2147/2003. Contencios. Recurs anulare... | ICCJ. Decizia nr. 215/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
