ICCJ. Decizia nr. 214/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.214

Dosar nr.1535/2003

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 23.08.2001, reclamanta Societatea comercială „W.C.P." SRL" SRL Bucureşti a solicitat anularea procesului-verbal nr. 949 din 17.05.2001 emis de Garda Financiară Centrală şi a deciziei nr.1131 din 23.07.2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele întocmite de organele de control fiscal a fost nelegal obligată să plătească la bugetul statului T.V.A. în sumă de 76.912.000 lei şi impozit pe profit în sumă de 101.199.500 lei. Reclamanta a susţinut că ambele obligaţii fiscale au fost greşit calculate la diferenţa de stoc de materie primă stabilită, fără a fi fost avute în vedere pierderile tehnologice şi pierderile cu produsele rebutate sau alte pierderi privind materia primă ca urmare a transportului, depozitării şi manipulării.

Prin sentinţa civilă nr.932 din 16.10.2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinându-se că reclamanta a majorat ilegal consumul de materii prime şi a fost corect obligată să plătească diferenţele de TVA şi de impozit pe profit, calculate de organele de controlprin estimare, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr.87/1994.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art.304 pct. (9) şi (10) C.proc.civ.

Recurenta a susţinut că este eronată concluzia instanţei de fond privind legalitatea actelor de control, întrucât nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 87/1994 pentru calculul obligaţiilor fiscale prin estimare. De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond a înlăturat fără temei concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, iar în cazul în care aprecia că sunt necesare lămuriri suplimentare, avea posibilitatea, în exercitarea rolului activ, să dispună completarea raportului de expertiză sau efectuarea unei alte expertize.

În Şedinţa publică din acest termen, Curtea a invocat din oficiu, excepţia de tardivitate a declarării recursului.

Recurenta a solicitat ca recursul său să fie considerat a fi fost formulat în termen, faţă de cererea de repunere în termen înregistrată la data de 7.04.2003. În motivarea cererii de repunere în termen, s-a susţinut că recursul a fost trimis prin poştă la Curtea de Apel Bucureşti în termenul legal, dar din culpa exclusivă a Oficiului poştal, cererea sa de recurs nu a fost înregistrată la registratura instanţei.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului şi va admite excepţia de tardivitate, pentru următoarele considerente:

Conform art.103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În cauză, se constată că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la sediul societăţii recurente la data de 28.11.2002 şi recursul împotriva acestei sentinţe fost declarat şi motivat la data de 29.07.2003.

Recurenta nu a contestat legalitatea procedurii de comunicare a hotărârii instanţei de fond şi nici data la care aceasta a fost îndeplinită, susţinând însă neîntemeiat că, de la această dată, a respectat termenul de 15 zile pentru declararea recursului.

Avizul de recomandată depus de recurentă nu face dovada trimiterii recursului prin poştă la data de 14.12.2002, pentru că nu există nici o menţiune referitoare la conţinutul recomandatei expediate la Curtea de Apel Bucureşti şi nu s-a prezentat confirmarea de primire la registratura instanţei.

Recurenta a solicitat la data de 7.04.2003 să fie repusă în termenul de recurs, dar nu a precizat data la care a constatat că recursul trimis prin poştă nu a fost înregistrat la instanţă, pentru a dovedi respectarea cerinţei impuse de art.103 alin.2 Codul de procedură civilă, ca atât actul de procedură, cât şi cererea de repunere în termen, să fie formulate în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Din înscrisul aflat la fila 306 din dosarul de fond, rezultă că la data de 3.03.2003 apărătorul recurentei a solicitat eliberarea unor copii ale actelor depuse în cauză şi în consecinţă, la această dată, recurenta avea posibilitatea să constate că recursul său nu a fost înregistrat şi să formuleze cererea de repunere în termen.

În atare situaţie, se reţine că recurenta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru repunerea în termen, pentru că nu a dovedit existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa, care să fi determinat neînregistrarea recursului în termen legal şi nici nu a îndeplinit actul de procedură prin declararea recursului în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării. Prin declararea recursului la data de 29.07.2003, recurenta a depăşit termenul de exercitare a acestei căi de atac, atât faţă de dispoziţiile art.301 C. proc. civ., cât şi faţă de cele cuprinse în art.103 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge cererea de repunere în termen şi va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul declarat de S.C. „W.C.P." SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.923 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, ca tardiv formulat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 214/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs