CSJ. Decizia nr. 2218/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2218/2003
Dosar nr. 3410/2001
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.I. SRL Craiova, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, Garda Financiară, secţia Dolj şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a solicitat anularea procesului-verbal din 11 august 2000, încheiat de cea de a doua pârâtă, a hotărârii nr. 4 din 19 septembrie 2000 a aceleiaşi pârâte şi a deciziei nr. 29 din 28 martie 2001, emisă de ultima pârâtă şi exonerarea de plata sumei de 301.076.099 lei, accize şi 69.355.029 lei, majorări de întârziere aferente.
Se susţine că s-au interpretat greşit dispoziţiile legale în materie de accize, respectiv art. 12 din Legea nr. 148/1999 şi art. 59 alin. (2) din OG nr. 27/2000, care prevede că pentru anul 2000, termenul maxim de obţinere a autorizaţiilor de comercializare este de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, până la acea dată putând să-şi desfăşoare activitatea pe baza vechimii autorizaţiei, adică până la 15 aprilie 2000.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 445 din 20 iunie 2001, a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit licenţei de fabricaţie a unităţii furnizoare, ea este pentru fabricarea de băuturi spirtoase, şi nu alcool, iar autorizaţia este pentru comercializarea de produse en gross – alcool etilic alimentar, astfel constatările organului de control sunt legale.
S-au înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, întrucât nu au un suport legal în actele societăţii.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, societatea reclamantă a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii. Se arată că s-a reţinut o situaţie de fapt eronată, că instanţa a făcut o motivare contradictorie, iar soluţia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
Din actele de la dosar rezultă că la data de 24 martie 2000, SC P.I. SRL Craiova a aprovizionat cantitatea de 10.766 litri alcool etilic alimentar de 95,5%, cu factura nr. 0042039 din 24 martie 2000, de la SC V.G. SRL Bucureşti.
În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară Dolj, a rezultat că întreaga cantitate de alcool aprovizionat s-a utilizat pentru fabricarea de băuturi alcoolice, aşa cum rezultă din rapoartele de producţie întocmite în perioada 24 martie – 14 aprilie 2000.
Astfel, în luna martie 2000, reclamanta a consumat cantitatea de 1.258 litri alcool cu accize în valoare de 43.010.871 lei, iar în aprilie 2000, cantitatea de 9.928 litri de alcool cu accize în valoare de 258.065.228 lei.
Băuturile alcoolice obţinute prin procesarea alcoolului respectiv, au fost comercializate în lunile martie –aprilie 2000 şi incluse în jurnalul de vânzări.
S-a reţinut că societatea în mod eronat a dedus în baza facturii de aprovizionare, accizele aferente alcoolului aprovizionat şi prelucrat, întrucât nu avea autorizaţie de comercializare în calitate de producător de alcool a furnizorului şi copie după factura virată de către supraveghetorul fiscal, cerinţe prevăzute de art. 7 din OG nr. 27/2000, cu privire la modul de deducere al accizelor.
În procedura de contestare prealabilă, soluţiile au fost de respingere, hotărârea nr. 4/2000 şi Decizia nr. 29/2001, aceiaşi soluţie fiind dată şi de instanţă.
Criticile din recurs privind reţinerea unei situaţii de fapt eronate şi motivarea contradictorie, nu pot fi primite, neavând corespondent în actele dosarului.
Actele invocate în recurs nu au relevanţă în cauză, întrucât licenţa de fabricaţie a unităţii furnizoare este pentru fabricarea de băuturi spirtoase şi nu pentru fabricarea alcoolului etilic, iar autorizaţia de funcţionare emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti este pentru comercializarea de produse în sistem en gross – alcool etilic, nu de producător. În aceste condiţii, justificat, instanţa a înlăturat concluziile expertizei, unitatea furnizoare nu este producătoare de alcool şi nici autorizată să comercializeze acest produs în calitate de producător, aşa cum cer dispoziţiile art. 7 alin. (3) pct. b din OG nr. 27/2000.
În consecinţă, prin nerespectarea acestor dispoziţii, reclamanta-recurentă a dedus accizele corespunzătoare alcoolului procesat şi comercializat, în sumă totală de 301.076.020 lei, astfel că justificat a fost obligată să vireze la buget.
Potrivit art. 50 din OG nr. 27/2000, a HG nr. 354/1999 şi HG nr. 564/2000, reclamanta datorează majorări de întârziere în sumă de 69.355.099 lei, sumă stabilită legal de organul de control.
Soluţia instanţei, de respingere a acţiunii, este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.I. SRL Craiova, împotriva sentinţei nr. 445 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2217/2003. Contencios. Anulare decizie emisa de... | CSJ. Decizia nr. 222/2003. Contencios. Anulare decizie eliberare... → |
|---|
