CSJ. Decizia nr. 2279/2003. Contencios. Anularea masurii de respingere a cererii privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2279/2003
Dosar nr. 1323/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 februarie 2002, reclamantul P.F. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător Anticomunist, solicitând anularea măsurii de respingere a cererii sale privind recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi acordarea acestui statut în conformitate cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 214/1999.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că hotărârea Comisiei nr. 1131 din 25 ianuarie 2001, prin care i s-a respins cererea formulată în temeiul OUG nr. 214/1999, este greşită, întrucât cu actele depuse a făcut dovada că a fost persecutat politic.
Prin sentinţa civilă nr. 3000 din 21 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reţinând că reclamantul nu a dovedit că se încadrează în dispoziţiile OUG nr. 214/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.F. care a susţinut, în esenţă, că din actele depuse la dosar, respectiv memoriul nr. 56995/1997 adresat Ministerului Justiţiei; memoriul nr. 10329/1997 adresat Preşedintelui României, Cotidianului România Liber" din 15 august 1997 şi memoriul nr. 34033/1986 depus de salariaţii Întreprinderii Frigotehnica la fostul C.C. al P.C.R.; Decizia penală nr. 30 din 7 martie 1991 a Tribunalului municipiului Bucureşti, secţia a 2-a penală şi Decizia civilă nr. 54 din 2 februarie 2000 a secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, rezultă, în mod evident, opoziţia sa faţă de regimul comunist, precum şi persecuţiile politice la care a fost supus.
Recursul nu este fondat.
OUG nr. 214/1999 recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse unei măsuri administrative abuzive, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 2 din acest act normativ sunt considerate infracţiuni săvârşite din motive politice cele care au avut drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, teoriei comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; militarea pentru democraţie şi pluralism politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestări împotriva acesteia; respectarea drepturilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă politică, de avere şi de origine socială.
Potrivit art. 3, prin măsuri abuzive se înţeleg măsurile luate de organele fostei miliţii sau securităţi ca urmare a săvârşirii unor fapte în scopurile menţionate la art. 2, în baza cărora s-a dispus: privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate şi deportarea în străinătate, după 23 august 1944, din motive politice.
Astfel fiind, şi cum din actele depuse la dosar a rezultat că petiţionarul reclamant a fost arestat în 1984 la 8 mai pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi eliberat la 15 octombrie 1984, în baza sentinţei penale nr. 148/1984 a Tribunalului municipiului Bucureşti, secţia a 2-a penală, prin care s-a schimbat încadrarea juridică din art. 249 alin. (2) în art. 249 alin. (1) C. pen. şi s-a constatat intervenţia comunistă, conform Decretului nr. 290/1984, în mod legal şi temeinic Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă a reţinut că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile OUG nr. 214/1999.
Împrejurarea că, prin sentinţa penală nr. 30/1991 a Tribunalului municipiului Bucureşti, secţia a 2-a penală, a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar prin Decizia nr. 54 din 2 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, i s-au acordat daune pentru arestare nelegală, nu reprezintă şi dovada îndeplinirii cerinţelor OUG nr. 214/1999, cum susţine reclamantul, întrucât infracţiunea pentru care a fost condamnat şi, respectiv, achitat ulterior, nu este o infracţiune săvârşită din motive politice.
Astfel fiind, urmează a se reţine ca fiind legală şi temeinică hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care recursul declarat de P.F. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.F., împotriva sentinţei civile nr. 300 din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2276/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 228/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
