CSJ. Decizia nr. 2317/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2317/2003

Dosar nr. 654/2003

Şedinţa publică din 12 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 38/2003, pronunţată la data de 14 ianuarie 2003 în dosarul nr. 6561/2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.R. şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii, să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei statutul prevăzut de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, pentru perioada 18 decembrie 1941 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta, chiar dacă s-a născut ulterior datei la care părinţii săi fuseseră strămutaţi/se refugiaseră din localitatea de domiciliu, beneficiază de statutul acordat de prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, ea dobândind la naştere, statutul părinţilor săi.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale în materie, reclamanta – copil născut în perioada refugiului părinţilor săi, neregăsindu-se în dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 199/2000 - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamants s-a născut la data de 18 decembrie 1941, în oraşul Braşov, unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice:

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cu această motivare, soluţia curţii de apel este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 38 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2317/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs