CSJ. Decizia nr. 243/2003. Contencios. Anulare decizie M.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 243/2003
Dosar nr. 61/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 august 2001, reclamanta SC A.R. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1034, emisă de acesta la 6 iulie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin Decizia atacată, pârâtul a respins contestaţia din 13 februarie 2001, cu motivarea că nu se poate învesti cu analiza de fond a acesteia, întrucât nu a fost exercitată prima cale de atac, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
A mai susţinut că această apreciere este eronată, invocând dispoziţiile art. 1 din legea menţionată, condiţia cerută de text fiind ca petiţionarul să se adreseze organului administrativ, pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile, ori reclamanta s-a conformat acestei dispoziţii la data de 9 iulie 2000, când s-a adresat Serviciului de Impozite Indirecte din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, solicitând precizări în legătură cu actul atacat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1578 din 21 noiembrie 2001, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 1034 din 6 iulie 2001 şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 340503 din 13 februarie 2001.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, susţinând,în esenţă, că instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, că în mod greşit s-a considerat adresa prin care se cerea un punct de vedere de la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Impozite Directe, aceasta, însă, nefiind relevantă, neputându-se prevala reclamanta de necunoaşterea legii şi că obiecţiunile trebuiau depuse la organul care a încheiat procesul-verbal şi anume, Administraţia Financiară a sectorului 2, depuse de reclamantă doar la data de 14 iulie 2000, deci cu întârziere, depăşind cele 30 de zile.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că reclamanta a formulat plângere la Ministerul Finanţelor Publice – Serviciul Impozite Indirecte, la data de 9 iunie 2000, prin care a solicitat să le precizeze dacă facturile cu cote T.V.A. au fost întocmite şi a semnalat faptul că echipa de control a Administraţiei Financiare a sectorului 2 nu a fost de acord cu procedura respectivă, acesta din urmă comunicând că prin adresa nr. 353104 din 23 iunie 2000, cererile au fost transmise Administraţiei Financiare a sectorului 2 Bucureşti, în vederea acordării asistenţei pentru contibuabili, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 782/1999.
Deoarece de la Administraţia Financiară a sectoului 2 nu a primit nici un răspuns, deşi aceasta era obligată în baza ordinului mai sus-menţionat să furnizeze informaţiile, privind prevederile legislaţiei fiscale în domeniul impozitelor directe, cu precizarea termenelor de plată şi a penalităţilor aplicate în caz de întârziere, deoarece în cuprinsul procesului-verbal de control nu era prevăzut termenul de plată, iar la data de 30 iunie 2000, a primit somaţia nr. 701223 şi titlul executoriu nr. 711243, prin care era obligată la plata sumei de 1.015.128.397 lei, în baza OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
Prin adresa nr. 353104 din 23 iunie 2000, Ministerul Finanţelor – Direcţia Impozite Directe, face cunoscut reclamantei că referitor la cererile formulate de aceasta din urmă şi înregistrate la unitatea pârâtă sub nr. 53104/353173/2000, au fost trimise în vederea analizei şi formulării răspunsului Administraţiei Financiare a sectorului 2 Bucureşti, în conformitate cu pct. 13 din Instrucţiunile cuprinzând procedura de acordare a asistenţei pentru contibuabili, conform Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 792/1999.
S-a făcut dovada de către reclamantă, prin adresa nr. 317563 din 14 iulie 2000, că a formulat în termen obiecţiile şi prin hotărârea nr. 247 din 3 august 2000, Administraţia Financiară respinge obiecţiile formulate, ca fiind depuse în termen, deşi reclamanta a făcut dovada că le-a formulat, este adevărat la Ministerul Finanţelor – Direcţia Impozite Directe, dar nu are relevanţă împrejurarea că aceasta s-a adresat în termenul legal cu contestaţie, unui organ necompetent, deoarece aceste era obligat să trimită respectiva contestaţie organului competent de a o soluţiona, fiind vorba de o cerere greşit interpretată, iar data de la care curge termenul de 30 de zile, înlăuntrul căruia reclamanta putea să atace actul constatator în înţelesul Legii nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, se socoteşte de la data de 9 iunie 2000 şi cum procesul-verbal de constatare a fost încheiat la 6 iunie 2000, fără a face menţiune termenul de contestare şi organul competent, pârâta nu poate să-şi invoce propria culpă şi să respingă contestaţia reclamantei, cu motivarea că este tardiv formulată, atâta vreme, cât reclamanta a formulat plângerea în termen, deci se impunea soluţionarea pe fond a contestaţiei.
Faţă de cele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1578 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2427/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2432/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
