CSJ. Decizia nr. 2601/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2601/2003
Dosar nr. 954/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Urmare a controlului efectuat de Direcţia de Control Financiar Ulterior Constanţa asupra modului de reevaluare a imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul sucursalei CEC Constanţa, la data de 31 decembrie 2000 s-a constatat că la reevaluarea clădirilor şi terenurilor nu au fost respectate Normele aprobate prin HG nr. 403/2000, astfel că prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2002, directorul sus-menţionatei direcţii a dispus o serie de măsuri pentru înlăturarea abaterilor.
Reclamanta a contestat temeinicia constatărilor şi a măsurilor din Decizia nr. 4/2002, arătând că valoarea contabilă a imobilelor până la data reevaluării reprezintă costul istoric şi nu constituie uzură.
Curtea de Conturi a României – Colegiul Jurisdicţional Constanţa, prin sentinţa nr. 16 din 11 iunie 2002, a respins ca nefondată întâmpinarea formulată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC- SA, reţinând că aceasta nu conţine elemente care să ducă la anularea deciziei nr. 4/2002.
Împotriva sentinţei nr. 16 din 11 iunie 2002 a Colegiului Jurisdicţional Constanţa a formulat recurs jurisdicţional Casa de Economii şi Consemnaţiuni - CEC SA.
Recurenta a susţinut că în acţiunea de reevaluare a imobilizărilor au fost respectate HG nr. 403/2000 şi Normele de aplicare a HG nr. 403/2000, Circulara nr. 6/2001 emisă de Preşedintele CEC, astfel încât corelaţiile Anexei 1 au fost corecte. Mai mult, acestea au fost analizate şi avizate în Comisia de Reevaluare, constituită la nivel central prin Ordinul nr. 44/2001 al Preşedintelui CEC, iar diferenţele din reevaluare au fost aprobate de Ministerul Finanţelor Publice prin adresa nr. 5841/2001, comunicată sucursalei Constanţa prin Circulara nr. 49/2001.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2003, a respins recursul jurisdicţional declarat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC SA, reţinând că refacerea documentaţiei de reevaluare decisă de Direcţia de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi Constanţa este justificată, sentinţa nr. 16/2002 pronunţată de Colegiul Jurisdicţional Constanţa fiind temeinică şi legală.
Nemulţumită şi de această soluţie, Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC SA a declarat recursul de faţă.
Recurenta a susţinut că:
1. HG nr. 22/2003 prevede abrogarea unor dispoziţii legale, modificarea şi completarea unor metodologii contabile şi fiscale, art. 1 lit. c) specificând că „pe data de 1 ianuarie 2003 se abrogă Anexa nr. 2 la normele aprobate prin HG nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale".
Acest act normativ nu a fost avut în vedere de instanţa de recurs la data pronunţării deciziei recurate, act care face inaplicabilă măsura dispusă de către controlorii Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 4/2002.
2.Toate sucursalele CEC au efectuat reevaluarea, luând în considerare reglementările transmise de Centrala CEC şi la nici o altă sucursală CEC controlorii financiari ai Curţii de Conturi a României nu au constatat deficienţe pe această linie.
3 .Rezultatul reevaluării a fost analizat de către Comisia Centrală numită prin Ordinul Preşedintelui Casei de Economii şi Consemnaţiuni - CEC SA nr. 44 din 2 februarie 2001 şi nu s-au consemnat diferenţe între valorile propuse de sucursala CEC Constanţa şi verificările efectuate la nivelul Centralei CEC.
4. Referitor la Complexul turistic Costineşti s-a susţinut că evaluarea acestuia s-a efectuat prin metode patrimoniale şi metode financiare.
Recursul este nefondat.
În fapt, ca urmare a controlului Direcţiei de Control Financiar Ulterior Constanţa asupra modului de reevaluare a imobilizărilor corporale aflate la 31 decembrie 2000 în patrimoniul sucursalei CEC Constanţa, s-a reţinut că la reevaluarea clădirilor şi terenurilor nu au fost respectate Normele aprobate prin HG nr. 403/2000, emiţându-se în acest sens de către directorul Direcţiei de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi Constanţa, Decizia nr. 4 din 11 martie 2000, prin care s-au dispus măsuri pentru înlăturarea abaterilor.
Prin întâmpinarea introdusă la data de 20 martie 2002 de către sucursala CEC Constanţa, potrivit art. 95 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, s-a susţinut că reevaluarea imobilizărilor corporale cuprinse în actul de control a fost efectuată cu respectarea întocmai a HG nr. 403/2000 şi a Normelor de aplicare, solicitându-se anularea deciziei nr. 4 din 11 martie 2002.
Constatarea organelor de control a vizat faptul că diferenţele provenite din reevaluare şi valorile actualizate ale imobilizărilor corporale nu au fost corelate în mod corect cu utilitatea şi valoarea lor de piaţă, conducând la înregistrarea clădirilor în evidenţa contabilă, la o valoare mai mică decât valoarea lor de piaţă.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Normele anexă la HG nr. 403/2000, coroborate cu prevederile art. 3 „Comisiile de inventariere vor analiza diferenţele rezultate din reevaluare şi valorile actualizate ale mijloacelor fixe reevaluate, în corelaţie cu utilitatea bunurilor respective şi cu valoarea de piaţă, iar în cazurile în care se vor constata supraevaluări sau subevaluări ale valorii acestora, ele vor fi eliminate". Din analiza acestui text rezultă în mod indubitabil că valoarea patrimonială de piaţă din rapoartele de evaluare este obligatorie şi nu orientativă.
Referitor la reevaluarea terenului şi a clădirilor din Complexul Turistic Costineşti, recursul jurisdicţional nu face trimiteri critice la cele reţinute de instanţa de fond, potrivit cărora o fundamentare suplimentară ar fi în măsură să arate metodele, procedeele şi formulele de calcul utilizate la reevaluarea complexului turistic, astfel că refacerea documentaţiei de reevaluare decisă de Direcţia de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Constanţa se impune cu necesitate.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond, aplicând corect dispoziţiile legale în materie şi făcând o corectă apreciere a probelor dosarului, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, încât motivele de recurs fiind nefondate, urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 9 din 16 ianuarie 2003 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 260/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 2604/2003. Contencios. Refiz acordare drepturi... → |
---|