CSJ. Decizia nr. 2609/2003. Contencios. Anualare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2609/2003
Dosar nr. 2677/2002
Şedinţa publică din 8 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 ianuarie 2002, SC S. SRL Hunedoara a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, să se dispună anularea deciziei nr. 2006 din 11 decembrie 2001, emisă de primul pârât, precum şi a procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001 încheiat de un inspector al pârâtei secunde, ca nelegale.
De asemenea, a cerut obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara să-i restituie suma de 569.223.540 lei, reprezentând T.V.A. de recuperat, existentă în sold la finele lunii august 2001 şi a sumei de 26.987.651 lei-majorări de întârziere calculate la T.V.A. şi compensate din TVA de recuperat de la sfârşitul lunii octombrie 2001, prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organele de control financiar au considerat în mod greşit că nu poate beneficia de cota 0 T.V.A. pentru operaţiunile de export a tălpilor de încălţăminte, deoarece această operaţiune se realizează de către alte societăţi din ţară care primesc tălpile livrate de ea şi le încorporează în produse finite sau semifabricate de încălţăminte, reexportate la rândul lor, sub această formă.
Că în realitate operaţiunile respective se încadrează perfect în dispoziţiile pct. 9.5 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000 privind T.V.A.
Reclamanta a invocat în sprijinul afirmaţiilor sale, contractele externe pentru furnizarea de tălpi încheiate cu firme italiene, declaraţiile vamale care atestă exportul tălpilor pentru încălţăminte, dovezile de încasare a valutei şi declaraţiile de încasare valutară.
A precizat totodată că, ulterior încheierii procesului-verbal nr. 35 din 31 octombrie 2001, organele fiscale au soluţionat cererea de rambursare a T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare suma de 1.156.004.720 lei, pe baza aceloraşi documente ( prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001).
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 158 din 4 septembrie 2002 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că din actele depuse în dosar nu rezultă că mărfurile care fac obiectul facturilor emise, au fost produse de reclamantă. Că, societatea comercială nu a prezentat toate documentele justificative, prevăzute de pct. 9.5. din Normele de aplicare, aprobate prin HG nr. 401/2000, anume contractele încheiate cu partenerul extern care să ateste produsele, cantităţile, unităţile din ţară la care s-a făcut livrarea, precum şi termenul pentru justificarea exportului cu copia de pe declaraţia vamală de export, vizată de organul vamal, factura externă, dovada introducerii în bancă a declaraţiei de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii.
S-a apreciat că oricum, contractele înfăţişate ulterior în instanţă, nu pot fi luate în considerare, întrucât ele nu existau la data controlului şi nici la data soluţionării contestaţiei.
În afară de aceasta, în perioada verificată, obiectul de activitate al reclamantei a constat în importul de materie primă necesară la fabricarea tălpilor pentru încălţăminte, operaţiune realizată de SC Corvin S.A. Hunedoara, care factura prestarea de servicii, manopera, cu cota 19 T.V.A. şi comercializarea acestora.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a omis să analizeze două categorii de probatorii care sunt hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii.
Este vorba despre raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, care a concluzionat asupra temeiniciei cererii de rambursare a T.V.A. pentru suma de 569.223.540 lei şi a stabilit că majorările de întârziere nu sunt datorate.
De asemenea, omisiunea instanţei priveşte înscrisurile oficiale prezentate, îndeosebi facturile externe emise şi încasate, de cca. 234.000.000 lire italiene, corespunzător sumei de 2.995.966.000 lei.
Pe de altă parte, s-a reproşat curţii de apel, încălcarea gravă a dispoziţiilor pct. 9.5. din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., aprobate prin HG nr. 401/2000.
Criticile formulate de recurentă sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiei de la pct. 9.5. din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000 privind T.V.A., aprobate prin HG nr. 401/2000, pentru bunurile contractate cu beneficiari cu sediul în străinătate, care dispun livrarea către unităţi producătoare din ţară în vederea prelucrării lor pentru bunuri de export destinate aceluiaşi beneficiar extern, beneficiază de cota 0 atât unităţile exportatoare, cât şi unităţile producătoare.
Unităţile exportatoare vor justifica cota 0 pe baza documentelor prevăzute la punctul 9.3. Unităţile producătoare justifică cota 0 cu:
a) contractul încheiat cu partenerul extern, din care să rezulte produsele, cantităţile, unităţile din ţară la care se face livrarea, precum şi termenul pentru justificarea exportului cu copia de pe declaraţia vamală de export vizată de organul vamal;
b) factura externă;
c) dovada introducerii în bancă a declaraţiei de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii în valută.
În speţă, aceste cerinţe legale au fost îndeplinite de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara (anterior cunoscută sub denumirea de SC N.L. SRL ), astfel cum se va arăta în continuare.
Obiectul de activitate al societăţii, cu capital integral italian, în perioada supusă verificării a constat în importul de materii prime folosite la fabricarea tălpilor de încălţăminte pentru bărbaţi şi comercializarea acestora, în condiţiile stipulate în contractele încheiate cu firme exportatoare româneşti, care încorporează tălpile produse de reclamantă în produse finite-încălţăminte bărbaţi - şi le exportă apoi, în Italia.
Pe baza documentelor prezentate, anume contracte externe, contracte interne, declaraţii de încasare valutară, ordine de plată şi extrase de cont pentru disponibilităţi valutare, expertiza contabilă efectuată în cauză de către expertul contabil P.C., a concluzionat că pentru facturile în valoare de 2.995.966.000 lei, reprezentând produse facturate la export, reclamanta este îndreptăţită la rambursarea T.V.A. în sumă de 569.233.540 lei. Ca atare, sunt nedatorate şi majorările de întârziere calculate prin actul de control, în sumă de 27.366.566 lei.
Aceste constatări ale expertului, susţinute cum s-a menţionat deja, de actele justificative anexate de reclamantă în sprijinul acţiunii, au fost ignorate, însă de prima instanţă care, cu o motivare sumară, neconvingătoare a respins acţiunea, apreciind că nu este cazul admiterii cererii de rambursare a T.V.A. formulată de agentul economic.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, de natură de a o prejudicia grav pe reclamantă.
Esenţială cauzei, rămâne împrejurarea că producţia societăţii comerciale reclamante, vândută la extern prin unităţile exportatoare, a fost livrată efectiv pe baza contractelor încheiate în acest scop cu unităţile respective şi că plata exportului a fost încasată direct de la partenerii italieni, în conturi bancare în valută.
Semnificativ este, însă şi faptul că ulterior încheierii procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001, organele fiscale au verificat cererea reclamantei de rambursare a T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare suma de 1.156.004.720 lei pe baza aceloraşi documente (prin procesul-verbal din 28 decembrie 2001).
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa în sensul admiterii acţiunii.
Pe cale de consecinţă, vor fi anulate Decizia nr. 2006 din 11 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 35 din 31octombrie 2001, încheiat de inspectorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara Deva, ca nelegale.
Totodată, va fi obligată această autoritate publică pârâtă să ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei, reprezentând T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2000, precum şi suma de 26.987.651 lei-majorări de întârziere aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Hunedoara, împotriva sentinţei civile nr. 158 din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea reclamantei SC S. SRL Hunedoara.
Anulează Decizia nr. 2006 din 11 decembrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001 emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara.
Obligă pe această din urmă pârâtă să ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei reprezentând T.V.A. de recuperat şi 26.987.651 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2606/2003. Contencios. La conflivt negativ de... | CSJ. Decizia nr. 261/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
