CSJ. Decizia nr. 2627/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2627/2003
Dosar nr. 936/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul P.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să anuleze Decizia de pensii nr. 200940 din 1 octombrie 1998 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii de pensie, prin care să-i recalculeze drepturile de pensie în privinţa bazei de calcul şi a pensiei suplimentare, în vigoare, la acea dată.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor restante, începând cu luna octombrie şi până la data sentinţei, rezultate ca diferenţă între pensia primită şi cea cuvenită, majorate cu aplicarea coeficientului de inflaţie corespunzător.
În motivare, reclamantul a arătat că Decizia de pensie pentru limită de vârstă a fost emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov cu încălcarea legislaţiei muncii, cu privire la modul de calcul al salariului mediu dedus, al pensiei suplimentare şi a bazei de calcul, respectiv a dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 3/1997 şi în HG nr. 565/1996 privind măsurile de indexare şi compensare, ce reprezintă manifestări ale protecţiei sociale, astfel că salariile deduse nu pot fi mai mici decât cele stabilite conform Contractului colectiv de muncă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 289 din 17 septembrie 2002, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul P.D.E., a anulat ca nelegală, Decizia de pensionare nr. 200940 din 1 octombrie 1998 emisă de pârâtă şi Decizia nr. 421 din 29 ianuarie 1999 emisă de Comisia de Pensii din cadrul pârâtei şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensie pe seama reclamantului, luând în considerare o bază de calcul a pensiei în sumă de 10.046.909 lei şi o pensie suplimentară de 26.792 lei la data de 1 octombrie 1998, cu aplicarea indexărilor şi corelărilor prevăzute de lege, precum şi a diferenţei dintre pensia primită şi cea cuvenită reclamantului de la data de 1 octombrie 1998 la 30 iulie 2002, indexată.
În motivarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Decizia de pensie atacată este nelegală în privinţa stabilirii bazei de calcul a pensiei şi a pensiei suplimentare, ceea ce a determinat calculul unei pensii pentru limită de vârstă, vătămătoare reclamantului.
A mai reţinut că potrivit art. 10 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile, retribuţia tarifară care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuţiilor tarifare din 5 ani lucrate consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, astfel cum a şi solicitat pârâta.
Totodată, instanţa a reţinut că, raportat la cerere, perioada de 5 ani lucraţi consecutiv este cuprinsă între 1 iulie 1991 – 1 iulie 1996 şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 2 din HG nr. 565/1996 privind corelarea indexărilor salariale, făcută prin hotărâri de guvern, a stabilit o bază de calcul a pensiei reclamantului în sumă de 10.406.909 lei şi o pensie suplimentară de 26.792 lei.
Luând în considerare baza de calcul a pensiei astfel stabilită, a apreciat că pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, la data pensionării este de 9.106.152 lei, iar diferenţa dintre pensia încasată efectiv de reclamant şi cea cuvenită este de 665.376.181 lei, la data de 30 iulie 2002.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale în materie de asigurări sociale, întrucât a fost fundamentată pe baza unui raport de expertiză ale cărui concluzii au fost total eronate.
Baza de calcul a fost corect aleasă, a arătat recurentul, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din HG nr. 565/1996 şi în continuare s-a realizat prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 3/1997 care menţionează că „pensia integrală pentru munca depusă şi limită de vârstă se determină în procente din salariul tarifar, diferenţiat pe tranşe de salarii şi grupe de muncă stabilite potrivit legii", astfel că hotărârea recurată nu are suport legal.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale în materie, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din actele de la dosar rezultă că stabilirea bazei de calcul a pensiei şi a cuantumului pensiei s-a făcut avându-se în vedere perioada 1 august 1991 – 1 august 1996, considerată cea mai avantajoasă pentru reclamant conform raportului de expertiză dispus în cauză şi însuşit de instanţă.
În raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 3/1977, modificat prin art. 2 pct. 1 din Legea nr. 48/1992, baza de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere din ultimii 10 ani de activitate, iar potrivit art. 1 din HG nr. 565/1996, salariul mediu se determină luând în calcul primii 5 ani lucraţi consecutiv în ultimii 10 ani.
Numai că persoanele pensionate, atunci când optează pentru o anumită perioadă din ultimii 10 ani, trebuie să fie avizate asupra detaliilor modului de calcul privind diversele posibilităţi de a alege pe perioade, ceea ce implică prezentarea variantelor de calcul, pentru a alege ceea ce consideră pensionarul că este mai avantajos.
În cauză, se constată că instanţa de fond nu a fost suficient preocupată de examinarea litigiului din perspectiva asigurării unei protecţii sociale reale şi a considerat că modul de calcul al pensiei reclamantului este corect, deşi nu a dispus ca prin expertiza efectuată să se verifice şi alte variante posibile, astfel încât recurentul reclamant să poată opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea, în condiţiile legii.
Cum potrivit art. 129 şi art. 130 C. proc. civ., judecătorii au obligaţia să stăruie pentru aflarea adevărului prin toate mijloacele legale, putând să dispună administrarea unor probe, chiar şi în situaţia în care părţile se opun şi cum în cauză se constată necesitatea suplimentării probatorului, în principal, cu o expertiză de specialitate, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite, cauza spre rejudecare, pentru a se proceda în sensul celor arătate.
În consecinţă, s-a admis recursul Casei de Pensii, s-a casat sentinţa atacată şi încheierea din 11 octombrie 2002 şi s-a trimis cauza spre soluţionare, la Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei decizii, s-a declarat contestaţie de către P.D.E., motivat de faptul că: greşit, s-a admis recursul Casei Judeţene de Pensii, deşi prin întâmpinarea depusă, a răspuns argumentat, la toate motivele de recurs invocate; în timpul şedinţei, a repetat în mai multe rânduri că răspunsul său la recursul Casei Judeţene de Pensii Braşov, îl constituie contraargumentele din întâmpinare; că, din pronunţarea dată de completul de judecată, din 20 martie 2003, are impresia că o serie de exprimări sau aspecte din dosarele cauzei au fost înţelese greşit; că se judecă de 4 ani şi nu şi-a găsit încă dreptatea.
Analizând demersul contestatorului, îndreptat împotriva deciziei nr. 1132 din 20 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, decizie, în virtutea legii, cu caracter definitiv, se constată că deşi contestatorul nu o caracterizează decât la modul general drept „contestaţie", ea n-ar putea fi privită decât ca o contestaţie în anulare, singura cale de atac, prin care s-ar putea ajunge la o rejudecare, bineînţeles, dacă ea ar fi motivată, pe situaţiile (motivele, temeiurile) prevăzute de art. 317–318 C. proc. civ., fiind vorba de o cale de atac extraordinară.
Analiza motivelor invocate de contestator ne arată, însă, că acestea nu fac parte dintre motivele prevăzute de lege, încât, Curtea va trebui să privească contestaţia în anulare, ca nefondată şi să o respingă ca atare, cu atât mai mult, cu cât contestatorul îşi poate valorifica drepturile ce formează obiectul litigiului cu ocazia rejudecării cauzei, de către Tribunalul Timiş, dispuse de Curtea Supremă, prin Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.D.E. împotriva deciziei nr. 1132 din 20 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2622/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2629/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
