CSJ. Decizia nr. 2621/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2621/2003
Dosar nr. 1001/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 februarie 2003, reclamantul I.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 3764 din 21 ianuarie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii arată că, întrucât s-a născut în perioada în care părinţii săi erau refugiaţi, reclamantul beneficiază de drepturile acordate de acest act normativ.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 103 din 24 februarie 2003, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat,
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii Satu-Mare, susţinând, în esenţă, că potrivit Precizărilor Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 19 noiembrie 1941, în comuna Harănglab unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare al persecuţiilor etnice.
Soluţia Curţii de apel fiind legală şi temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană Satu-Mare, împotriva sentinţei civile nr. 103/CA/ 2003 - P din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2620/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2622/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|