CSJ. Decizia nr. 2635/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2635/2003
Dosar nr. 2737/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 septembrie 2001, Inspectoratul Şcolar al judeţului Olt a contestat hotărârea nr. 94 din 18 iulie 2001, prin care Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării a admis contestaţia formulată de B.Ş., a anulat dispoziţia nr. 73 din 6 aprilie 2001 privind destituirea din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Construcţii Maşini Balş şi a dispus reintegrarea contestatorului în funcţie, cu plata indemnizaţiei de conducere cuvenite.
Prin acţiune, Inspectoratul Şcolar al judeţului Olt a invocat nelegalitatea şi netemeinicia dispoziţiei care nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt şi a fost dată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea prin sentinţa nr. 205 din 21 iunie 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la aplicarea sancţiunii, nu au fost respectate cerinţele prevăzute în Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, iar dispoziţia de sancţionare nu este motivată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Inspectoratul Şcolar al judeţului Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurentul a învederat că instanţa a apreciat în mod eronat probele dosarului şi a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale, aplicabile speţei deduse judecăţii.
În acest sens, s-a arătat că dispoziţia a cărei anulare s-a dispus prin hotărârea Colegiului Central de Disciplină, nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a analizat probele administrate în cauză. Dispoziţia de sancţionare a respectat cu stricteţe procedura stabilită de art. 116 din Legea nr. 128/1997, în sensul că Inspectoratul şcolar a constituit o comisie pentru cercetarea abaterilor atribuite lui B.Ş., comunicându-i această dispoziţie.
În urma cercetărilor a rezultat că directorul B.Ş a comis abateri grave, pentru care s-a dispus destituirea din funcţie, măsură, de asemenea, comunicată potrivit legii.
Recurentul a mai arătat că lipsa motivării dispoziţiei nu are suport, în preambul fiind expuse motivele măsurii dispuse, iar cât priveşte nerespectarea prevederilor art. 122 din Legea nr. 128/1997, textul de lege a fost greşit interpretat de instanţă, sancţiunea disciplinară putând fi aplicată înăuntrul termenului de 30 zile şi nu după expirarea lui.
Inspectoratul Şcolar Olt a mai criticat sentinţa şi sub aspectul că a dispus reintegrarea contestatorului, fără a distinge perioada înăuntrul căreia operează, în condiţiile în care contractul de management educaţional, încheiat în 1998, a expirat în luna martie 2002.
Prin întâmpinare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, ministrul nefiind responsabil de deciziile luate de Colegiul Central de Disciplină, ca organ administrativ jurisdicţional.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate în cererea de recurs, scrisă şi în întâmpinare, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, această excepţie a fost invocată şi în faţa primei instanţe, care a respins-o, partea nedeclarând recurs.
Soluţia de respingere a excepţiei este corectă, Colegiul Central de Disciplină care a emis actul administrativ-jurisdicţional atacat, neavând personalitate juridică şi funcţionând în cadrul ministerului de resort, care, în calitate de reprezentant, figurează în proces ca intimat-pârât.
Pe fondul cauzei, sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Emiţând hotărârea nr. 94 din 18 iulie 2001, Colegiul Central de Disciplină a constatat că procedura de sancţionare este viciată, dispoziţia de destituire din funcţia de director nefiind motivată în fapt, iar comisia de cercetare a avut în vedere la aplicarea sancţiunii şi ancheta Poliţiei Balş.
Această motivare, deşi sumară, îşi are corespondent în actele dosarului format la Colegiul Central de Disciplină nr. 94/2001, sancţiunea dispusă de Inspectoratul Şcolar Olt, fiind aplicată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Astfel, dispoziţia nr. 73 din 6 aprilie 2001 nu este motivată în fapt, contrar prevederilor imperative ale art. 134 alin. (1) C. Muncii.
Din întâmpinările depuse de recurent pe parcursul soluţionării contestaţiei şi din raportul comisiei de cercetare rezultă că abaterile avute în vedere la stabilirea sancţiunii, încălcarea prevederilor legale referitoare la transferul elevilor, deficienţe grave în legătură cu întreţinerea şi utilizarea bazei materiale şi cu modul de cheltuire a banului public, au fost comise în anii 1998 - 1999.
Faţă de data săvârşirii acestor abateri, nu au fost respectate prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicare a deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii şcolare.
În consecinţă, hotărârea luată de Colegiul Central de Disciplină, prin care a anulat dispoziţia de sancţionare şi a dispus reintegrarea contestatorului în funcţie, cu plata indemnizaţiei cuvenite, este legală şi temeinică.
Referitor la aspectul că, în prezent, a expirat durata contractului de management educaţional, încheiat de Inspectoratul Şcolar Olt cu B.Ş., această împrejurare nu prezintă relevanţă decât în faza de executare a hotărârii colegiului.
La data emiterii hotărârii nr. 94/2001, 18 iulie 2001, contractul de management era în vigoare, atacarea în justiţie a actului administrativ-jurisdicţional nefiind suspensivă de executare, iar partea nemulţumită, nesolicitând suspendarea executării.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Olt împotriva sentinţei nr. 205 din 21 iunie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2630/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 2638/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|