CSJ. Decizia nr. 28/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 28/2003

Dosar nr. 928/2001

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 16 noiembrie 2000, reclamantul I.G. a chemat în judecată Prefectura judeţului Călăraşi, solicitând anularea hotărârii nr. 397 din 12 octombrie 2000, emisă de pârâtă, punerea în posesie asupra tuturor suprafeţelor prevăzute în certificatele nr. C 3433/1998 şi nr. C 6004/1998, eliberate de Arhivele Statului, acordarea de daune morale pentru abuzul săvârşit prin recunoaşterea drepturilor sale şi condamnarea persoanelor vinovate de prejudicierea sa, conform art. 109 şi 110 din Legea nr. 18/1991.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1710 din 11 decembrie 2000, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Călăraşi, reţinând că obiectul acţiunii îl constituie o hotărâre emisă în soluţionarea contestaţiei reclamantului, de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra unui teren, hotărâre care potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, modificată şi republicată, se atacă la judecătorii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de la Călăraşi este influenţată de prefect şi că i s-a admis cererea de strămutare pentru un alt dosar, nr. 2368/2000, care este în curs de soluţionare, în prezent la Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat.

Prin petitul acţiunii introductive, reclamantul I.G. a solicitat în contradictoriu cu Prefectura judeţului Călăraşi, anularea hotărârii nr. 397/2000 a Comisiei Judeţene de stabilire a drepturilor de proprietate pivată a terenurilor şi punerea în posesie asupra tuturor suprafeţelor, prevăzute în certificatele nr. C 3433/1998 şi nr. C 6004/1998, eliberate de Arhivele Statului.

Potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, modificată şi completată, împotriva hotărârilor Comisiei Judeţene, pronunţate asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, se poate face plângere la judecătoria, în a cărei rază teritorială se află terenul.

Văzând situaţia de fapt, raportată la dispoziţiile legale menţionate, Curtea reţine că în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

În ceea ce priveşte obiecţiunile recurentului, cu privire la exercitarea unei anumite influenţe a prefectului, asupra magistraţilor Judecătoriei Călăraşi, instanţa reţine că acestea exced obiectului acestui dosar.

Pentru considerentele ce au precedat şi cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de I.G., împotriva sentinţei civile nr. 1710 din 11 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 28/2003. Contencios