CSJ. Decizia nr. 2799/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2799/2003
Dosar nr. 3199/2002
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 526/CA/2002 – P, pronunţată la data de 10 octombrie 2002 în dosarul nr. 197/CA/2002, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA Aleşd şi a anulat în parte Decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001 emisă de direcţia de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 70 din 31 iulie 2001 încheiat de direcţia de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 62.963.708 lei, reprezentând majorări de întârziere şi T.V.A., aferente perioadei de după declanşarea procedurii lichidării judiciare.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, curtea de apel şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Aleşd, pentru soluţionarea cererii vizând anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin procesul-verbal nr. 70 din 9 iulie 2001 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a reţinut în sarcina societăţii comerciale reclamante, obligaţii fiscale în sumă de 555.388.140 lei, până la data de 4 septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare judiciară şi suma de 140.361.866 lei, creanţe curente aferente perioadei de după această dată.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001, a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma totală de 849.922.175 lei reprezentând:
- 709.860.309 lei majorări de întârziere, pentru care a solicitat scutirea la plată potrivit prevederilor OG nr. 163/2000;
- 77.098.158 lei, diferenţă suplimentară de T.V.A.;
- 25.442.392 lei, majorări de întârziere aferente;
- 37.521.316 lei, majorări de întârziere la T.V.A., aferente perioadei decembrie 2000 – mai 2001, precum şi a măsurilor privind evaluarea patrimoniului şi scoaterea din evidenţă a valorii rămase şi neamortizate la vânzările de active, în sumă de 1.541.013.474 lei.
Totodată, ministerul, prin aceeaşi decizie, a respins contestaţia ca fără obiect, pentru suma de 78.274.074 lei, majorări de întârziere la T.V.A. şi a măsurii referitoare la distribuirea sumelor rezultate din valorificări în procesul de lichidare.
Admiţând în parte acţiunea, instanţa de fond a motivat că în ceea ce priveşte suma de 62.963.708 lei, din care 25.442.392 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. la produse neidentificate la inventar şi 37.521.316 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., datorate la încasarea avansurilor, aceasta nu este datorată, fiind aferente perioadei de după 4 septembrie 2000, când a fost deschisă procedura de lichidare judiciară, fiind incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995.
În ceea ce priveşte celelalte sume şi măsuri stabilite şi menţionate prin actele administrative atacate, instanţa de fond a reţinut că sunt datorate de către societatea comercială reclamantă.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta SC M. SA Aleşd, prin lichidatorul SC C.V. SRL, invocând prevederile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând:
- în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu au fost îndeplinite cerinţele pentru a beneficia de facilităţile acordate de OUG nr. 163/2000;
- instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, făcând confuzie între evaluare şi reevaluare;
- referitor la suma de 77.098.158 lei reprezentând T.V.A., instanţa de fond a considerat în mod greşit că dispoziţiile HG nr. 401/2000 ar fi conforme cu prevederile OUG nr. 17/2000;
- în mod greşit, instanţa de fond reţine în sarcina societăţii comerciale, obligaţii bugetare care nu au fost stabilite de organele de control, adică virarea la bugetul statului a sumei de 2.132.848.826 lei pentru perioada anterioară datei de 4 septembrie 2000 şi a sumei de 2.273.210.642 lei pentru perioada ulterioară datei respective.
Împotriva aceleiaşi soluţii au formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond, anulând parţial actele administrative atacate şi exonerând-o pe reclamantă de la plata sumei de 62.963.708 lei, a interpretat greşit prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, pronunţând o hotărâre casabilă, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul reclamantei este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte prima critică, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din OUG nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de facilităţile acordate prin acest act normativ, debitorii persoane juridice erau obligaţi să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare (19 octombrie 2000), la organele fiscale teritoriale, situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite, pe feluri de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat.
Or, recurenta reclamantă a depus o astfel de situaţie, abia la data de 25 ianuarie 2001, ceea ce constituie o încălcare a condiţiilor legale arătate mai sus şi o excludere de la beneficiul facilităţilor acordate prin OUG nr. 163/2000, cum în mod corect a motivat instanţa de fond, înlăturând opinia expertului contabil, care îşi depăşise domeniul de competenţă.
În ceea ce priveşte a doua critică, referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, în vigoare la data respectivă, se reţine următoarele:
La data de 5 octombrie 2000, după ce societatea comercială intrase în procedura lichidării judiciare, lichidatorul SC C.V. SRL a procedat la reevaluarea activelor din patrimoniul reclamantei, înregistrând în contabilitate suma de 1.973.885.074 lei.
Organele de control au reţinut că această operaţiune nu a avut temei legal, prevederile art. 1 alin. (1) şi (7) din HG nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale, dispunând că agenţii economici care se află în procedură de dizolvare sau de lichidare ori în procedură de lichidare judiciară, nu vor proceda la reevaluarea activelor imobiliare.
Susţinerea recurentei-reclamante, cum că temeiul legal al operaţiunii efectuate îl constituie prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, a fost înlăturată în mod corect de instanţa de fond, evaluarea în cauză nefiind făcută în condiţiile acestor prevederi legale, adică de o comisie formată din 3 experţi stabiliţi de tribunal şi judecătorul sindic, ci de lichidator, prin colaboratorii firmei.
În ceea ce priveşte a treia critică, potrivit căreia prevederile HG nr. 401/2000 nu ar fi conforme cu OUG nr. 17/2000, nu pot constitui temei pentru suma de 77.098.158 lei T.V.A.
Este necontestat că recurenta-reclamantă a înregistrat în evidenţele contabile, valoarea bunurilor constatate lipsă în gestiune şi degradate calitativ.
Or, potrivit dispoziţiilor pct. 10.18 alin. (2) din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, se datorează T.V.A. în cotele în vigoare la data constatării, pentru bunurile lipsă în gestiune sau depreciate calitativ, stabilite pe bază de inventar.
Susţinerea că prevederile Normelor de aplicare nu ar fi conforme cu cele ale OUG nr. 17/2000, este lipsită de temei legal, aceste norme fiind adoptate de Guvern în baza art. 36 din OUG nr. 17/2000, pentru organizarea executării acesteia.
Ultima critică este, de asemenea, neîntemeiată, în dispozitivul soluţiei atacate nefăcându-se referire la sumele indicate de recurenta reclamantă.
Recursul formulat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, este întemeiat.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că societatea comercială nu datorează bugetului de stat suma de 62.963.708 lei reprezentând majorări de întârziere pentru T.V.A., aferente perioadei de după 4 septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare judiciară, fiind incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Potrivit prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate de la data deschiderii procedurii lichidării judiciare.
Dar, creanţele statului sunt garantate prin instituţia juridică a privilegiului în condiţiile art. 1725 alin. (1) C. civ., astfel că prevederile legale citate mai sus nu sunt aplicabile în cauză, T.V.A. fiind o creanţă garantată a statului, astfel că majorările de întârziere aferente sunt datorate şi în cazul societăţilor comerciale, intrate în procedura lichidării judiciare.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, iar acţiunea formulată de societatea comercială, prin lichidator, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SA Aleşd, comuna Aleşd, judeţul Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 526/CA/2002 – P din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bihor, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de SC M. SA Aleşd împotriva sentinţei civile nr. 526/CA/2002 – P din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2798/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 28/2003. Contencios → |
---|