CSJ. Decizia nr. 2824/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2824/2003
Dosar nr. 2658/2002
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2002, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 288 din 17 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând casarea hotărârii atacate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că prin sentinţa atacată, instanţa de fond nu a ţinut cont de argumentele aduse de recurentă prin întâmpinarea depusă, cât şi prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Astfel, deşi s-a făcut contestaţie împotriva procesului-verbal de control încheiat la 15 februarie 2000, care a constatat o diferenţă de T.V.A., neachitată de intimata-reclamantă, de 417.356.603 lei, contestaţia a fost respinsă, astfel încât se consideră de recurentă că suma de plată a fost corect stabilită.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere că actul prin care diferenţa de T.V.A. a fost constatată, s-a încheiat la 15 februarie 2000 şi chiar dacă ulterior acest act administrativ a fost atacat şi s-a dispus refacerea controlului, raportarea la termenul de 15 zile, termen stabilit de OUG nr. 68/1999, se poate face numai la actul iniţial de control, care a constatat că societatea datorează T.V.A., în sumă de 417.356.603 lei, sumă ce a fost achitată la data de 24 august 2000. Deci, această sumă, susţine recurenta, nu a fost achitată în termenul de 15 zile stabilit de art. 7 din OUG nr. 68/1999 şi arată că: „debitorii beneficiază de înlesnirile prevăzute de art. 4 sau 5, după caz şi, în situaţia în care achită în termen de 15 zile de la data semnării sau comunicării documentului de verificare sau de constatare, diferenţa de impozite şi taxe şi majorările de întârziere aferente acestora", constatate ulterior de organele de control, pentru perioada de până la 30 noiembrie 1999.
Recurenta a precizat că: „nu are relevanţă faptul că acest act a fost contestat şi s-a dispus un nou control, cu această ocazie noul control menţinând constatările cu privire la T.V.A.".
La data de 12 martie 2003, SC T. SA Timişoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat, cu motivarea că nu se poate reţine ca dată a actului administrativ în litigiu, 15 februarie 2000, când s-a întocmit primul proces-verbal, care a fost desfiinţat prin Decizia nr. 1091 din 16 august 2000, a Ministerului Finanţelor, dispunându-se un nou control.
A mai precizat societatea comercială intimată că ceea ce s-a atacat în cauză, este procesul-verbal din 15 noiembrie 2000 şi Decizia Ministerului Finanţelor nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 şi că beneficiază de prevederile OG nr. 68/1999, motiv pentru care nu datorează sumele ce fac obiectul acţiunii.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 288 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea precizată, formulată de SC T. SA Timişoara în contradictoriu cu Administraţia Financiară Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi cu Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti. S-au anulat ca nelegale: procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, încheiat de pârâta I şi Decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 683.001.068 lei cu titlu de majorări de întârziere, aferente T.V.A. şi suma de 62.500.559 lei T.V.A., cu majorări corespunzătoare, în sumă de 94.753.878 lei.
Instanţa a reţinut că prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, act administrativ care stă alături de Decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor, organele de control financiar din cadrul pârâtei Administraţia Financiară Timişoara au verificat situaţia plăţii obligaţiilor fiscale ale reclamantei la bugetul de stat, pentru perioada 21 mai 1999 – 30 noiembrie 1999 şi cu referire expresă la aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 68/1999 privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat, aprobate prin O.M.F. nr. 608/1999.
S-a reţinut că urmare a controlului, pârâţii au impus reclamantei plata unor obligaţii, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A., cu majorări aferente.
Reclamanta a contestat în procedură prealabilă, conform OUG nr. 13/2001, măsurile dispuse prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2000 şi Decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 a Ministerului Finanţelor.
S-a mai reţinut că impunerea în valoare de 417.356.603 lei, reprezentând T.V.A., a fost achitată de reclamantă la 24 august 2000, astfel că aceasta nu şi-a mai susţinut contestaţia privitor la acest debit, nici în procedură prealabilă şi nici prin obiectul acţiunii precizate.
Impunerea în sumă de 683.001.068 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., a fost calculată de pârâţi în temeiul art. 12 din OG nr. 3/1992, pe motiv că reclamanta nu a achitat T.V.A. corespunzătoare lucrărilor de antrepriză pentru beneficiarul S. GmbH din Germania, la datele la care a facturat parţial serviciul prestat, întrucât nu a avut aprobare pentru plata acestei taxe la finanţarea lucrărilor de antrepriză.
Potrivit actului de control, majorările în sumă de 683.001.068 lei au fost calculate pentru plata cu întârziere, la data de 24 august 2000 a T.V.A., datorată respectivelor lucrări de antrepriză.
Cât priveşte debitul de 62.500.559 lei, cu titlu de T.V.A. şi majorările de întârziere aferente de 94.753.878 lei, au fost calculate de pârâţi în temeiul aceluiaşi text legal sus-citat, pentru alte lucrări de antrepriză efectuate de reclamantă pe perioada controlată.
Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, probă ştiinţifică însuşită de aceasta şi în baza căreia a concluzionat că reclamanta beneficiază de prevederile OG nr. 68/1999 privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat, motiv pentru care societatea comercială în cauză, nu datorează sumele ce fac obiectul acţiunii.
S-a reţinut expres de instanţă că pe perioada controlată, organele de control au impus societăţii plata sumelor sus-citate, fără recunoaşterea prevederilor OUG nr. 68/1999, fără nici o motivare.
Instanţa de fond, invocând art .7 din OUG nr. 68/1999 şi reţinând că la 24 august 2000 societatea comercială a achitat 417.356.603 lei, pentru care s-au calculat majorările de întârziere de 689.001.068 lei şi la 16 noiembrie 2000, a achitat 62.500.559 lei, a concluzionat că în acest mod reclamanta-intimată, în cauză, a achitat toate debitele restante constituite şi datorate pentru perioada 30 aprilie – 31 august 1999, în privinţa T.V.A., astfel încât a admis acţiunea ca întemeiată.
Hotărârea atacată este legală şi temeinică, în mod corect reţinându-se aplicarea art. 7 din OUG nr. 68/1999, sumele datorate fiind achitate în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la semnarea actului de control.
Referirea făcută de recurentă la un control anterior, este neîntemeiată, actul respectiv nefăcând obiectul litigiului de faţă, fiind desfiinţat de însuşi Ministerul Finanţelor, ce a dispus un nou control finalizat în actele administrative ce s-au atacat în cauză.
De altfel, instanţa de fond a invocat şi prevederile pct. 5 din instrucţiunile emise în aplicarea OUG nr. 68/1999, aprobate de O.M.F. nr. 608/1999, care prevăd că diferenţele constatate între obligaţiile de plată determinate de plătitor şi cele legal datorate, majorările de întârziere aferente acestora, precum şi majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor şi a altor venituri stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare de către organele abilitate de lege, prin documente de verificare şi constatare, se plătesc în termen de 15 zile de la semnarea sau comunicarea documentului de verificare sau constatare.
Rezultă, deci, că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că reclamanta-intimată beneficiază de scutire la plata debitelor din acţiune, conform art. 7 din OUG nr. 68/1999, astfel încât, motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 288 din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2821/2003. Contencios. Anulare ordin M.I. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2825/2003. Contencios. Refuz comunicare... → |
|---|
